Dezastrul general al
agriculturii românești este bine cunoscut. Atât de români, cât și de străini.
Și totuși, în pofida angajamentelor sterile ale guvernanților și a resemnării
tuturor acelora care – direct sau indirect – se identifică cu rămășițele
țărănimii, situația agriculturii românești trebuie urgent și serios ameliorată.
În caz contrar, toate sacrificiile și eforturile postdecembriste ale românilor
sunt primejdios de zadarnice, iar interminabila noastră reformă se conturează
din ce în ce mai mult în ofensă la adresa trăitorilor de pe aceste meleaguri,
deoarece face ca democrația și libertatea să penduleze între vag și ostil
pentru majoritatea zdrobitoare a celor care au fost împinși în mizerie.
Căci ce reformă este aceea
în care toate sunt date peste cap și în care ceea ce până mai ieri era știut de
bun, azi este dat drept rău, asta pentru ca interesele și profiturile
potentaților să nu sufere vreo știrbire? Tot așa, despre ce respect al legilor,
eficiență și sentimente patriotice se poate vorbi acolo unde aproape toată
agoniseala unei familii onorabile se duce pe alimente nerușinat de scumpe, dar
de-o calitate mai mult decât îndoielnică?
În perioada interbelică,
cu nivelul mult mai scăzut al mecanizării din acele vremuri, România era
considerată grânarul Europei. Astăzi, România importă cantități uriașe de
alimente (peste 70% din necesarul consumului populației), și asta deoarece
milioane de hectare de teren arabil sunt lăsate în paragină...
Fiecare țară cu o cârmuire
înțeleaptă caută să-și valorifice avantajele absolute și cele relative cu care
a fost înzestrată într-o măsură covârșitoare prin bunăvoința Creatorului
(așezarea geografică, rețeaua hidrografică, clima, calitatea solului etc.) și
într-o măsură mult mai mică, dar deloc neglijabilă, prin străduința
înaintașilor.
România, prin așezarea sa
geografică (la întretăierea drumurilor dintre Apus și Răsărit) și prin armonia
reliefului său, a fost din plin dăruită cu un sol bogat și roditor. Oare ce
fatalitate îi îndeamnă pe tot mai mulți români să ignore certitudinea
avantajelor din țara lor și să alerge după efemeritatea certitudinii prezente
oferită de meleagurile străine, deseori în condiții atât de umilitoare pentru
dezrădăcinați?!...
Cât privește mult
discutatul dezavantaj al agriculturii românești trecute și prezente, ei bine,
iată că el se constituie într-un redutabil avantaj relativ: La început de secol
21, România este capabilă, tocmai grație acestor privațiuni la care a fost
supusă, să pună la dispoziția consumatorilor interni și externi cantități
însemnate de alimente ecologice, alimente care, după cum bine se știe, se
bucură de multă căutare și prețuire pe piețele încărcate de produse chimizate
ale Apusului.
Iar Maramureșul, cu
deosebire Maramureșul Istoric, ar putea dobândi un binemeritat monopol la
anumite alimente ecologice (fructe, sucuri naturale, produse din carne și
lapte), căci cei din urmă vor fi cei dintâi, sau – altfel spus – dezavantajul
înapoierii, mai exact al nepoluării de ieri datorită subdezvoltării, astăzi se
constituie într-un notabil avantaj.
Dar ieșirea din actuala
inerție a agriculturii românești în general, al celei maramureșene în special,
nu poate avea loc fără o politică adecvată, o politică înțeleaptă și hotărâtă,
în cadrul căreia agricultura să-și (re)dobândească statutul de necesitate și
prioritate națională absolută pe agenda de lucru a unei suite de guvernări,
indiferent de culoarea lor sau de interesele de grup urmărite. Căci
pretutindeni în lume, îndeosebi în țările dezvoltate, agricultura face pași
fermi pe direcția cantității (producția la hectar) și calității produselor doar
cu subvenții și stimulente de la guvern.
În inseparabilă legătură
cu acest aspect, grija și responsabilitatea guvernanților față de sănătatea
concetățenilor s-ar vădi și în măsurile luate pentru limitarea, ba chiar pentru
interzicerea pe piața internă a alimentelor intens chimizate și îndopate cu e-uri, fapt îngrijorător care se impune
atenției generale nu doar prin înmulțirea și diversificarea îmbolnăvirilor de
cancer, ci și prin sporirea dependenței bolnavilor de produsele profitabilelor
industrii farmaceutice. Probă grăitoare în acest sens: Numărul farmaciilor din
toate localitățile României a crescut de zeci de ori, iar frecvența bolilor
cardiovasculare și, mai ales, a atacurilor cerebrale urmează aceeași curbă
ascendentă!
Pentru binele nostru iluzoriu,
dar mai ales pentru binele ferm al generațiilor viitoare, haide să nu ne mai
ascundem după deget și după statistici contrafăcute de oculte interese ale
politicienilor, ci să spunem lucrurilor pe nume, căci Amicus Plato, sed magis amica veritas (Prieten mi-e Platon, dar mai
prieten mi-e adevărul). Fapt întru totul justificat când în joc este sănătatea,
bunul cel mai de preț al omului.
Sighetul Marmației, George Petrovai
26 dec. 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu