Faimoșii codri de odinioară ai României sunt doar o
amintire. Căci dacă pe-atunci codrul era frate cu românul, azi el este frate cu
străinul, iar românul a ajuns să nu mai fie frate nici măcar cu fratele lui
basarabean, bucovinean și de mai departe (așa numita diasporă).
Și altă dată românii au
cunoscut vremuri de mare restriște (de pildă sub călcâiul de fier al turcilor,
muscalilor sau ungurilor, respectiv în timpul ori după războaiele pustiitoare
purtate cu aceștia), dar niciodată până în prezent, nici măcar în timpul celor
două conflagrații mondiale, România n-a cunoscut un asemenea asalt al
tâlharilor interni și externi asupra bogățiilor sale, asalt purtat ba cu
știință, ba cu artă de către floarea cea vestită a pungașilor planetari, dar
întotdeauna cu socoteală, răbdare și acte în regulă, până la definitiva sluțire
a chipului său de țară ospitalieră și până la expatrierea multora dintre demnii
ei fii, îngroziți de această demențială sarabandă a jafului și corupției
ridicate la rangul de politică de stat.
Străinii cunosc prea bine
rolul vital al pădurilor în crearea și menținerea echilibrului ecologic, un
echilibru fără de care nici măcar nu poate fi imaginată complicata funcționare
a actualelor societăți hiperindustrializate și atât de poluate: purificarea
aerului, fixarea solului (prevenirea alunecărilor de teren), filtrarea apei cu
acest ideal filtru constituit din rețeaua complicată a rădăcinilor. Nu în
ultimul rând, pâlcurile (perdelele) de păduri de la șes au un rol esențial în
procesul de menținere a umidității solului și aerului în perioadele de secetă,
precum și în procesul de apărare nu doar a culturilor, ci și a localităților de
vânturile puternice din toate anotimpurile, respectiv de furia zăpezilor
viscolite.
Unde mai punem la
socoteală efectul odihnitor și reconfortant al pădurilor pentru oameni și
pentru feluritele viețuitoare cu păr și pene care le populează, deci
importantul rol ce le revine pădurilor în profitabila industrie a turismului...
Toate astea sunt bine
cunoscute și apreciate cum se cuvine pe alte meleaguri, de pildă în țările nordice
și apusene. Aici există legi pe cât de clare, pe atât de aspre privind
protecția pădurilor, iar cetățenii înțeleg – pentru binele lor și al generațiilor
viitoare – să le respecte cu sfințenie și în acest chip să-și apere fondul
forestier. Ba chiar să-l sporească prin campanii locale și regionale de
reîmpăduriri. Iar ecologiștii de pe aceste tărâmuri de basm pentru mulți dintre
români, au un asemenea cuvânt greu de spus la acest capitol (desigur, prin
redutabilii lor reprezentanți din organismele centrale și locale), încât
cetățeanul responsabil și disciplinat are nevoie de aprobări speciale pentru
tăierea unui copac din propria grădină!
Dar ce se întâmplă pe la
noi este deodată un dezastru și o rușine: păduri întinse pe mii de hectare sunt
rase de pe fața pământului, copacii sunt mutilați fără milă, rumegușul este
deversat pe unde se nimerește, de regulă pe malul râurilor, potrivit
înrădăcinatei concepții autohtone că apa primește și suportă orice, astfel că
și la capitolul suprafețe împădurite, România în chip firesc se situează la
coada țărilor din Uniunea Europeană.
Drujbele și gaterele
lucrează pe rupte zi și noapte, căci cei plătiți să apere pădurile, ori sunt
neputincioși în fața agresiunii tâlharilor mari și mici (îndeosebi în fața
celor mari, cu ramificații ale nelegiuirii și jafului până la grangurii în mâna
cărora este pâinea și cuțitul din această țară), ori cel mai adesea se pun la
dispoziția răufăcătorilor, astfel rotunjindu-și simțitor veniturile și scăpând
de răzbunările rețelelor mafiote.
Colac peste pupăză, deși
toată lumea taie, foarte puțini sunt aceia care nu doar că se gândesc la
necesitatea reîmpăduririlor, dar chiar efectuează reîmpăduriri pe suprafețe
atât de minuscule, încât nu va trece
mult timp până ce vom ajunge să importăm lemn brut, că mobilă deja importăm.
Iar la unele specii valoroase (de pildă stejarul) românii sunt atât de
deficitari, încât le importă din țări mai apropiate (Ucraina) sau mai
depărtate.
În clipa de față, străinii
(chiar aceia care au păduri nesfârșite, cum ar fi suedezii sau rușii) preferă
să cumpere lemn și cherestea din România, foarte rar mobilă, căci, cu mici
excepții (de pildă societatea Plimob din Sighetul Marmației),
industriașii și – mai ales – negustorii români vând lemnul în stare brută ori
foarte sumar prelucrat, numai să înșface cât mai repede banii. După noi
potopul!, iată lozinca-far călăuzitor pentru toți acești tâlhari la drumul
mare.
De aceea, ce să ne mai
mire calamitățile tot mai dese (ploi torențiale, alunecări de teren, vijelii,
întroieniri), care se abat pustiitor asupra românilor! Iar dacă nu se vor lua
măsuri rapide pentru oprirea măcelului din păduri și pentru reîmpăduriri,
frecvența și forța calamităților va spori până la dispariția completă a unor
localități. Chiar municipiul Sighetul Marmației, localitate așezată între
râuri, este „în vizorul” viitoarelor calamități, cauzate de posibila alunecare
a dealurilor mărginașe ori a celor despădurite în amonte.
În România există mai
multe soiuri de poliții: rutieră, economică, comunitară, ecologică etc. De ce
nu este și poliție silvică (forestieră)? Sau poate că există, dar încă n-am
aflat să se afirme prin ceva (prinderea unora dintre cei mai temerari hoți),
necum prin curmarea în întregime a furtișagurilor la care sunt expuse sărmanele
noastre păduri...
N.B.Rușine, stimabili angajați ai ocoalelor silvice, că, în pofida
evidenței, încă mai aveți curajul să justificați dezastrul din păduri prin
cantitățile de lemn care ajung pe foc pentru încălzirea locuințelor. Păi dacă
într-adevăr asta ar fi principala cauză (în mintea voastră șuie pesemne că
singura), cum se explică faptul că în celălalt regim, când numărul
consumatorilor de lemne era mult mai
mare, că doar de-atunci s-au racordat la rețeaua de gaze naturale nenumărate
localități cu mii și zeci de mii de locuitori (Sighetul Marmației este o dovadă
în acest sens), totuși alta era pe-atunci situația pădurilor și a suprafețelor
împădurite din România?! Mai aflați că pentru încălzirea locuințelor se
folosește atât rumegușul, cât și
deșeurile de la atelierele și fabricile de prelucrare a lemnului, și că
din păduri, de regulă, se taie pentru foc, pe lângă crengi și uscături, doar
acei copaci scorburoși care nu pot fi utilizați pentru ceva mai acătării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu