O, iartă-mi Doamne atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu
Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu,
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta
Îţi cer într-una să faci Tu, voia mea,
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vrei
Şi să-mi slujeşti în toate, să-mi dai fără să-mi iei,
Gândindu-mă că dacă îţi cant şi Te slăvesc
Am drept să-ţi cer într-una să faci tot ce doresc.
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta,
Nu tot cerându-ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu, cerându-mi mie, iar robul să fiu eu;
Să înţeleg că felul cel mai bun de-a mă ruga
E să doresc în toate să fie voia Ta.
AMIN!
( Rugaciune de mare sensibilitate a Parintelui Arsenie Boca )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu