POESIS - IONUŢ MIHNEA

Amintiri fără popas

Vara s-a dus, amintiri au rămas

Frunze cernite au căzut pe-amândoi ,

Dinre ani am venit  fără popas  ,

 Scurtă a fost fericirea din noi .

Pe drumuri  de ierni iar am plecat ,

Peste zăpezile  înfricoşate am trecut

Şi sufletul de-un răsărit l-am agăţat

Să ne aducă vara noastră de-nceput.

Cerul a plâns tăcut printre nori

Tristeţile  adunate în gând  fără vină

Au plâns  şi copaciii că suntem prea goi

De primăveri şi soare-n grădină .

Doar veacul mai poate acum să ne ţină

Secunda din  vis trează  prin ploi ,

Răsăritul final ne-o prinde-mpreună

Cu dimineaţa pe buze  fără umbra din noi.

Avem de toate pe Pământ

În lumea plină de ambiţii

Nici nu privesc spre steaua mea

Printre atâtea apariţii

Nu-i decât o simplă stea .

Vorbesc cu toţi care aşteaptă

În piept de sus să le cad-o stea

Urcând spre cer din treaptă-n treaptă

Totul le-oi da din steaua mea.

Amicul meu destul de trist

Un sfat venise ca să-mi dea

Că eu degeaba mai exist

Dacă nu ţin la steaua mea.

Dar gândul meu chiar de-i hoinar

O să rămân-acelaşi gând

Toţi vor  o stea şi n-au habar

C-avem de toate pe Pământ .

Suflet de trandafir

Tu Doamne fa-ma ca sa uit

De moartea ce-si dorea cu mine sa se-ndoape ,

Din Raiul Tau toti trandafirii s-au unit

Sa-mi scoata sufletul din neagra-I noapte .

Mai da-mi înca o clipa din rasaritul Tau

Ca trandafirii-n rasarit sa ma îmbratiseze,

Ce fost-au veacuri triste sa le arunc în hau

Pe trupul meu petalele sa se aseze .

Lasa-ma Doamne-n catifeaua lor sa ma îmbrac

În roua diminetii Tale privirea sa-mi scufund ,

Toti trandafirii Tai sa ma astepte-n prag

În suflet sa-mi  rasara rând pe rând.

Tu Doamne fa-ma peste timp sa fiu

Un trandafir în Raiul Tau nepamântesc,

Arunca-mi noptile si moartea în pustiu

Prime?te-ma în Casa Ta sa înfloresc .

 Umbra mea

O umbră se plimbă prin mine

O altă umbră acum e pe cale

Să-adoarmă pe-un pat de coline

Cu cerul întins la picioare

Al meu gând ca o umbră îşi strânge

La piept câmpia cu lanuri de grâu

Umbra lui câteodată îşi plânge

Noaptea albastră cu stele la brâu

Umbra mea şi acum mai aleargă

Străbătând cărări peste timp ,

Să redevină fiinţă întreagă,

Dar e doar umbră fără viaţă şi chip.

.

Printre veacuri cântul de bucium

Umbra mea l-a sădit peste vânt,

Printre lacrimi, morminte şi zbucium

Am reînviat din umbră cântând.

Străinul

Mi-a fost străină clipa dintre noi

Mi-a fost străin un răsărit  ce-mi lasă

Durerile şi numai lacrima din nori

M-a îmbrăcat şi m-a adus acasă.

Mi-a fost străin şi sufletul iar din pământ

Prin mine au trecut zăpezi ca de mătasă,

Mă tot  privea ca pe-un străin străinul vânt

Şi totuşi s-a oprit din drum şi m-a adus acasă.

Nici ai mei paşi nu m-au recunoscut

Când trupul meu era o ceaţă deasă,

M-au luat de mână şi din praful mut

S-au ridicat şi m-au adus acasă.

Destin

Privesc  spre clipele ce-au curs prin mine ,

Iar clipa mea  şi-ar fi dorit să le ajungă ,

Tristeţea lor îmi curge-acum prin vine

Şi viaţa-n veşnica uitare mi-o aruncă.

Am sărutat pământul cu genunchii

De multe ori  şi poate n-aş fi meritat

Să-mi strige sângele din toţi rărunchii

Că n-am ştiut a-im ţine capul aplecat.

Poate-ar fi trebuit să îmi ascult destinul,

Să nu încerc o altă cale printre dimineţi

Şi poate- nu aş mai fi trăit amarul, chinul

Pustiului ce-ngroapă clipa unei vieţi .

Trupul îmi este acum precum o umbră

Şi sufletul aşteaptă noaptea să-l cuprindă ,

Din clipa mea n-a mai rămas decât o ură

Iar visu-mi pleacă-n altă lume săs se-aprindă.