Editorial - Ceea ce simţim nu putem controla

Dragostea la care mă refer în acest scurt eseu este manifestată prin iubirea unei persoane de către alte persoane în cadrul relaţiei de cuplu ori diadă. Cu alte cuvinte – iubirea romantică.

De regulă în această modalitate a dragostei putem identifica doua constante:

-         Iubitul este devotat;

-         Iubitul doreşte binele celei pe care o iubeşte pentru propriul său bine, nu doar de dragul unor scopuri ori pentru promovarea unor interese. Este vorba astfel de o iubire dezinteresată.

Este de asemenea esenţial faptul că nu putem scăpa de “cerinţele dragostei” doar prin deciza de a le refuza. Cu respectul faţă de faptul că iubim, există nişte lucruri pe care ne simţim „obligaţi” să le facem.

Nu putem alege pur şi simplu doar să ignorăm interesele celui pe care îl iubim. Dacă răspundem la cerinţele celui pe care îl iubim cu indiferenţă ori refuzăm să le luăm măcar în considerare, devenim „trădători” ai dragostei noastre. Şi trădarea în dragostea romantică categoric este o chestiune gravă.

Relaţia noastră cu persoană iubită este atât de apropiată şi are un caracter emoţional extrem de sensibil fiind evident că o astfel de iubire dă naştere la aşteptări mari şi la modalităţi de dependenţă socotite aparent drept adevărate obligaţii.

Din pricina intensităţii şi intimităţii relaţiei în care se dezvoltă aceste „imperative” ale dragostei, ele tind să fie confundate cu adevărate obligaţii morale. Din punctul meu de vedere aceste obligaţii ce decurg din dragoste nu trebuie să fie incluse în sfera moralei. Dragostea este mai mult decât morală, nefiind ţinută de nimeni şi de nimic, fie zeu fie om.

Astfel o persoană care iubeşte azi nu are obligaţia morală să continuie să iubească şi mâine. Cu alte cuvinte nu este deloc imoral dacă se întâmplă să renunţăm la a iubi pe cineva. Bineînţeles că această trădare a dragoste poate cauza o suferinţă mare pentru celălalt, fapt pentru care putem pierde respectul acelei persoane. Uneori unii simţim chiar ruşine şi remuşcări că nu putem iubi în continuare dacă nu realizăm că ceea ce simţim nu putem controla. A ne învinui sau a fi învinuiţi că nu mai iubim este o eroare.

Prin urmare în dragoste trebuie să renunţăm la a ne mai supune ori a impune adevărate obligaţii morale. Individul trebuie să-şi păstreze individualitatea şi independenţa, nu să se supună celuilalt, nu să pretindă sau să i se pretindă ceva în numele moralei. E o chestiune de igienă sufletească şi merită a fi asumată din start de cei doi iubiţi. Cerinţele dragostei, în sens larg, pot face loc unor compromisuri simpatice, dar doar în ipoteza în care nu sunt percepute drept obligaţii. Să renunţăm aşadar la a impune şi la a pretinde în dragoste, să ne iubim azi, să preţuim ce avem Acum.

                                                                                IONUŢ BUDA