Membrii Consiliului National al Audiovizualului au aprobat
astazi, 24 ianuarie, solicitarea RCS&RDS de eliminare din grila sa a
canalelor Discovery. "Nu putem interveni pe piata. Ea se
autoregleaza", a spus presedintele CNA, Laura Georgescu.
Reprezentantul Discovery, Ana Dodea, a cerut amanarea
dezbaterii cererii RCS&RDS pana se vor pronunta ANPC si Consiliul
Concurentei, dar Laura Georgescu a afirmat ca in momentul in care vor aparea
eventuale situatii noi CNA ar putea reanaliza solicitarea.
Alexandru Jucan, singurul membru CNA care a votat impotriva
aprobarii cererii RCS&RDS si a pledat cauza Discovery, a precizat ca
doreste sa apere interesul publicului. "CNA a facut greseala ca unui
cablist sa i se dea licenta pentru propriul post de televiziune - Digi
24", a spus Jucan, care pe 27 noiembrie 2012 si-a exprimat nemultumirea
fata de eliminarea Discovery Channel din grila RCS&RDS purtand la sedinta
Consiliului un tricou cu sigla acestui post.
Membrii Consiliului National al Audiovizualului au hotarat
pe 4 decembrie 2012 sa adreseze o solicitare Consiliului Concurentei si ANPC
pentru a se pronunta in legatura cu eliminarea din grila RCS&RDS a
canalelor Discovery. Discovery Communications a reclamat pe 3 decembrie 2012
CNA "eliminarea abuziva a canalelor Discovery din reteaua
RCS&RDS".
Structura CNA s-a modificat din 20 decembrie 2012 ca urmare
a expirarii mandatelor a sase membri si a intrarii in vigoare a hotararii
Parlamentului din 30 noiembrie prin care au fost numiti alti sase membri titulari.Agerpres
Cristian LAURENŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu