luni, 24 iunie 2013

Rusaliile în folclorul maramureşean

Rusaliile reprezintă marea sărbătoare creştină, care comemorează, de peste două mii de ani, coborârea Sfântului Duh deasupra apostolilor, la cincizeci de zile după Învierea lui Hristos.
Ea a fost anunţată, de însuşi Hristos, discipolilor săi înainte de Înălţarea la ceruri, după cele patruzeci de zile de la marea minune a Învierii. Aşezată, în calendarul religios, în preajma solstiţiului de vară, s-a suprapus peste sărbători precreştine, cum au fost cele ale rozelor, de unde se trage denumirea sărbătorii (Rozalia). Despre această sărbătoare ne vorbesc cele peste treizeci de inscripţii, descoperite în spaţiul carpato-dunărean. În ele se vorbeşte de ridicarea de către urmaşii defuncţilor a unor monumente funerare, chiar în ziua de Rusalii. În inscripţiile altor monumente de acest gen, defuncţii lasă urmaşilor sume de bani, pentru ridicarea de monumente şi ospeţe chiar la morminte, pentru cei plecaţi. În Ţara Lăpuşului s-au conservat obiceiuri complexe, menite să ne demonstreze suprapunerea sărbătorii peste tradiţii cu mult mai vechi, precreştine. Capătă importanţă Armindenul, obicei complex, care constă în împodobirea celui mai înalt brad din pădure, după prescripţii ritualice îndătinate, cu cununi vegetale din flori şi plante, culese din flora spontană şi al cărui vârf, lăsat verde, se leagă în cruce, iar sub ramuri se punea un colac şi o sticlă de ţuică, iar ca urmare a procesului de încreştinare şi o icoană cu Maica Domnului sau Iisus Hristos împodobită cu o ştergare rupturită (brodată). Copacul era ridicat în seara de Rusalii, de ceata feciorilor şi era plantat în ţarină, pentru asigurarea rodului ei. Un alt obicei complex, conservat în Ţara Lăpuşului până astăzi, este obiceiul "Moşilor", consacrat comemorării celor dispăruţi. La ciclul obiceiului de Rusalii se împart pomeni rituale peste morminte şi anume colac şi ou roşu, ca la Paşti. În curtea bisericii, are loc cea de-a doua secvenţă a obiceiului "Masa Moşilor", gătită după o orânduială îndătinată, unde se împart peste mese aceleaşi pomeni rituale, după ce preotul sfinţeşte masa şi se ridică paos. Ambele secvenţe se termină cu petrecerea cu ţuică şi încuscrirea. Unele tradiţii, precum amplasarea de trandafiri, în anumite puncte ale interiorului casei, în satele de peste Gutâi, ne amintesc de Rozalia romană. Tot substratului precreştin aparţine şi tradiţia împodobirii gospodăriei cu crengi de tei, care, în opinia specialiştilor, sunt consacrate unor zeităţi ale vegetaţiei. Mircea Eliade susţine că în astfel de crengi verzi sălăşluiesc sufletele strămoşilor, care sunt spirite protectoare ale casei şi vetrei, care sunt invocate la sărbătorile primăverii şi verii, crezându-se că prin ele se poate asigura bunul mers al noului ciclu vegetaţional.

                                                                               Pamfil BILŢIU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu