Rusaliile reprezintă marea sărbătoare creştină, care
comemorează, de peste două mii de ani, coborârea Sfântului Duh deasupra
apostolilor, la cincizeci de zile după Învierea lui Hristos.
Ea a fost anunţată, de însuşi Hristos, discipolilor săi
înainte de Înălţarea la ceruri, după cele patruzeci de zile de la marea minune
a Învierii. Aşezată, în calendarul religios, în preajma solstiţiului de vară,
s-a suprapus peste sărbători precreştine, cum au fost cele ale rozelor, de unde
se trage denumirea sărbătorii (Rozalia). Despre această sărbătoare ne vorbesc
cele peste treizeci de inscripţii, descoperite în spaţiul carpato-dunărean. În
ele se vorbeşte de ridicarea de către urmaşii defuncţilor a unor monumente
funerare, chiar în ziua de Rusalii. În inscripţiile altor monumente de acest
gen, defuncţii lasă urmaşilor sume de bani, pentru ridicarea de monumente şi
ospeţe chiar la morminte, pentru cei plecaţi. În Ţara Lăpuşului s-au conservat
obiceiuri complexe, menite să ne demonstreze suprapunerea sărbătorii peste
tradiţii cu mult mai vechi, precreştine. Capătă importanţă Armindenul, obicei
complex, care constă în împodobirea celui mai înalt brad din pădure, după
prescripţii ritualice îndătinate, cu cununi vegetale din flori şi plante,
culese din flora spontană şi al cărui vârf, lăsat verde, se leagă în cruce, iar
sub ramuri se punea un colac şi o sticlă de ţuică, iar ca urmare a procesului
de încreştinare şi o icoană cu Maica Domnului sau Iisus Hristos împodobită cu o
ştergare rupturită (brodată). Copacul era ridicat în seara de Rusalii, de ceata
feciorilor şi era plantat în ţarină, pentru asigurarea rodului ei. Un alt
obicei complex, conservat în Ţara Lăpuşului până astăzi, este obiceiul
"Moşilor", consacrat comemorării celor dispăruţi. La ciclul
obiceiului de Rusalii se împart pomeni rituale peste morminte şi anume colac şi
ou roşu, ca la Paşti. În curtea bisericii, are loc cea de-a doua secvenţă a
obiceiului "Masa Moşilor", gătită după o orânduială îndătinată, unde
se împart peste mese aceleaşi pomeni rituale, după ce preotul sfinţeşte masa şi
se ridică paos. Ambele secvenţe se termină cu petrecerea cu ţuică şi
încuscrirea. Unele tradiţii, precum amplasarea de trandafiri, în anumite puncte
ale interiorului casei, în satele de peste Gutâi, ne amintesc de Rozalia
romană. Tot substratului precreştin aparţine şi tradiţia împodobirii
gospodăriei cu crengi de tei, care, în opinia specialiştilor, sunt consacrate
unor zeităţi ale vegetaţiei. Mircea Eliade susţine că în astfel de crengi verzi
sălăşluiesc sufletele strămoşilor, care sunt spirite protectoare ale casei şi
vetrei, care sunt invocate la sărbătorile primăverii şi verii, crezându-se că
prin ele se poate asigura bunul mers al noului ciclu vegetaţional.
Pamfil BILŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu