La conferinta AFR din 27 aprilie a participat si Ştefania
Hălăucă, o tinara absolventa a Institutului Ortodox din Bucuresti. Tema
prezentarii ei a fost unica si s-a focalizat pe tanara generatie nascuta dupa
decembrie 1989, o generatie neancorata, se pare, in valorile traditionale ale
parintilor lor. O generatie, am zice, dezradacinata, fara radacini intr-un
fundament valoric temeinic. Observatiile lui Stefania ni s-au parut interesante
si le publicam astazi.
De ce cred eu că e nevoie…
Aș vrea sa vă
vorbesc despre şi din perspectivă personală asupra generației din care fac parte, generic numită a
celor „cu cheia de gât”. De unde venim, cu ce ne-am confruntat şi de ce avem
nevoie de la oamenii implicaţi şi cu experienţă, atât pentru noi cât şi pentru
comunitatea noastră. Într-un fel e impropriu spus ”generație” deoarece mereu au existat segmente de
populaţie aflate în tranziție (chiar
criză) socială, culturală, identitară ș.a.m.d..
Cred însă că amploarea pe care a luat-o acest fenomen în urma anilor de
experiment comunist justifică întrebuinţarea termenului, în special prin
efectele vaste şi pe termen lung, alimentate chiar de noua orientare
politico-socială de după 1989: întreţinerea şi fabricarea de false valori şi
secularizarea.
Însă ceea ce vreau nu este să fac o analiză sociologică, ci
să vă vorbesc despre oameni şi frumuseţea vieţii. Părinții mei fac parte din cei mulţi transplantați de comunism. Plecați din adolescența
timpurie la oraș pentru a-și urma visele și
a realiza altceva, mai mult, decât știau
că pot face în satele natale, s-au trezit ”șuruburi
și piulițe”
în industrie, într-un mediu neprielnic dezvoltării. Oameni frumoși, minunați,
cu potențiale uriașe (inteligență,
simț și
talent artistic, ș.a.m.d.) au avut
neşansa unui context contextul nu tocmai favorabil şi a unei vieţi deloc ușoare.
În urma lor am venit noi, copiii clasei muncitoare de la
periferia București-ului. În noi s-au
împletit atâtea încât mă minunez că nu avem dungi și picățele. Exuberanță și
violență domestică, alcoolism și școală
multă, veri la țară și televizor, jocuri în fața blocului și
fugi de acasă, bucuria imaginației și zilele când nu era nici pâine în casă,
salariile părinților azi măricele,
peste un an prea mici, pasiuni înălţătoare și
tentații toxice aduse de vântul
schimbărilor (nu voi uita niciodată prima dată când cineva a vrut să-mi ofere
droguri, nici primul caz grav de dependență
despre care s-a dus vestea în cartier, de fetele racolate pentru prostituție în străinătate sau videochat,
obscuritatea internetului - a chat-urilor atât de populare...spiralele yoghine,
visul perpetuu al îmbogăţirii peste noapte… ), mersul la biserică, orele de
religie, istoria (încă nealternativă), propagande pro-occidentale și nostalgii comuniste, tranziţii
interminabile şi politici experimentale, și-atât
de multe altele.
Noi am crescut în tot acest amalgam. Necunoscând vreun alt
fel de viaţă nu am avut dificultăţi prea mari în adaptare, însă adaptarea
(alinierea) s-a făcut mai mult la situaţie şi cerinţe decât la normalitate. În
acest context am crescut, trăind multe din cele mai sus înşiruite şi altele
asemenea, rele şi bune. Mică fiind m-am simțit
adesea captivă. M-am întrebat plângând ”de ce?” și
mi-am imaginat răspunsuri de tot felul, visând aproape zilnic la sprijin, la
cineva care să fie lângă mine, un împăciuitor mai curând decât un justițiar și,
mai ales, o mână întinsă.
Crescând, într-o zi mi-am zis că e suficient şi am luat inițiativă. În urma acesteia au venit sprijinul,
răspunsuri, lămuriri. În același timp
au venit alte lupte și zbateri. Pe de o
parte vedeam că normalitatea cere eforturi susţinute şi că nu presupune
neapărat şi imediat dispariţia problemelor cu care mă confruntam, iar pe de
altă parte îmi conștientizam tot mai
clar, mai acut, golurile din formarea mea ca persoană. Din fericire noua
conjunctură mi-a permis şi conştientizarea faptului că Cineva mi-a fost totuși alături (mereu m-am simţit în biserică ca
acasă, acum însă începeam să fiu în Biserică). Astfel mi s-a schimbat
perspectiva dinspre durere spre seninătate. Făcând acum o analiză obiectivă,
”cheia de gât” și toate celelalte
greutăți, dar și greșelile (destule)
pe care le-am făcut m-au format. Și
cred (și sper) că m-au format mai mult
decât m-au deformat.
Toate au fost, sunt și
pot fi cu folos. Se spune că toți ne naștem la timpul potrivit, în momentul oportun
nouă și celor din jur. Cred că e
adevărat. În relație cu oamenii toată
experiența de viață m-a făcut să pot să aud (ascult) și să iubesc. Descopăr astfel, pe cât pot, în
fiece om un adânc și-un munte de
frumusețe, de lupte… un amalgan de timp, spaţiu, Cer şi pământ
care mă bucură. Şi am ajuns să cunosc pe mulţi asemenea mie, cu experienţe
grele, complexe de viaţă.
Parte dintre noi vrem şi ne străduim să fim pentru ceilalţi
acea mână întinsă aşteptată în copilărie. De altfel credem şi ştim că aproapele
nostru e bucuria şi mântuirea noastră. Acestea sunt motivaţiile mele în şi
pentru lucrul cu oamenii pe care îl desfăşor de aproape 10 ani. Acesta poate fi
un punct de plecare şi pentru alţii...
Într-o comunitate (societate) intoxicată, bântuită de autism
(un autism metaforic, dacă analizăm fenomenologic masele) şi obiectificare (în
toate aspectele ei), dragostea, aplecarea, demnitatea sunt cele care pot crea punți și
rezolva probleme majore din interiorul ei. Fiecare are chemarea sa spre
aproapele. De la liderul de opinie până la cel care șterge lacrimile, de la finanțator
până la rugător fiecare are capacitatea de a sprijini. Nu sunt adepta ideii de
filantropie. Făcând o analogie pot spune că filantropia scoasă din contextul
vieţii ca şansă de a unirie cu Hristos, ca drum spre libertate şi iubire, prin
urmare despărţită chiar de definirea ei („iubire de oameni”) este ca şi cum ai
striga în spaţiu. Însă ştiu ce înseamnă
un pic de implicare constantă în stimularea utilizării potenţialului , în
formarea sănătoasă a fiecăruia dintre noi.
Ajungând la viaţa cotidiană aud de multe ori cuvinte la
adresa tinerilor şi a ţării. Cuvinte nepotrivite şi nefolositoare, îndrăznesc
să spun chiar injuste. Cunosc personal atât de mulţi tineri - şi nu numai -
care întreprind acţiuni constructive încât refuz să mai ascult atitudinile
negative la adresa lor sau a ţării în care m-am născut. E totuşi adevărat că
sunt şi oameni rătăciţi, bulversaţi, luptaţi, formaţi în direcţii lipsite de
conţinut, singuri ş.a.m.d.. Lângă ei este nevoie să fim. Este nevoie de oameni
cu experienţă care să se aplece spre sprijinirea celor ce vin în urma lor. De
asemenea este nevoie de o mai bună comunicare şi cooperare la nivelul
ONG-urilor, fapt ce ar întări societatea civilă creştină şi implicit susţinerea
valorilor normale, autentice şi la nivelul aparatului politico-social.
O zicală foarte populară este „să punem mână de la mână”. Să
facem astfel şi să fim prezenţi acolo unde este nevoie de noi. Spun acestea
deplin conştientă că fără Dumnezeu nu pot face nimic şi că în toate activităţile
noastre El trebuie să fie centrul şi aliatul principal. În final vreau să
mulţumesc tuturor participanţilor la Conferinţa anuală a Alianţei Familiilor
din România şi organizatorilor pentru întreaga experienţă oferită. Sper din
suflet ca informaţiile prezentate să ajungă la cât mai mulţi oameni şi ca pe
viitor numărul celor prezenţi la eveniment să crească.
Ştefania Hălăucă
EGALITATE “IN ORICE SITUATIE”
Am comentat saptamina trecuta asupra amendmentului
constitutional propus de dl Chiuariu de nediscriminare “in orice situatie”.
Propunerea lui este bizara. Saptamina asta am dat peste un comentariu la fel de bizar, postat de New York Times,
care denota extremele la care acest propus principiu de nediscriminare ar putea
duce. Comentatoarea, profesoara de Women’s Studies la o universitate din
Florida, promoveaza ideea ca egalitatea intre sexe trebuie sa permita
barbatilor sa aleaga sa fie ori sa nu fie tati. In privinta asta femeilor deja
li s-a acordat acest drept prin avort. In alte cuvinte, avortul a facilitat
pentru femeie dreptul de a alege sa fie sau sa nu fie mama. In consecinta,
spune ea, egalitatea intre sexe impune ca societatea sa acorded si barbatului
dreptul de a alege sa fie sau sa nu fie tata.
http://opinionator.blogs.nytimes.com/2013/06/12/is-forced-fatherhood-fair/?smid=fb-nytimes&WT.z_sma=OP_IFF_20130613&_r=1&pagewanted=print
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat
mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi
si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti
saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele
legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel
national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va
abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si
adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
ASOCIATIA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu