Pe vremea când
Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ, sub chipul unor moşnegi gârbovi,
sprijiniţi în toiag şi cu sandalele rupte, iar la căderea nopţii băteau pe la
uşile oamenilor, şi li se întâmpla de multe ori să fie izgoniţi, într-un rând,
i-a prins noaptea în câmp, iar odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele
şi i-a umplut de noroi, şi tot rătăcind ei în întuneric, numai într-un târziu
au ajuns la marginea unui sat şi abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima
poartă.
Câinii mari
s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând
cine bate şi au răspuns:
- Oameni buni!
Atunci omul,
potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră
din somn, şi el a început să dea porunci, dar cu blândeţe:
- Mario, ia mai pune câteva vreascuri pe foc. Tudore, dă
fuga la fântână după doniţă de apă proaspătă. Ileano, ia vezi tu de o oală cu
lapte...
Şi le-au dat
să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe, şi i-au ospătat, şi i-au dus să
doarmă într-o odaie în care mirosea a gutui şi a busuioc.
A doua zi
dimineaţă iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă
nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-a urat drum bun.
Şi cum au ieşit
din sat, Sfântul Petru a început să se roage de Dumnezeu:
- Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au
primit frumos!
- Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petru, c-ai văzut că nu erau
nevoiaşi!
- Doamne, fă ceva, fă-i ca să-şi vadă măcar o dată sufletul!
- Să-şi vadă sufletul spui, Sfinte Petre?!
- Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi
plopul acela de acolo...
- Bine, Sfinte Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gânditor
satul din vale.
Iar după o
vreme, din neamul acela de oameni s-a născut MIHAI EMINESCU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu