† Lucian Cardinal Mureşan,
prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop şi
Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Arhiepiscop Major al
Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă cu Sfântul Scaun Apostolic
al Romei
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioşilor călugări şi
călugăriţe, iubiţilor credincioşi greco-catolici şi tuturor creştinilor
iubitori de Dumnezeu
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
Cântarea Sărbătorii centrale a anului liturgic ne umple din
nou sufletul: “Cristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor
din morminte viaţă dăruindu-le”. Minunatul salut creştin este din nou actual:
“Cristos a înviat!” “Adevărat a înviat!”. Mesajul Îngerului răsună încă o dată
pentru noi: “A înviat! Nu este aici!”.
Toate acestea, dimpreună cu atâtea alte frumoase rugăciuni,
celebrări, simboluri, împodobesc perioada Sărbătorii Învierii Domnului şi sunt
pentru noi tot atâtea înnoite apeluri la o deşteptare spirituală. Fiindcă,
trebuie să recunoaştem, trăim o mare parte a vieţii ca şi cum nu am crede în
Înviere. Bucuria explozivă a acestui eveniment, care a făcut ca doisprezece
oameni, pe urmele Maestrului lor, să transforme, să transfigureze întreagă
lumea, nu ne însufleţeşte prea des. Pacea unora, care ştiu că şi-au pus
încrederea lor în Cel ce a biruit moartea, nu stăpâneşte prea de multe ori
sufletele noastre.
Şi atunci, Paştele celebrat în fiecare an e o revigorare
spirituală, menită să ne scoată din toropeală şi să ne treacă din starea de
“căldicei” la aceea de ruguri aprinse, capabile să inflameze întreaga lume de
dragoste şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu.
Nu ajunge să participăm la bucuria din noaptea Învierii,
doar cu o lumânare aprinsă în mână, mai mult sau mai puţin în interiorul
bisericii, să răspundem preotului care trece prin mijlocul nostru: “Adevărat a
înviat!” şi să luăm la sfârşit din bucatele sfinţite cu această ocazie, pentru
a ne întoarce mai apoi la vieţile noastre de dinainte. Deoarece, în cazul
acesta, e ca şi cum am răspunde la fel ca grecii din Agora în faţa vestirii lui
Paul: “Despre asta te vom asculta o altă dată”. Cu alte cuvinte, nu ajunge să
fim doar “informaţi” că un eveniment cu totul excepţional a avut loc.
O vedem pe Maria Magdalena care merge la mormânt. Îi vedem
pe Petru şi pe Ioan care fug înspre locul îngropării. Fiindcă Paştele înseamnă
“trecere”, “ieşire”. Ieşire din casele noastre, ieşire din robia noastră,
ieşire din banalitatea vieţilor noastre înspre Viaţa cea adevărată pe care Isus
ne-o dăruieşte. Iar mormântul, nici măcar el nu mai e un punct final, ci un
punct de plecare. Locul care simboliza moartea şi sfârşitul tuturor speranţelor
umane este transformat de Fiul lui Dumnezeu în uşă de trecere într-un nou
început. În acest sens ne aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur că se tem de
moarte doar cei ce nu cred în Înviere.
Nici unul dintre ucenici nu se opreşte la mormânt, ci toţi
pleacă de la mormânt pe drumul care îi duce înspre Isus cel înviat. Se întorc
în Galilea, acolo unde totul a început, la cotidianul vieţii lor, însă pe o
altă cale, la fel ca magii din Betleem. O cale plină de prezenţa mântuitoare a
Învierii. În vieţile lor au acum posibilitatea de a-L întâlni pe Cel Înviat.
Iar Acesta le arată semnele cuielor şi coasta străpunsă, semne ale morţii, şi
le spune: “Bucuraţi-vă!” Fiul lui Dumnezeu transformă moartea şi simbolurile ei
în motiv de bucurie, de pace şi de speranţă: “Nu vă temeţi!”. Iar atunci când
semnele suferinţei şi ale morţii sunt prezente şi în vieţile noastre, Isus ne
spune şi nouă: “Pace vouă!”
Iubiţi credincioşi,
Avem câteodată ideea că a sărbători Paştele este ca şi cum
doar ne-am aduce aminte că odată, când va veni vremea noastră, moartea nu va
mai reprezenta sfârşitul existenţei noastre. Învierea e mult mai mult decât
atât: e o proclamare a acestei victorii încă din timpul vieţii noastre. A
sărbători Paştele înseamnă a-L urma pe Isus Cel Înviat înspre Tatăl, în fiecare
clipă. Atunci când Maria Magdalena la mormânt întinde mâna înspre al ei drag
Rabbuni, acesta îi spune: “Nu mă atinge fiindcă nu m-am suit la Tatăl”. E ca şi
cum i-ar spune: “Nu ne oprim aici, nu aici este sfârşitul drumului”. Cea
împreună cu apostolii este pe undeva la fel ca Petru, care pe muntele
Schimbării la Faţă îi spune Mântuitorului: “Bine ne este nouă aici. Să facem
trei corturi”. Petru ar vrea să eternizeze acel special moment de comuniune cu
Isus. La fel şi Maria Magdalena. Însă Fiul lui Dumnezeu vrea să ne conducă
împreună cu El înspre Tatăl, acolo unde, în mod tainic, intrăm în cercul de
iubire şi comuniune al Sfintei Treimi.
De aceea, a trăi Învierea nu e ca şi cum am învăţa o lecţie
şi am încerca să o aplicăm în viaţa noastră. Nu e ca şi o tehnică pe care să o
învăţăm de la Isus, pentru a ne descurca mai apoi cu viaţa noastră. Este mai
degrabă o continuă ieşire din viaţa noastră, în lumina Învierii, înspre Tatăl.
Suferinţele sunt cu adevărat oribile atunci când le trăim singuri. Însă
Dumnezeu dă tot timpul la o parte piatra de la uşa mormintelor din viaţa
noastră şi ne deschide calea înspre El. Suntem datori să lăsăm acolo giulgiul
rănilor noastre, cuiele şi spinii ce ne străpung sufletele şi să ieşim înspre
Tatăl. Vom rămâne cu semnele suferinţei şi cu găurile lăsate de cuie. Însă prin
ele va răzbate de acum în viaţa noastră lumina Învierii. Acesta este şi motivul
pentru care Isus Înviat nu rămâne pe acest pământ ci merge spre Tatăl: ne arată
că viaţa noastră şi destinele noastre nu se opresc aici. Aici rămân doar
semnele suferinţei, aici rămân mormintele; însă ele ne-au fost deschise de Isus
şi putem astfel trece mai departe înspre Ierusalimul ceresc.
De aceea, la ce ne folosesc Paştele, dacă noi continuăm să
trăim ca şi cum totul s-ar termina aici? La ce ne foloseşte Învierea, dacă noi
tratăm bucuriile, plăcerile şi realităţile acestei lumi ca şi cum ele ar fi
eterne? La ce ne foloseşte Sărbătoarea de astăzi, dacă viaţa noastră de
credinţă nu este altceva decât un fel de “glazură” spirituală pentru o viaţa
similară cu aceea a celor ce nu cred?
Lumina Învierii ne dă puterea, aşa cum spune Isus, să călcăm
peste şerpi şi peste scorpii fără a fi vătămaţi. Ce înseamnă acest lucru?
Înseamnă că răutăţile şi suferinţele acestei lumi nu ne mai pot ucide, fiindcă
noi suntem deja plecaţi. Trăim în lume ca şi cum nu am fi aici. Pentru noi,
teatrul acestei lumi s-a încheiat. Suntem liberi şi de bucuriile şi de
răutăţile acestei lumi. Trecem prin această lume, pe urmele lui Isus, înspre
Tatăl. Ne bucurăm de lucrurile acestei lumi fără a le absolutiza şi suferim răutăţile
ei fără a fi zdrobiţi; ştiind că totul trece, odată cu continua noastră
trecere, din zi în zi, din an în an, înspre minunata zi în care Îngerul va
rosti: “Timpul nu mai este!”
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
Sunt atâţia oameni care au lăsat să strălucească lumina,
bucuria şi pacea învierii din chiar paturile lor de suferinţă. Şi sunt atâţia
alţii, sănătoşi, care trăiesc ca paralizaţi, ca morţi, fiindcă nu ştiu să
trăiască Paştile pe urmele Mântuitorului. Dacă alegem să ne blocăm în această
lume, urmându-ne doar pe noi înşine şi dorinţele noastre, atunci când lumea
aceasta se va sfârşi, vom avea şi noi acelaşi destin. Sfântul Părinte Papa
Francisc însă, ne îndeamnă să ieşim din amorţeală: “Paştele reprezintă exodul,
trecerea omului din robia păcatului, de la rău, la libertatea dragostei şi la
bine. Oamenii trebuie să treacă şi acum prin acest exod, trebuie să traverseze
acest deşert! Este vorba în special despre deşertul care este în inima
oamenilor atunci când lipseşte iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.”
Aş dori să Vă invit şi eu să trăim împreună această
Sărbătoare a Învierii Domnului, ca şi cum ar fi prima din viaţa noastră.
Trăirea să nu se rezume la lucrurile şi la obiceiurile externe, ci pornind de
la ele, să ajungă în inima noastră. Bucuria şi lumina să nu fie prezente doar
în mesajele şi felicitările pe care le transmitem, ci să se nască în sufletele
noastre. Isus, cel ce poartă semnele biruinţei, să nu rămână la biserică în
noaptea Învierii, ci să intre în vieţile noastre, în casele noastre, în
existenţa de fiecare zi. Ascultaţi vocea Lui, căutaţi-L şi urmaţi-L! Veţi primi
în dar o pace pe care nimeni şi nimic nu va putea să v-o răpească. Atât de
mulţi au reuşit. Încercaţi şi voi! Nu vă temeţi!
Acestea dorindu-Vi-le tuturor şi fiecăruia în parte, Vă
asigur pe toţi de rugăciunea mea şi de arhiereasca binecuvântare.
Tuturor, dimpreună cu Preasfinţiile Lor Episcopii Claudiu şi
Mihai, Vă dorim Sărbători sfinte şi binecuvântate, alese haruri cereşti şi
bucurie deplină în Domnul Isus Cel înviat din morţi.
Cristos a înviat!
Adevărat a înviat!
† Lucian Cardinal Mureşan
Arhiepiscop şi Mitropolit
Arhiepiscop Major
Dată în Blaj, la 20 Aprilie,
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Anul Domnului 2014
Secţiunea: Documente
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu