De mai bine de 20 de ani, de cînd România a intrat pe mâna
străinilor care au regizat şi susţinut (împreună cu alogenii şi “cozile de
topor” româneşti) Lovitura de Stat din decembrie 1989, se aplică un program
diabolic, care pentru unii pare incredibil, vizând lichidarea Poporului Român,
precum si a României ca Stat...
Preşedinţii alogeni ai României, toti afiliati ma Masonerie
si alte organizatii oculte, împreună cu eternul guvernator al BNR, Mugurel
Constantin Isărescu, membru de vaza al Ordinului Illuminati, - asa cum am mai
aratat si in alte articole, cu guvernele şi majorităţile parlamentare pe care
le-au format şi cu care i-au păcălit pe români, au pus în aplicare numeroasele
etape ale acestui plan diabolic de terorizare şi exterminare a Poporului Român.
Manipulările făcute de profesionişti, numeroasele scenarii,
stratageme şi diversiuni şi-au atins scopurile şi majoritatea populaţiei nu a
înţeles ce se urmăreşte şi de ce de către cei care, prin fraudarea alegerilor,
au fost aleşi să conducă România. Niciodată, Poporul Român nu a fost consultat
prin Referendum Naţional şi nu a decis în legătură cu prezentul şi viitorul
său, respectiv pe următoarele teme: orînduirea socială; valorificarea
bogăţiilor naturale; privatizarea; programul de dezvoltarea economică şi
socială; aderarea la Uniunea Europeană; împrumuturile externe. În locul şi
împotriva Poporului Român au decis mulţi alogeni care s-au aflat sau se află în
funcţiile de preşedinte al României, prim-miniştri, miniştri, conducători ai
Parlamentului, senatori şi deputaţi, membri ai Consililului de Administraţie al
Băncii Naţionale a României, şefii altor instituţii centrale de Stat. Pe baza
unor comenzi externe, alogenii din fruntea României au făcut praf şi pulbere
toate ramurile economiei naţionale existente la începutul anului 1990, au
desfiinţat peste 5 milioane locuri de muncă, au alungat din ţară peste 4
milioane cetăţeni români şi continuă depopularea ţării, au facilitat jefuirea
societăţilor comerciale privatizate şi a bogăţiilor naturale, au înrobit
Poporul Român, luînd credite de peste 200 miliarde euro, din care s-au
rambursat 60 miliarde de euro. La toate acestea se adaugă genocidul pus la cale
şi aplicat împotriva cetăţenilor români. Niciodată, în ultimii aproape 21 de
ani, preşedinţii României nu au prezentat Starea reala a Naţiunii!
Cat despre preşedintele Băsescu , acesta evita să-i
informeze pe senatori şi deputaţi, respectiv Poporul Român şi să răspundă la
următoarele întrebări:
1) De ce din valoarea de 700 miliarde euro a societăţilor
comerciale privatizate nu au intrat sume în Bugetul de Stat?
2) De ce reprezentanţii Statului Român au cerut celor care
s-au privatizat să accepte să fie încheiate numeroase contracte de privatizare
cu clauze secrete sau confidenţiale?
3) Ce sume s-au încasat la Bugetul de Stat în urma
concesionării sau vînzării bogăţiilor naturale ale Poporului Român, a căror
valoare este de peste 1.000 miliarde de euro?
4) Care a fost destinaţia celor peste 200 miliarde de euro,
care au fost împrumutate de la băncile străine în ultimii 21 de ani?
5) De ce nu au fost atrase fondurile europene de circa 30
miliarde euro cuvenite României, cine sînt vinovaţii şi cîţi au fost condamnaţi
penal sau măcar arestaţi pentru 29 de zile?
6) De ce nu există un Program Naţional de Dezvoltare
Economică şi Socială a României pe termen mediu şi lung?
7) De ce şi în ce scop, în timpul Guvernelor Boc I-V, au
fost lichidate peste 400.000 IMM-uri?
8 ) De ce se acţionează sistematic pentru demolarea
“stîlpilor” societăţii româneşti: Şcoala, Biserica, Sănătatea şi Cultura?
9) Cine a pus la cale şi ce urmăreşte prin genocidul
împotriva Poporului Român?
Românii nu pot înţelege şi nici unul dintre cei care au
condus sau conduc România nu încearcă să-i lămurească de ce, după ce s-au
vîndut societăţile comerciale cu o valoare de peste 700 miliarde euro, s-au
concesionat bogăţiile naturale cu o valoare de 1000 miliarde euro, s-au luat
credite externe de peste 200 miliarde euro, ei au ajuns cei mai săraci cetăţeni
ai Europei? România condusă de Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu
împreună guvernatorul Isărescu a ajuns să ofere locuitorilor săi cele mai mici
salarii şi pensii din Europa, iar cetăţenii români găsesc în ţară alimentele de
bază la cele mai mari preţuri din Uniunea Europeană. Românii cheltuiesc peste
50% din salariu sau din pensie pentru mîncare, în timp ce, în majoritatea
ţărilor în Uniunea Europeană, sumele cu această destinaţie reprezintă 10-15%
din veniturile lunare. Puterea de cumpărare a cetăţenilor români este în
continuă scădere.
Chiar şi în această situaţie cînd România a fost adusă pe
ultimul loc din Europa în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei, Regimul
Băsescu-Boc anunţă noi măsuri de austeritate, de fapt, de terorizare şi
exterminare a Poporului Român.
La cererea FMI, reprezentat de catre diabolicul Maestru
Illuminati, Jeffrey Franks, Regimul Băsescu-Boc a tăiat 30-50% din salarii şi a
micşorat pensiile. Premierul Emil Boc, în ziua de 15 septembrie ac, a precizat
în Parlament că se va tăia din pensii în anul 2011 şi în anii următori pentru a
se asigura fondurile necesare pentru cofinanţarea proiectelor europene. Ce om
normal poate crede că dezvoltarea României se bazează pe tăierea şi impozitarea
pensiilor de mizerie? Acelaşi premier a spus că există un deficit de 4-6
miliarde euro la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, care are tendinţa să
crească. Premierul-filozof Emil Boc insultă inteligenţa românilor. Deficitul
respectiv va scădea sigur ca urmare a genocidului la care sînt supuşi
pensionarii, a micşorării pensiilor şi a impozitării tuturor pensiilor.
Ca urmare a măririi de către PDL, UDMR şi UNPR a vîrstei de
pensionare la 65 de ani pentru femei şi pentru bărbaţi, guvernanţii au luat în
calcul că mulţi dintre angajaţii de acum nu vor mai ajunge să se bucure de
statutul de pensionar. Însă, acelaşi premier Boc nu a răspuns şi nu răspunde la
următoarele întrebări: de ce avem acest deficit; cum s-a ajuns în această
situaţie şi cine răspunde; cine sînt vinovaţii pentru desfiinţarea a peste 5
milioane locuri de muncă şi de ce au fost ele lichidate; cine a luat peste 10
miliarde euro din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat şi i-a virat în Bugetul
de Stat, de unde au fost cheltuiţi pentru clientele politică?
Noua Lege a pensiilor, impusă de FMI, se va materializa
printr-o nouă tăiere a acestora şi prin eliminarea pensiei minime de 350 lei,
condamnîndu-i pe majoritatea pensionarilor la exterminare. Din păcate, mulţi
militari care s-au pensionat au fost păcăliţi de către Guvernul Boc V şi au dat
o declaraţie prin care au acceptat să le fie recalculate pensiile, de fapt să
le fie micşorate. În paralel cu scăderea puterii de cumpărare a populaţiei,
s-au scumpit foarte mult medicamentele. După datele statistice, cca. 2 milioane
de cetăţeni români care suferă de boli grave sînt supuşi la holocaust. Un
holocaust diferit de cel al evreilor din timpul celui de al II-lea război
mondial. Milioane de români sînt supuşi unui genocid, sînt omorîţi cu zile, la
ei acasă, de către cei care îi terorizează, îi batjocoresc şi îi otrăvesc cu
aditivi alimentari cancerigeni, de aproape 21 de ani.
După ce au luat, în condiţii înrobitoare pentru Poporul
Român, o centură de siguranţă de 20 miliarde de euro pentru anii 2009-2010,
acum Regimul Băsescu-Boc-Isărescu a stabilit că va fi încheiat un nou acord de
tip preventiv cu FMI, şi noul împrumut, de 30-40 miliarde de euro, va ajunge
numai la Banca Naţională pentru a plăti datoriile scadente şi dobînzile uriaşe
către băncile străine. Probabil că din acest împrumut se vor achita şi cele 4-5
miliarde de euro pentru achiziţionarea sicrielor zburătoare F-16, în anii
2011-2012. În 2013, avioanele second-hand vor trebui casate. Un alt alogen, din
fruntea Comisiei de Apărare din Parlament, îi amăgeşte pe români susţinînd că
sicriele zburătoare se intenţionează a fi achiziţionate pe baza unui credit cu
o perioada de graţie de 5 ani, adică Poporul Român va fi bun de plată doar după
scoaterea din uz şi casarea sicrielor zburătoare americane.
Întrebam inca odata: cine şi de ce au luat credite externe fără aprobarea Poporului Român prin Referendum Naţional sau prin legi, aşa cum prevede Constituţia; de ce nu s-au încheiat contracte de credit cu FMI şi nu s-au stabilit obligaţiile şi despăgubirile pentru FMI în cazul în care în urma “indicaţiilor” date nu se înregistrează o creştere economică şi a nivelului de trai a populaţiei; cine a decis şi care a fost destinaţia împrumuturilor externe; care au fost obiectivele de investiţii realizate din creditele externe; care este calendarul de rambrursare a împrumuturilor către băncile străine; din ce resurse se vor rambursa creditele externe şi în cîte decenii?
Întrebam inca odata: cine şi de ce au luat credite externe fără aprobarea Poporului Român prin Referendum Naţional sau prin legi, aşa cum prevede Constituţia; de ce nu s-au încheiat contracte de credit cu FMI şi nu s-au stabilit obligaţiile şi despăgubirile pentru FMI în cazul în care în urma “indicaţiilor” date nu se înregistrează o creştere economică şi a nivelului de trai a populaţiei; cine a decis şi care a fost destinaţia împrumuturilor externe; care au fost obiectivele de investiţii realizate din creditele externe; care este calendarul de rambrursare a împrumuturilor către băncile străine; din ce resurse se vor rambursa creditele externe şi în cîte decenii?
Se ştie că, în Regimul Ceauşescu au fost negociate 17
împrumuturi de la FMI, care au fost folosite în Interes Naţional, pentru
realizarea unor mari obiective de investiţii pentru dezvoltarea multilaterală a
României şi creşterea nivelului de trai al populaţiei. În primăvara anului
1989, cu mari sacrificii, Poporul Român a plătit întreaga datorie externă. Ca
urmare, după ce a lăsat ţara fără datorii externe, Ceauşescu şi soţia sa au
fost împuşcaţi, în Sfînta zi de Crăciun a anului 1989, de către alogenii care
au pus mîna pe Putere.
Milioane de români se întreabă: cum vor plăti şi cînd cei
care au îndatorat Poporul Român cu peste 140 miliarde de euro şi cei care au
risipit aceste sume uriaşe pentru a asigura creşterea profiturilor băncilor
străine, precum şi pentru clientela lor politică?
De ce nu se spune că în acest an Banca Naţională are de
plătit la băncile străine 16 miliarde de euro şi dobînzi de peste 2 miliarde de
euro, iar în anul 2011 datoriile externe scadente sînt de 20 miliarde de euro
şi dobînzi de cca.3 miliarde de euro. Nici guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu
a informat Parlamentul despre datoria externă, cu ocazia citirii monotone a
mesajelor anuale. Partidele politice parlamentare asistă la îndatorarea şi
înrobirea Poporului Român făcută de alogenii din conducerea ţăii. Partidele de
la Putere nu au interesul, iar cele din Opoziţie nu au voie să iniţieze Moţiuni
simple sau de Cenzură pe tema datoriei externe.
În aproape 21 de ani, în Parlament nu s-a introdus nici o
Moţiune simplă privind datoria externă a României, măcar pentru a se cunoaşte
adevărul şi a se găsi soluţii pentru rambursarea ratelor scadente. Pe lîngă
împrumutul de 20 milioane de euro luat de la FMI, Banca Mondială şi Uniunea
Europeană, Guvernele Boc IV şi V au mărit datoria externă a României cu peste 1
miliard de euro în fiecare lună.
Cu toate acestea, Regimul Băsescu-Boc se plînge că nu sînt
bani, fără să precizeze de ce s-a ajuns în această situaţie. S-a aflat că, în
perioada 15-17 octombrie, la Bucureşti a avut loc Reuniunea Regională Europeană
a Comisiei Trilaterale, componentă a Clubului Bilderberg. Iniţiativa pentru
locul de desfăşurare a acestei întîlniri anuale aparţine alogenului guvernator
al BNR, Mugur Isărescu, singurul cetăţean român membru al Comisiei Trilaterale,
membru al Ordinului Illuminati...
Guvernele vin şi pleacă, dar uriaşa datorie externă rămîne.
După aproape 21 de ani de jaf, corupţie şi haos, de politici îndreptate
împotriva Poporului Român, s-a ajuns ca România să aibă cea mai mare datorie
externă din Istoria sa, datorie care este programată să crească în continuare.
Această datorie externă uriaşă este cea mai grea moştenire lăsată Poporului
Român de regimurile capitaliste post-decembriste. Unii dintre neprietenii Romaniei
plănuiesc şi acţionează pentru ca datoria externă a României să ajungă la peste
200 miliarde de euro, şi atunci să pretindă, printr-un Tribunal internaţional
(care se va înfiinţa), ca plata să reprezinte o parte din teritoriul naţional,
respectiv Ardealul, unde să fie “mutat” un mic, cunoscut şi mult mediatizat
stat străin.
Pentru atingerea acestui scop, s-a acţionat sistematic
împotriva Poporului Român şi a României, în ultimele două decenii.
Preluare http://stiri-extreme.blogspot.ro/2014/06/regimul-basescu-distrus-romania-datoria.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu