POESIS - IOAN DRAGOŞ

               

 Ziua de crăciun

„fotbalistul pensionar mutat de curând în sat

îmbrăcat în moş crăciun

vorbeşte de naşterea domnului şi distribuie cadouri copiilor

spre încântarea femeilor din biserică

după masă îşi plimbă căţelul pe drumul către magazinul

sătesc şi povesteşte microbiştilor

cum a fost coleg de echipă

cu nicolae dobrin la c.s. târgovişte

îngrămădeşti cuvinte deasupra fiecărei întâmplări

în curând ai să fii un bărbat din cuvinte

cum spune diana

pleoapele mamei ţin sărbătoarea în cameră

de multă vreme ea nu mai părăseşte acel loc

mereu uiţi că te aşteaptă o altă probă

tata îşi aminteşte tot mai greu cum umbla el pe cărări

şi prin holde

paharul neatins pluteşte prin casă

picură un singur strop de vin

întotdeauna suntem pe drum

mereu uiţi că te joci cu focul

cu poemul din spatele poemului

aşadar fii tare

nu ai nici o altă certitudine

decât aceea că te vei putea întoarce acolo oricând

şi te vei putea aşeza sub un pom

fie chiar unul singur care să fie al tău

unul ar trebui să-ţi ajungă fiindcă lucrul acesta

nu trebuie să aibă drept raţiune simţul de proprietate

unul îţi este de ajuns

îţi ţine loc de rădăcină”

                         Lucăceşti, 25 decembrie 2014

Rugăciunea de la hotelul ambasador

„doamne nu ştiu să mă rog

nu ştiu ce să spun

şi nu am prea mult timp la dispoziţie

scrie în biserica italiană

de lângă hotelul ambasador

se zice că oamenii cuminţi

nu pot purta istoria pe umeri

doar cuvântul salvează

aşa ai învăţat de la mihai eminescu

când o văd cât e de dreaptă

în cele zise şi în cele făcute cum spune virgil

când o văd înălţându-se alături de mine

umplându-mă de surâs şi de bucurie

doamne nu ştiu ce să spun

toată ziua intrând şi ieşind

din agenţia naţională cu aceste gânduri

şi imagini

oameni simpli puteri complicate

un domn în costum şi cu o geantă veche

cu o leafă mică şi concediu redus

dar în jurul mâinilor sale

pâlpâie focuri electrice străvezii

e atâta linişte la etajul tău

încât poţi citi în contemplaţii

cum proza se coace pe nesimţite

în adâncul poemului

în gloria dimineţii pe calea victoriei

maestrul răbdării îşi încălzeşte mâinile

cineva trebuia să vină

doamne nu ştiu să mă rog

nu ştiu ce să spun”

                                      Bucureşti, 15 ianuarie 2015

 Cărări prin zăpadă

„curăţ zăpada fac cărări

munca şi ziua numai inocenţă şi graţie

prin subteranele trupului gâlgâie anotimpul

îşi închipuie noi ascunzişuri

de ce ar trebui să ne oprim tocmai noi

cu oboseală multă prin gaura cheii

jurul tău jurul meu a devenit

în caietul cu poezii

acum pot să te iubesc

pentru că îţi cunosc toate defectele

întârzii dincoace de uşile pe care

tu mi le-ai deschis

răsare sensul în dreptul cuvintelor mele

prin degetele uşor desfăcute

simţi starea ta viitoare

o singură bucurie cântăreşte mai mult

decât toate grijile

cine te caută cine te cheamă

cine te poartă pe umerii săi

şi nu-ţi simte povara

măsoară infinitul cu uneltele sale

fii demn de zilele ce ţi se strecoară

discret pe sub uşă asemenea gazetelor

scrie în contemplaţii

trebuie să existe o bancnotă

ca aceea descrisă la pagina patruzecşidoi

trebuie să existe o bancnotă cu care să plăteşti

fiecare privire de care ai câteodată nevoie

prevăzător printre goluri de aer şi curenţi

unelte de precizie îşi fac datoria

tu produci teamă şi admiraţie

unde eşti tu lumea se adună

mai multă decât este

voi auzi totul voi nota totul

sărbătoarea începe

cuvintele cresc unele din altele

căutarea căutării

iubita mea neştiută/ iubita mea rară

şi străveche”