După cele opt favorite eliminate în prima zi de Australian
Open, alte două nume importante de pe tabloul feminin și-au încheiat prestația
încă din primul tur al turneului de la Antipozi.
Jucătoarea sârbă Jelena Jankovici, a 15-a favorită, şi
sportiva germană Andrea Petkovici, cap de serie numărul 13, au fost eliminate
de asemenea în runda inaugurală.
Jankovici a fost învinsă de elveţianca Timea Bacsinszky,
locul 41 WTA, scor 6-1, 6-4, în timp ce Petkovici a pierdut în faţa americancei
Madison Brengle (64 WTA), care s-a impus cu scorul de 5-7, 7-6 (4), 6-3,
informează Mediafax.
În schimb, Petra Kvitova, locul 4 WTA, a reuşit să aceeadă
în turul doi, după ce a trecut de olandeza Richel Hogenkamp (138 mondial), scor
6-1, 6-4.
Flavia Pennetta, a
12-a favorită, a fost eliminată și ea
în primul tur la Australian Open, după ce a fost învinsă de compatrioata sa
Camila Giorgi, locul 33 WTA, scor 4-6, 6-2, 6-3.
În schimb, principala favorită, Serena Williams, a acces în
turul doi, după ce a trecut de belgianca Alison van Uytvanck, locul 106
mondial, scor 6-0, 6-4.
Tot marţi, Agnieszka Radwanska (Polonia/numărul 6) a
învins-o pe japoneza Kurumi Nara, scor 6-3, 6-0, iar Caroline Wozniacki (a opta
favorită) a trecut de Taylor Townsend (SUA), scor 7-6 (7/1), 6-2.
Cristi SOMEŞAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu