Poruncă între ramuri ninse
Ştiu să cânt la os de lup
iubito
Trăiesc viaţa ca pe-un
alfabet
Uite ţara cum am
împărţit-o
În perfecte slove de poet
Ştiu să nu mă tem de
ziua-n care
Toată apa plânsă peste
flori
Se va face-o aprigă
ninsoare
Ce-mi va cere socoteală –
ori
Te va reclădi din stele
stinse
Te va face iar ca
la-nceput:
Aşa ştiu că printre
ramuri ninse
Voi scăpa de ce nu am
avut
Scrisoare din Munţi
Încă-o zi sunt liber
Doamna mea
Un 8 ianuari de an curent
Mi-a întors maşina din
şosea
Cum de sunt la tine
repetent?
Cum de am plecat înspre
Ardeal?
Cum de-n noapte tu
dormeai frumos?
Cum de am ieşit singur la
mal?
Cum de nu s-a rupt în
mine niciun os?
Munţii poate-au pus ce
îmi lipsea
Au simţit probabil că-s
de-al lor
Dăruiesc oricui de ziua
sa
Locul meu din
ziua-tricolor
Poate că rămas aici în
munţi
Între Transilvania şi sud
Înţeleg că nu mai suntem
mulţi
Opincari cu tricolor
cusut
8-ul lunii dat de la
stăpâni
Nu ajunge pentru viaţa
mea
Ce risipă Doamne - câte
pâini
Am mâncat uitând de
Africa
Apă iară am băut prea
mult
Doamnă munţii strigă „te
aştept”
Rogu-te să pleci puţin
din sud
Până nu i-au lumea asta-n
piept
Gunoierii
Stau și cântă molcom la
fereastră
Strada îi înalță din ciment
Omenirea plânge ca o proastă -
- Ca o țeavă de eșapament
Gunoierii-și cântă tragedia
Fluturi măturând pe caldarâm
Unde Dumnezeu s-a dus vecia
Și mireasma florii de salcâm?
Îi pudrează luna-n praf de cretă
Sunt al nopții fascinant decor
Împărțind sub geam de Julietă
Vodca și amarul pâinii lor
Către ora patru dimineața
Par vremelnici, mesianici hoți
Se ridică și-și culeg viața –
Fiecare-un tomberon cu roți –
Bufnițele pleacă la culcare
Noi, în somnul derutant pierim.
Gunoierul e o provocare:
Este cel mai veșnic anonim
Dar să fiu la modă cu prostia
Cartea-n stradă brusc am aruncat
Cine să-mi citească poezia?
Doar un gunoier s-a aplecat
Și mirat că Dumnezeu îi scrie
I-a răspuns cu-această poezie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu