Tinerii interpreţi sînt invitaţi să participe la Festivalul concurs de
muzică populară „Alină-te dor, alină”, organizat în Cicîrlău, de renumitul
interpret Nicolae Sabău, ajutat de Primăria Comunei, Consiliul Judeţean
Maramureş, Asociaţia Comunelor din România şi Centrul Judeţean pentru
Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Se pot înscrie interpreţi
vocali şi instrumentişti, români şi de alte etnii, cu vîrsta între 16 şi 28 de
ani, din toată ţara şi din alte ţări. Cererea (va cuprinde: numele şi prenumele
concurentului, data naşterii, seria şi numărul cărţii de identitate,
domiciliul, telefonul şi cîteva date despre activitatea sa artistică) va fi
trimisă prin poştă, fax sau e-mail, la Primăria comunei Cicîrlău, pînă în 15 octombrie
2015. Informaţii: 0262-481555 sau 0720-012524. Premiile vor consta în păsări şi
animale vii şi sume de bani. Marele Premiu: Măgăruşul Alin. Festivalul Concurs
Naţional de Folclor „Alină-te dor, alină” va avea loc în 24 şi 25 octombrie
2015, ediţia a XXIV-a.Preluare Graiul Maramureşului
Nicolae GOJA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu