Stimați Autori și Cititori ai revistei „Confluențe Literare”,
Anul 2017 se apropie grăbit asemenea unui tren de mare viteză spulberând clipele ce îi mai stau în cale. Îi privesc lungul șir de vagoane, cam 365 la număr, care îi compun garnitura ce aleargă zăngănind pe șine. Nenumărate sunt impresiile ce le poartă către un viitor ce va deveni prezent în curând. Roțile sale de fier scrâșnesc pe calea ferată a destinului pe drumul către oceanul nemărginirii.
Mă așez pe o bancă aflată pe peronul gării și îi urmăresc cu interes apropierea. Mereu am fost fascinat de acest moment al trecerii Noului An însoțit fiind de urale pline de bucurie. O mare mulțime îl așteaptă voios ca să îl întâmpine și să se îmbarce în generoasele sale compartimente.
— Va fi un an mai bun! șoptește cineva lângă mine.
— De ce crezi aceasta? îl întreb din curiozitate.
— Fiindcă așa trebuie să fie un An Nou, altfel de ce ar mai veni? zise fără să îmi mai acorde atenție și se topi între ceilalți.
Am zâmbit. Îmi place să întâlnesc oameni debordând de optimism în ciuda logicii precare a argumentelor. Speranța reprezintă un capital prețios al sufletului. Dacă dispare, ce poate să o mai înlocuiască? Simt căldura acestui gând și îmi aduc aminte de ocazii similare, când m-am întrebat asupra rostului sentimentelor pozitive.
— Bucură-te și tu! De ce stai posac? îmi spuse un alt glas.
— De crezi că sunt apatic? i-am răspuns interesat.
— Fiindcă stai pe bancă și nu te alături mulțumii! îmi răspunse și dispăru fără urmă.
Mda, aici cred că există un sâmbure de adevăr. Din anii copilăriei am simțit nevoia să stau departe de ceilalți. Nu îmi dau seama de cauză. Mă văd în anii de școală venind singur către casă. Spre deosebire de cei de vârsta mea, mă bucuram de clipele de singurătate ca fiind cele mai plăcute din viața mea.
— Trezește-te din reverie! îmi trase un ghiont vecinul de bancă. Imediat trebuie să sosească trenul! La ce te gândești?
— La nimic, i-am răspuns neutru. Stau și privesc, nimic mai mult.
— Doar atât? Aceasta-i pierdere de vreme, îmi spuse fără să mă privească și uită de mine.
Poate cuget prea mult la rostul lumii. Probabil, există o distorsiune de percepție în adâncul sufletului ce mă determină să visez cu ochii deschiși ignorând realitatea din jur. Ce anume mă îndeamnă către contemplare? De unde provine această sete de a cunoaștere a infinitului ce mă determină să merg pe calea mea, indiferent de aprobarea sau respingerea celor din jur.
— Hei, ce mai faci? răsări în fața mea o persoană cunoscută. Nu ne-am mai văzut de mulți ani!
— Ai dreptate, am recunoscut cu părere de rău. Doream să te revăd, dar nu știam cum se va întâmpla acest lucru. Mă bucur să te întâlnesc din nou!
— Și eu la fel! îmi spuse și mă abandonă imediat.
Chipuri stranii treceau prin fața mea în imaginație. Distingeam cu precizie trăsăturile fiecărei persoane în parte. Prieteni, colegi, cunoștințe și străini se perindau fără să se oprească. Unele figuri se reluau, dar la alte vârste, însă altele dispăreau fără urmă. Unde s-au dus toți acești oameni?
— Trage-ți picioarele mai aproape fiindcă mă împiedic de tine! mi se adresă răstit un trecător grăbit.
— Vă rog să mă scuzați ... încerc eu să spun.
— Nicio scuză! Nu mă interesează persoana ta, doar fă-mi loc să trec! îmi spuse brutal, dând cu mâna a dezgust, și trecu pe lângă mine.
Peronul deveni arhiplin. Zgomotul de motor al locomotivei deja se auzea răsunând puternic. Lumina proiectoarelor sfâșia bucăți de întuneric aruncându-le înapoi pe distanțe de sute de metri. Șuieratul sirenei sfredelea tăcerea nopții anunțând marele eveniment al sosirii trenului îndelung așteptat. Urale izbucniră din mulțime. Strigăte de veselie se auziră peste tot. Artificii inundară cerul străbătând bolta înstelată cu mesajul unui nou început.
— Ridică-te! Nu mai sta! îmi rosti șuierat cineva din spate.
— Dar trenul nu a sosit, i-am răspuns. Când va veni mă voi ridica să îl văd!
— Vei pierde momentul! Nu vezi câtă lume este în fața ta? îmi replică nervos și se înghesui aproape de șine.
În competițiile vieții, de regulă, am obținut rezultate bune. Performanțele au fost de multe ori de excepție. Însă nu înțelegeam cursele grăbite în care competitorii se călcau în picioare și cei mai slabi erau abandonați în urmă. De ce ne luptăm unii cu alții când ar fi loc pentru toți? Sistemul de învățământ ridica ștachete greu de atins. Profesori rigizi și lipsiți de viață încercau să ne predea cunoștințe ofilite. Educatori brutali ne striveau personalitatea sub șenilele abuzului verbal. Prietenii ne trădau pentru interese de moment.
— A venit, a venit trenul mult așteptat! mă întrerupse un strigăt voios de copil. Ce mult mă bucur că a sosit trenul!
— De ce te bucuri micuțule? l-am întrebat încântat.
— Fiindcă viața este frumoasă, luminoasă și bună! îmi răspunse și mă privi cu o față plină de strălucirea dimineții.
— De unde vii? Cine ești tu? l-am întrebat cu interes.
— Vin de la început și merg la nesfârșit, mi-a răspuns cu seriozitate.
— Cine ești tu? De unde ai învățat să vorbești astfel? am continuat.
— Sunt veșnicul copil și am deprins arta vorbirii de la părinți mei, mi-a răspuns râzând cu tot chipul.
— Și cine sunt părinții tăi? nu m-am putut stăpâni să întreb.
— Îi cunoști de multă vreme, spuse el enigmatic și începu să țopăie de fericire.
— Cum să îi știu? I-am întâlnit vreodată? am întrebat nedumerit.
— Bineînțeles că da! Ne-am cunoscut cu toții pe vremea când erai mic! îmi mai spuse și dispăru fără urmă.
Am rămas tăcut și mut de uimire. Cine să fi fost acest Copil? Nu îmi dădeam seama. Să fi fost vreun coleg de joacă sau de clasă? Mi-aș fi adus aminte! Nu, în mod sigur, era o greșeală undeva. Și părinții lui? Cine să fie? Mda, greu de răspuns. Însă peste câteva clipe i-am revăzut pe toți trei venind în fața mea.
— Ne bucurăm să te reîntâlnim peste atât de mulți ani, îmi spuse unul dintre ei. Au trecut cam patruzeci, așa este?
— Da, este adevărat! Dar ne-am mai întâlnit?
— Cum să nu? De fiecare dată când te-ai jucat cu cineva, copilul nostru a fost cu tine.
— Posibil, dar pe voi, de unde vă știu?
— Pe noi? Simplu! Când erai întristat, veneam să te mângâiem. Când erai singur, îți șopteam gânduri frumoase. Când erai bolnav, te țineam de mână. Când alții te loveau, noi te susțineam.
— Dar nu îmi aduc aminte de prezența cuiva când am trecut prin astfel de situații neplăcute.
— Dacă vei privi cu atenție la acele amintiri, vei vedea cum de fiecare dată noi am fost cu tine prin toți aceia care ți-au în ajutor!
— Deci al vostru era glasul care mă îndemna să nu mă pierd cu firea, mă încuraja și mă motiva să merg înainte?
— Bineînțeles că da! râseră ei cu bucurie.
Trenul intră în stație, se opri la peron și mulțimea de oameni începu să se îmbarce îmbulzindu-se care să fie primul. Toți doreau să devină mai vârstnici și să lase în urmă trecutul. Copii visau să devină adulți. Cei mari se gândeau cum să se realizeze în viață. Doar cei în vârstă oftau cu tristețe, neștiind ce să mai aștepte, dar se îmbarcau și ei în Noul An.
— Vii și tu? mă întrebară Cei Trei. Haide, să nu rămâi pe peron!
— Dar voi veți veni cu mine?
— Cum să nu? Doar pentru ce am ajuns aici, dacă nu pentru tine?
— Dar există vreo condiție ca să rămâneți cu mine și pe mai departe!
Cei Trei mă priviră cu duioșie și îmi răspunseră la unison:
— Da, există o singură condiție și anume, să rămâi copil în inima ta, indiferent de trecerea vremii!
Și trenul se puse în mișcare cu zgomot către destinația necunoscută a Noului An. În urmă rămase gara golită de oameni afundându-se în întunericul trecutului. Dar eu priveam pe geamul compartimentului în care mă aflam cum munții se profilau luminos la orizont având compania plăcută a Celor Trei, care stăteau alături de mine. Zâmbind cu bucurie, m-am întors să îi văd mai bine și cu surprindere, am constat că fețele lor semănau în totul cu propriul meu chip! Fericirea îmi inundă sufletul și atunci am înțeles pe deplin că niciodată nu am fost singur, ci mereu Cei Trei au mers alături de mine indiferent de timp sau loc!
Cu mult drag, vă doresc un An Nou plin de fericire, sănătate și împlinire alături de cei dragi! La mulți ani!
Octavian Lupu
București
30 decembrie 2016
PS. Mesajul a fost publicat aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu