Pentru a
se salva atunci când sunt prinși
cu mâța-n sac, ticăloșii cu ștaif
(politrucii ciocoizați și ciocoii politrucizați) recurg din ce în ce mai des fie la bunăvoința general-umană găzduită în maxima „A greși este omenește”, fie la cutremurător de profundul paragraf-angajament
din rugăciunea Tatăl nostru: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Că altminteri, ceea ce înseamnă în mod obișnuit și
sfidător la adresa nedescurcăreților
cu frică de Dumnezeu, toți acești ipocriți
se conduc după principiul fundamental al neamului prost: „Hoțul neprins e om cinstit”!...
Da, greșeala este într-adevăr omenească, iar prin aceasta
scuzabilă, doar dacă este neintenționată și
nerepetată, nicidecum atuncea când (cazul ipochimenilor postdecembriști), ea, premeditat-programată, este ridicată la rangul
de politică națională și, în acest chip legal-nelegiuit, devine obsedantă de la
vlădică și până la opincă. Ba poate
ajunge chiar vrednică de stimă în acele situații în care este greșeală doar cu numele, căci oamenii luminați și curajoși (din păcate tot mai rari pe aceste meleaguri doldora de
neinstruiți și obedienți),
urmând tainicul îndemn de-a se pune în slujba năpăstuiților, adică de-a fi astfel mai folositori semenilor, nu
doar că se abat cu bună știință de la unele dintre dispozițiile necalificaților cu rol decizional prin atotputernica vrere a
politicului, dar, prin cumințenia
deciziilor luate în anumite situații delicate, ei contribuie la corectarea actelor
normative emise de alți
necalificați.
Cât
privește ruga-angajament din
regina conglăsuirilor cu Atoatefăcătorul, pe care Mântuitorul o întărește cu porunca de-a ne ierta fratele ce păcătuiește împotriva noastră nu de șapte ori, „ci până la șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18/22), consider că în plan social,
îndeosebi în societatea românească, lucrurile stau cam așa: Dacă iertarea la nivel individual și familial este cu putință, ba chiar trebuie să funcționeze, pentru că așa facem dovada că suntem credincioși sinceri, la nivelul unui enorm conglomerat precum
poporul sau națiunea, iertarea repetată
prin nesancționarea promptă și justă a tuturor fărădelegilor, în mod deosebit a
nelegiuirilor sau greșelilor
politice intenționate (Eminescu era
de părere că greșelile
politice sunt crime, întrucât de pe urma
lor au de suferit o milioane de oameni!), fatalmente va genera cancerul social.
Adică
taman ceea ce se întâmplă astăzi în România: Nu numai că țara a fost pusă pe butuci de politruci și acoliții
lor, nu numai că în 27 de ani de democrație originalo-pungășească s-au furat din averea nației peste 3000 de miliarde euro (când și cât anume se va recupera din această megafraudă?), nu
numai că marii șnapani
(Petre Roman, Traian Băsescu, Elena Udrea, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Călin
Popescu Tăriceanu etc.) fac pe lupii moraliști și arată cu
degetul spre sistemul mafiot la a cărui edificare au pus umărul ei și ai lor, dar mai nou, chipurile îmboldiți de umanitarism, se arată foarte preocupați ca, prin golirea pușcăriilor de o bună parte dintre răufăcători, să nu ajungă
ei înșiși după gratii cu pedepse ușoare pentru astfel de fapte că în China sau Singapore ar
fi îndată puși la zid și împușcați.
Prin
urmare, cu actuala degradare moral-spirituală nefiind posibil nici măcar
sistemul social plăsmuit de utopiști, necum cel biblic (cum am arătat și cu altă ocazie, gânditorul P.P. Negulescu susținea încă din perioada interbelică că „mai necesară și mai urgentă decât o
reformă a instituțiilor ar
fi o reformă a oamenilor”), iată motivul pentru care o societate are șanse să funcționeze eficient doar prin aplicarea fermă și imparțială
a Legii talionului: Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte! Cu atât mai mult când
se urmărește reinstaurarea
normalității într-o societate
dată peste cap precum cea din România postdecembristă...
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
7 mai 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu