VIOREL POP SAU ELOGIUL SIMPLITĂȚII

 Am citit undeva o cugetare germană care zicea că „perfecțiunea stă în simplitate”iar eu aș adăuga că în realizarea unei opere literare care să reflecte un timp istoric anume e nevoie și de multă sinceritate în relatarea întâmplărilor semnalate. De aceste două atribute nu duce lipsă dl/ profesor Viorel Pop –autorul celor două cărți pe care am avut onoarea să le citesc. Aceste cărți sunt:„Cărarea destinului”-roman apărut în 2011 la editura Transilvania din Baia Mare și„ Bunica, farmec și durere”-roman apărut în 2013 la editura Enesis  din același oraș.

            Cărțile scriitorului Viorel Pop se  înscriu în direcția literaturii tradiționale clasice românești; autorul fiind un demn continuator al mirificului Ion Creangă. Aceste „cărți de suflet”recrează o lume, e viața unei familii din Ardeal urmărită de-a lungul a două și chiar trei generații. E viața de la țară , e relatată viața bunicilor autorului și a copiilor acestora din care face parte și autorul cărților.  Istoria curge lin ca apa unui izvor, fără poticniri și sincope, creând imaginea unei familii modeste, inteligente și religioase.

            E un lucru admirabil a observa puterea sincerității de care dă dovadă scriitorul. Este o lume recreată prin adevăr, printr-o redare autentică a sentimentelor exprimate. E o lume într-un personaj-IZIDOR-Un  om prin care se-nțelege o generație de români ardeleni ce-au suferit în cele două războaie pe câmpul de luptă- dar și din cauza asupririi imperiului austro-ungar și apoi a ungurilor șovini. Firea ardeleanului este astfel prezentată unui bucureștean:„Sentimentele patriotice au clocotit în sufletele noastre ca lava în Vezuviu. Numai așa am putut străbate de-a lungul unei istorii atât de tulbure și de ostile sufletului nostru...atât de ostilă idealului nostru național?”p 69 din „Bunica,farmec și durere”.

            Scriitorul pătrunde adânc în memoria familiei, reușind să redea  un tablou de epocă în care deși în centru se găsește familia lui începând cu viața bunicului Grigore și continuând cu familia lui Izidor-prin acești oameni se cunosc și alții –un sat întreg, un județ, un Ardeal unit cu țara , apoi în suferință...

            Partea durabilă a oricărei ființe e copilăria lui; în prim plan sunt imaginile memorabile ale tatălui și ale mamei cărora le dedică, de fapt aceste cărți, dar și nepoatelor domniei sale care-și aduc cu drag aminte de bunicii lor, de poveștile minunate spuse de Bunică.

            Într-o conferință ținută la Cluj Napoca, părintele Bartolomeu Anania zicea că„Omul e strigătul totului din noi către totul din ceilalți-pentru că TOTUL este IUBIREA”. În această ordine de idei vorbind despre chipul sufletesc al bunicii Maria-imaginându-ne că cineva ar întreba-o:

            -Ce câștigi dacă te tot rogi tot timpul lui Dumnezeu? Ea ar răspunde simplu:

            -Foarte puțin!!! Dar îți voi spune ce am pierdut: mânia, mândria, lăcomia și frica de moarte.  În schimb am pace cu mine, pace în familie, dar mai presus de toate am pace cu Dumnezeu!

            Acesta e chipul Bunicii scriitorului-un om devotat familiei, iubitor de dreptate și adevăr, harnică și credincioasă, apare-n amintire mai ales după moartea soțului ei când singură fiind stă pe prispa casei ș-in fața ochilor îi trec ca-ntr-un film toate ce s-au întâmplat în viața ei; căsătoria cu Izidor, episoade din viața celor cinci copii și a nepoților-parc-o vezi pe Ulița Dosului din satul Nima -o localitate care a ajuns să fie cunoscută în urma scrierii și a apariției acestui roman,  locuind într-o casă țărănească cu o frumoasă grădină de pomi fructiferi, dar și cu un cimitir familial în fundul ogrăzii- fugind dup-o găină și pregătind apoi o tocăniță cu mămăliguță-mâncarea preferată a familiei. O miluise Dumnezeu cu unsprezece nepoți pe care-i aștepta în fiecare vară să vină în vacanță pe acasă. Autorul Viorel Pop reușește să aducă-n atenția cititorului pe cea mai scumpă-ntre femei-pe MAMA-o ființă credincioasă, curată la suflet care-și iubește familia și se achită de toate îndatoririle ce-i revin. E chipul mamei harnice, cinstite care știe să respecte valorile umane creștine și care-și educă și copiii în așa fel  ca și ei să respecte munca și credința-n Dumnezeu. Singură și tristă, dar demnă, o femeie iubită de tot satul care-și atrage respectul tuturor, Ea, Bunica- l-a creat pe autor după chipul și asemănarea sa(spirituală).

            În roman nici nu-ți dai seama care sunt gândurile bunicii și care sunt ale autorului, de aceea trecerea de la un personaj la altul se face pe nesimțite.

            Descrierile de natură vibrează la unison cu sentimentele Bunicii „În acest an toamna își făcuse apariția ca o mireasă elegant îmbrăcată, ca de obicei în haina ei de culoarea aramei. Frunzele copacilor în cădere, îi împleteau deasupra capului o frumoasă diademă multicoloră. Ca o zână din minunatele noastre basme populare, ea se îndrepta spre scena unde era primită cu aplauze în fiecare an. Această scenă nu era alta decăt încântătoarea priveliște naturală a satului meu natal. Cu toate că era octombrie, soarele își mai revărsa îngăduitor razele sale, călduțe încă, peste pajiștile cu lanurile de porumb neculese și peste legumele întârziate prin grădini.”p.51 din „Bunica, farmec și durere”.

            Filozofia lui Einstein asupra scurgerii timpului e actualizată și adaptată regăsindu-se-n gândurile Bunicii „E ușor de înțeles că atunci când în viață dispui de momente fericite pe care ai dori să le prelungești cât mai mult dar nu reușești, e normal ca la terminarea lor să ți se pară că ele au durat prea puțin. În situații grele...omul are impresia că timpul se scurge mult mai încet. P. 49 din „Bunica, farmec și durere”.

            Și acum despre IZIDOR-DORUȚU-BUNICUL, al nouălea copil născut într-o familie de țărani-era fiul lui Grigore și al Rafilei. Asemănarea lui Grigore Pap cu un dac e izbitoare așa cum îl descrie Pop Viorel: „Grigore semăna cu un dac avântat în luptă, căruia îi lipseau doar sabia din mâna dreaptă și stindardul cu cap de lup din mâna stângă.”p. 10 din „Cărarea destinului”

            Se poate vedea cu ușurință legătura afectivă care s-a stabilit între oamenii bisericii-în cazul nostru preotul satului și locuitorii satului Nima (-în cazul acesta fiind vecini) deoarece Grigore-tatăl cere preotesei și preotului să-i caute un nume din Biblie băiatului nou născut . Alegerea nașului s-a făcut și ea la puțin timp după naștere- deoarece copilul era firav, avea simptomele unei labilități fizice.

            Bombonica-ghicitoarea satului intuiește principalele evenimente la care va fi părtaș nou născutul Doruțu. Suflet caritabil,  Grigore crește și pe Cristina-fiica surorii sale Helena care moare fără de vreme. Și așa viața merge înainte iar la-nceperea primului război mondial la mobilizarea generală e strigat și Pap Izidor –tănărul ce avea doar șapte clase primare și vârsta de nouăsprezece ani. Se dovedește că școala vieții a jucat un rol foarte important în evoluția acestui personaj de roman și rod al amintirilor familiei. Descrierea orașului Bistrița și a locuitorilor la trecerea recruților pe acolo e un document de epocă. Repartizat la pregătire de sanitar i se dă ocazia pe front să înfrunte multe greutăți în viața de luptător și apărător al țării dar și să asiste la ororile războiului care i s-au întipărit în minte și i-au marcat viața. Viața din armată și de pe front o aflăm din scrisorile trimise familiei.

            Se definește componența armatei imperiale multinaționale care era în luptă și era formată din ostași români, cehi, slovaci, ucrainieni, bulgari, sârbi, croați, ruși, polonezi etc. Ar trebui amintit acest lucru ungurilor de la noi din Transilvania care confundă Austria cu Ungaria.

            Nu rareori se poate vedea prin narațiunea descriptivă înțelepciunea omului simplu din popor și patriotismul său :„Transilvania a fost leagănul de formare a neamului nostru. Mărturie ne stau cetățile dacice, presărate pe întreg teritoriul transilvan, precum și castrele romane de la Apullum, Napoca, Potaissa, Congri și Moigrad. ”p 48 din „Cărarea destinului”.

            E sanitar de companie până-n toamna anului 1917; la prima bătălie cade rănit la ambele picioare, după vindecare se întoarce din nou la luptă, la împlinirea vârstei de douăzeci de ani cade rănit a doua oară pe front; când Italia trece de partea Antantei se declară război Austro-Ungariei iar trupele române trec Carpații în Transilvania. Izidor-soldatul merge să lupte pe front în Italia unde e a treia oară rănit la mână-are noroc să nu i se amputeze mâna, în sfârșit în decembrie 1918  războiul se sfărșește și prizonierul nostru se-toarce în țară.

            Aflăm cu lux de amănunte istoria Transilvaniei terorizată de rebelii lui Bela Kun, eroul nostru urmează școala de jandarmi la Oradea pentru a se putea încadra onorabil în societate și să-și găsească un loc de muncă, ceea ce se și întâmplă la terminarea școlii.

             În multe analize ale situațiilor de viață  regăsim filozofia lui Moromete a lui Marin Preda în ceea ce privește  ideile țăranilor despre dreptate, egalitate și război. „Vedeți, acum suntem într-adevăr toți egali, rupse Izidor tăcerea, Asta da egalitate! Așa ar trebui să fie și în viața socială și politică a statului, fără deosebire de limba  în care îți rostești rugăciunea. Divinitatea e una și aceeași pentru toți, indiferent de limba în care te rogi.” P.52 din„ Cărarea destinului”.

            Alternanța evenimentelor fericite sau mai puțin fericite din viața lui Izidor îl fac să mediteze asupra destinului. „Acesta îmi este destinul, pe care sunt obligat să-l urmez așa cum e, deoarece nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri- cum bine a spus un cronicar moldovean.”p 100 din„ Cărarea destinului”.

            Întoarcerea la vatră alături e urmată de căsătoria cu Măriuța el devenind atât agricultor în urma împărțirii pământului de către regele Ferdinand,  cât și clopotar la Biserică. În această ordine de idei în carte este redat salutul Guvernului României Mari făcută soldaților  în tranșeele de la Mărăști și Oituz „Ostași! Luptați și vă apărați cu trupurile voastre glia moștenită de la strămoși, călcată în picioare de către dușmanii care încearcă să vă denigreze originea, dreptul la viață, la unitate națională și la rugăciunea rostită în limba strămoșilor. ..Știu că cei mai mulți dintre voi sunteți fii de țărani. În numele jurămîntului pe care l-am depus la urcarea mea pe tron, vă promit că pământul acesta, presărat cu trupurile  și stropit cu sângele vostru, va fi împărțit acelora care l-au apărat, adică vouă! P 117 din„ Cărarea destinului”.

            Izidor e ales ca secretar în comisia de împărțire a pământului după război-șapte ani a fost în armată. Pe cărarea destinului relatează moartea tatălui său Grigore, apoi mărirea familiei cu apariția copiilor dați de Dumnezeu: Leontin, Lazăr-copilul moare la scurt timp din lipsă de medicamente, Silviu-salvat de la o moarte sigură de un doctor inimos, Viorel-cel de-al patrulea copil-autorul cărții.

            Viața merge înainte până-n preajma celui de-al doilea război mondial-perioadă care-l găsește pe Izidor șef de post în Unguraș. Deși după Dictatul de la Viena se zicea că Dejul va fi ocupat de unguri-Izidor nu pleacă-n pribegie: s-a ocupat și satul Nima  iar încercarea ocupanților  de-a șterge memoria luptelor din primul război mondial prin distrugerea Monumentul Eroilor e memorabilă,  se pune steagul ocupanților  ca și cum românii n-ar fi existat pe acolo. Cruzimea ungurilor la ocuparea Transilvaniei se amintește și prin anunțurile lor lipite pe ușile românilor „48 de ore aveți la dispoziție ca să părăsiți Ungaria și să plecați în România! În Ungaria n-au ce căuta românii!” p 151 din „Cărarea destinului”.

            Și totuși mulți români n-au plecat, deși au fost supuși la umilințe: înscrierea celui de al cincilea copil al lui Izidor s-a făcut în maghiară, copiii românilor nu aveau încălzire la școală ca și ungurii, pentru niște lemne din pădure eroul nostru era să facă închisoare-dar e absolvit de Tribunalul Militar de la Budapesta din lipsă de probe  și pentru faptul constatat de ei că este„ungur ardelean”.

            În 1945 Ardealul de NE se afla din nou sub administrația românilor- încep noile transformări impuse de sovietici-Monumentul Eroilor se reface-se vede că pentru locuitorii din Nima acesta avea o semnificație aparte. După refacere- Izidor a avut onoarea de-a rosti o mică cuvântare: „Acuma Dumnezeu a deschis porțile cerului și primește rugăciunile noastre! El va strecura mângâiere și alinare în sufletele îndurerate ale văduvelor și orfanilor! Dumnezeu să ne primească sfintele rugăciuni!”. P.202 din „Cărarea destinului”.

            Formarea politică a lui Izidor –veteran din cele două războaie mondiale o descoperim în aprecierea autorului care descrie gândirea epocii: „Toate valorile intelectuale și politice ale neamului au fost detronate de pe scaunele lor și aruncate în închisori. Ca fiu de țăran și ca unul care se născuse și trăise până la 23 de ani în Imperiul Austro-Ungar, apoi participant activ la făurirea României Mari, iar din 1940 huiduit, anchetat și purtat prin tribunale de către hortyști, Izidor s-a raliat politic  la ideile lui Iuliu Maniu, personalitatea care a ținut sus stindardul luptei românilor din Transilvania,”p. 211 din „Cărarea destinului”.

            La cererea de a intra în Partidul Comunist-țara devenind republică, descoperim concepția de viață a eroului:„ Și-apoi vă spun drept, eu nu pot intra într-un partid  care n-are Dumnezeu!...Pe Dumnezeu n-o să-l  puteți desființa  și nici dărâma niciodată! Iar cei care cred în el , chiar dacă vor fi umiliți și li se va terfeli demnitatea suportând închisorile, nu vor putea fi reduși la tăcere, așa cum nici împărații romani, cu toate măsurile luate, n-au putut stăvili noua credință în Christos. Toate sunt trecătoare, domnule secretar, veșnic este numai Dumnezeu! Rețineți asta!” p. 218 din„ Cărarea destinului”. E ceea ce spunea și Petre Țuțea cu alte cuvinte: „Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri  și se îndreaptă către nicăieri.”

            Deviza familiei era: după cum o stabiliseră părinții: ”Să muncești cum ai trăi o veșnicie, dar să te rogi lui Dumnezeu cum ai muri mâine.”p  224 din „Cărarea destinului”.

            Istoria legăturii ortodoxismului  cu religia catolică  este explicată de un preot bătrânului de acum Izidor; colectivizarea agriculturii îl găsește pe Izidor fără prea multă putere de muncă, de aceea cedează o parte din pământ C.A.P.-ului constituit în comună; se realizează o analiză a situației culturale și spirituale a poporului: „Au fost puși în fruntea maselor  și în toate funcțiile, nu cei capabili și apți de a sta acolo, ci elementele cele mai slabe din societate. ..acum , după cum se vede, noțiunea de calitate nu mai are același interes.”p 247 din„Cărarea destinului”.

            Aceste romane sunt scrieri de tip memorialistic, realiste care prezintă pas cu pas viața unor personaje. Trecutul se transformă-n amintire iar amintirea va dăinui, războiul e privit ca o experiență interioară, e un mod de autocunoaștere, eroul devine parte a umanității. Există o anumită detașare a autorului față de„ eroul” său-dar,  de cele mai multe ori firul povestirii crează „un alter ego”memorialistic.

              Ca o raportare la realitatea exterioară-eroul călătorește spre propria interioritate luând forma reflexiei. Ororile războiului nu reușesc să-i omoare idealurile în care crede Izidor: dreptatea, iubirea, munca și credința-n Dumnezeu. Așa cum scria R. Tagore: „Binele poate rezista înfrângerilor. Răul nu!”

            Închei prin a spune că simplitatea și realismul acestor scrieri vor dăinui printre scrierile autentic românești. Îl felicităm pe acest„Creangă de Fărcașa”cum l-a numit un prieten și așteptăm să mai scrie și poezii patriotice.

             OLIMPIA MUREȘAN-membră L.S.R.-filiala Maramureș