Toate demersurile făcute în ultimele luni de către aparatul propriu al Consiliului Județean Maramureș, alături de echipa de management în cadrul Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor (SMID) au fost concretizate vineri, 28 aprilie 2017, prin semnarea contractului de finanțare pe fazarea obiectivului de investiții SMID. Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a declarat că, semnarea acestul contract la Ministerul Fondurilor Europene a fost cel mai important lucru realizat de la constituirea noului Consiliu Județean.
”Este o sumă mare, o finanțare de 33 de milioane de euro pe care județul Maramureș o va avea la dispoziție pentru a finaliza proiectului SMID. O sumă extrem de importantă a fost deja cheltuită de către Consiliul Județean din bugetul propriu, cu mari eforturi și cu sprijinul aleșilor județeni, prin rectificarea bugetului cu sumele cele mai mari avute la dispoziție, care au fost transferate pentru a achita lucrările deja efectuate în cadrul proiectului. Ca un raport de progres al întregului proiect am discutat și joi, 27 aprilie, în cadrul ședinței ADI Deșeuri, alături de primarii din aproape fiecare unitate administrativ-teritorială, fiecare contract în parte și evoluția acestuia. Am abordat, totodată, și perspectivele existente pentru a avea soluții clare în ceea ce privește depozitarea deșeurilor imediat după iulie 2017, când, prin decizia Comisiei Europene, niciun depozit neconform nu mai poate să funcționeze în România. Toate vor fi închise, așa este și corect, deoarece trebuie să ne intereseze, în primul rând, sănătatea oamenilor, a cetățenilor care vor să trăiască într-un mediu curat. Avem nevoie de astfel de proiecte europene, este cel mai mare proiect pe care îl desfășurăm în județul Maramureș și care, dintr-o perspectivă sumbră acum un an de zile, când foarte multă lume vorbea despre un proiect care nu va fi niciodată finalizat, îl privim acum cu mult mai mult optimism”, a arătat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
În prezentarea făcută plenului Consiliului Județean Maramureș, în cadrul ședinței ordinare de joi, 27 aprilie, președintele Gabriel Zetea a subliniat faptul că, aproape toate contractele au un grad foarte mare de execuție, de aproximativ 90%, fiind aproape de finalizare. Multe dintre acestea vor fi recepționate în următoarele săptămâni, inclusiv lucrările importante care se fac pe echipamente la stația de la Sârbi, stația de tratare mecano-biologică, precum și pe toate celelalte care sunt componentă a SMID-ului. Este vorba despre stațiile de sortare, dar și închiderea depozitelor de deșeuri din toate localitățile Maramureșului. Proiectul a ajuns pe ultima sută de metri, fiind înregistrată, în prezent, o singură problemă, un singur contract în ceea ce privește construcția efectivă a celulelor, restul contractelor fiind în grafic în acest moment.
”Am semnat, alături de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, contractul de finanțare europeană și fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Maramureș, în valoare de 150 milioane de lei (aproximatix 33 milioane de euro). Este o realizare importantă pentru Maramureș și un efort uriaș depus de către Consiliul Județean Maramureș, pentru a avea întreaga documentație pregătită corect. Doresc să aduc mulțumiri și directorului Programului Operațional de Infrastructură Mare, Cătălin Gheran, pentru suportul și sprijinul acordat. Totodată, felicit echipa de management al proiectului, condusă de directorul executiv al Direcției de Dezoltare și Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean, Claudia Breban, dorindu-le mult succes în continuare, dar și putere de muncă. Este nevoie de multă seriozitate pentru a finaliza lucrările și mă bazez, în continuare, pe angajații Consiliului Județean Maramureș. Un proiect care părea compromis în urmă cu numai un an de zile, devine încet realizabil”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, după semnarea proiectului la Ministerul Fondurilor Europene.
MaraMedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu