Din cauze diverse, istoria se transforma uneori in
saltimbanc. Ori de cate ori incepe sa salte (precum Leana cu Roosvelt, vorba
unui cantecel deocheat din interbelic), munca deslusirii liniilor ei de forta devine
o intreprindere anevoioasa. Importantul incepe sa para derizoriu,
insignifiantul dobandeste valente aparent cruciale.
In conformitate cu prejudecatile generate de divizarea
ideologica a lumii apusene s-au spus vrute si nevrute despre intalnirea Trump-Iohannis.
Mai putina inteligenta s-a investit in delimitarea impactului geopolitic a unui
tete-a-tete pe cat de important - si nu doar pentru romani -, pe atat de
inadecvat comentat.
De care de pilda vesteuropenii si, indeosebi germanii, abia
daca au luat cunostinta. Caci bomba vizitei ar fi explodat intr-un Apus dominat
de o presa partial prostita de prejudecati in oarece surdina, daca n-ar fi fost
asumarea clara si fara echivoc, in Gradina Trandafirilor, a articolului 5 a
tratatului NATO, de catre Trump, in replica la intrebarea nimerita a unei bune
ziariste din Romania.
Previzibil, in "vechea Europa" i s-a dat rapid
memorabilei declaratii o talmacire anti-Trump. Caci, potrivit detractorilor
sai, in saltaretul presedinte american nu s-ar putea avea incredere orice ar
zice. Altfel, s-ar fi manifestat cu privire la acelasi articol 5 la Bruxelles,
la summit-ul NATO, la fel precum la Casa Alba.
Ceea ce echivaleaza cu refuzul insuficient argumentat de a i
se admite presedintelui american capacitatea de a invata si de a se corecta.
Ca, pentru romani, intalnirea la varf a celor doi presedinti
de state NATO poate fi calificata drept epocala e lesne de stabilit. Nicicand
un sef de stat roman nu s-a bucurat de o atentie si de-o curtoazie comparabile
din partea liderului singurei superputeri.
In ce-l priveste, presedintele roman (vorbitor nativ de
germana) si-a reprezentat cat se poate de onorabil natiunea, vorbind, cum s-a
spus, "o engleza mai buna decat a lui Trump". Ceea ce, sa
recunoastem, nu e de colo intr-o tara obisnuita cu dregatori semianalfabeti.
Vizita a prilejuit apoi notabile rasuflari de usurare din
partea tuturor prietenilor luptei anticoruptie.
A iscat de asemenea suspine si oftaturi grele, precum si
contorsionari interpretative ridicole (menite sa rastalmaceasca sensul
combaterii coruptiei la nivel inalt) din partea demnitarilor penali si
infractori, Iohannis si sustinatorii sai care au declansat revolutia luminii si
civilitatii s-au vazut sustinuti expresis verbis in eforturile salvgardarii
statului de drept romanesc nu doar de presedintele SUA, ci si de Comitetul
Evreiesc American.
Al carui Forum nu s-a dat in laturi sa justifice premierea
lui Iohannis in termeni extrem de jenanti pentru Dragnea, Tariceanu si
compania, cand i-a decernat presedintelui Romaniei distinctia "Lumina
Natiunilor".
Totusi, ar fi gresit sa ne scape unele din semnificatiile
geopolitice ale intalnirii doar pentru ca ne bucuram nespus de triumful
diplomatic al presedintelui romanilor, de competenta lui in aceasta instanta
si, implicit, de succesul rar harazit unui popor, vitregit de decenii de
conduceri inepte.
Or, tocmai de o "conducere inepta" (daca nu de-a
dreptul ticaloasa si tradatoare) e acuzata insistent, inca din campania
electorala, echipa sefului statului american. Vitupereaza in contra lui nu doar
partea leului din presa apuseana, ci si politicieni importanti de centru ori
centru-stanga din vestul Europei. Unde, mai ales dupa hotararea presedintelui
american de a denunta Tratatul climatic de la Paris, Germania Angelei Merkel a
demarat o actiune fara precedent si fara mari sorti de izbanda de izolare a lui
Trump si, implicit, a superputerii americane in G-7, in G-20 si in lume.
Adversitatii vest-europene partial irationale fata de un
Trump cotat ca populist si nevrednic de incredere, precum si sentimentului
romanilor ca nu-si pot intemeia securitatea decat pe America, unica putere care
nu le-a rapit vreodata teritorii, li se datoreaza buna parte din succesul
romanesc.
Care este si unul est-european, de vreme ce partea candva comunizata
a continentului, cea avand toate motivele sa stie ce poate pielea unei Rusii
restalinizate si agresiv neo-imperiale, nu e pregatita sa renunte la prietenia
si parteneriatul strategic cu lumea noua.
Inutil de subliniat ca aceasta izbanda s-ar vedea spulberata
de materializarea visurilor stangii apusene. De-o eventuala debarcare sau
izolare a presedintelui american.
E clar ce dicteaza experientele si instinctele istorice.
Trump are nevoie de parteneri externi si, contrat de vest-europeni, le intinde
o rara mana est-europenilor. In restul continentului bantuie, in schimb, ideea
stupid-sinucigasa a distrugerii puntilor transatlantice, asiduu ravnita de
tiranii lumii, dar si, in inconstienta lor, de unii vest-europeni a caror
libertate nu valoreaza nici cat o ceapa degerata fara NATO si fara sprijinul
american.
Aceasta idee n-are sorti sa fie acceptata vreodata dincolo
de fosta Cortina de Fier.
Altfel stau lucrurile in Vest. Salvata in mai multe randuri,
in istorie, de anglo-americani, Germania a devenit, economic, un rival
redutabil al SUA, iar pe viitor si al Marii Britanii desprinse din UE.
In interesele comerciale divergente ale celor doua lumi, cea
anglo-saxona si cea europeana, condusa de germani, se ascund samburii agravarii
raporturilor lor mutuale. Moneda curenta in Germania preelectorala,
antiamericanismul are totusi mari sanse de a fi, macar vremelnic, temperat, in
urma unei victorii clare, in alegerile legislative germane din toamna, a
formatiunilor de centru-dreapta.
Apoi, ura pe americani, carora unii europeni nu se arata
pregatiti sa le ierte interventiile salvatoare din razboaiele mondiale, va fi
rescoasa de la naftalina, candva, cu alt prilej.
In rastimp, insa, romanilor nu le va fi usor sa-si pastreze
echilibrul intre cele doua luntri apusene, tipand una hais si cealalalta cea.
Petre M. Iancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu