vineri, 21 septembrie 2018

O constantă a partidelor româneşti: termen de garanţie redus

Există o constantă în politica românească. Aşa cum în mod frecvent în parlament, mai precis pe holurile parlamentului, se vorbeşte despre cutume, viaţa fiecărui partid pare ghidată de nişte reguli nescrise. Ai impresia că fiecare formaţiune are un termen de garanţie. Funcţionează ce funcţionează, apoi se defectează.
Acest lucru este valabil mai ales în cazul alianţelor. Fiecare cetăţean cât de cât informat poate face în orice moment un exerciţiu de memorie în urma căruia va constata singur cum s-au spart coaliţiile politice din ultimii 30 de ani.
Că s-au numit CDR, Alianţa DA, USL, nu a contat. Nu a contat că au fost realizate de partide de dreapta sau de stânga. Toate s-au spart înainte de vreme. Şi nu erau programe să funcţioneze decât patru ani.
Nu au reuşit să supravieţuiască decât doi sau trei ani. Mai aproape de noi, Alianţa DA, formată din PD şi PNL, s-a rupt după doi ani. USL, format din PSD şi PNL, după victoria comună din 2012 s-a spart în 2014.
La rândul lor, partidele sunt supuse aceleiaşi legităţi. Se sparg când le este lumea mai dragă. Aşa s-a întâmplat cu PNL, cu PDL, cu partidele mai mici gen UNPR. PSD a avut parte de mai multe încercări de a fi dezmembrat, ca o maşină cu defecţiuni care nu pot fi remediate, dar are piese bune.
Teodor Meleşcanu şi-a încercat norocul înfiinţând ApR. Gabriel Oprea şi Cristian Diaconescu au rupt o bucăţică formând UNPR. Mai recent, Victor Ponta şi-a încercat dinţii în trupul tare, ca de iască, al marelui PSD. Nu a reuşit mare lucru.
Şi mai nou, un nou grup atacă cetatea inexpugnabilă din interior. Trioul Gabriela Firea, Paul Stănescu, Marian Neacşu, oameni cu funcţii importante în PSD, îi cer lui Liviu Dragnea să facă „un pas lateral”. Cum o fi pasul lateral? Altfel decât pasul în spate, dar vizând acelaşi rezultat: plecarea lui Dragnea din ambele funcţii, de preşedinte PSD şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Lucrurile nu sunt atât de simple, ca şi cum i-ai spune unuia în autobuz: „dă-te, bre, mai încolo!”. Liviu Dragnea a luptat mult ca să ajungă lider. Acum să se dea pur şi simplu mai încolo? Mai mult decât atât, are în spate o adevărată uzină plină de oameni care au nevoie de el. O întreagă încrengătură de interese depinde de el. Aici pot fi incluse şi multe personaje din opoziţie care aşteaptă ca Dragnea să destructureze „statul paralel”. Adică partea din justiţie şi SRI care-i vânează pe marii corupţi.
De Liviu Dragnea are nevoie PNL, pentru că este vulnerabil, pentru că are probleme juridice, şi astfel este uşor să faci politică atacând din orice poziţie un politician cu dosare penale, ba chiar condamnat. Un om integru în fruntea unui partid-mamut ca PSD ar însemna o catastrofă pentru opoziţie.
Ce s-ar întâmpla cu al doilea mandat al preşedintelui Klaus Iohannis dacă PSD ar scoate un candidat imaculat? Ar pierde alegerile în mod ruşinos. Ar pierde chiar şi competiţia morală, pentru că nici dl Iohannis nu este uşă de biserică, având şi el păcatele lui juridice.
Aşadar, Liviu Dragnea este un rău necesar. Cu toate acestea, încercarea prin care trece PSD nu va rămâne fără urmări. Partidul va slăbi, indiferent de cum va evolua scandalul. Poate că şi PSD a atins limita maximă a termenului de garanţie.
Deşi bine conservat, începe să se strice. Poate că iniţiativa pornită de la Gabriela Firea va da roadele scontate: transformarea PSD într-un veritabil partid social-democrat, în rând cu toate partidele de stânga europene.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu