luni, 31 decembrie 2018

Alexandru Petria: ”Despre ratarea lui Dumnezeu”

Antropomorfizat, Dumnezeu este un ratat. Cu planurile mereu date peste cap, pe ideea că percepem în lăuntrul său alfa și omega binelui. Dacă le dăm crezare unor teologi care afirmă că putem vorbi de Dumnezeu doar prin negare, adică despre ce și cum nu este el, e setat în gândire că nu reprezintă răul.

Binele umblă prin lume pe picioarele iubirii. Iubirea e relația dintre Dumnezeu și om propovăduită de Isus Cristos. Orice lege, orice pretenții cotidiene nu contează în afara iubirii om- Dumnezeu, Dumnezeu- om, n-au valoare de adevăr.
N-am cum să nu mă întreb unde este compasiunea lui Dumnezeu față de umanitate, când și miopii văd nedreptățile și degenerările? Nu concep iubirea în absența compasiunii. Cum nici indiferența n-are rezonanțe cu iubirea.
Pe filiera iubirii, individual, oamenii au șansa să cunoască fericirea în relația cu Dumnezeu. Însă acesta, cum a ridicat problema filosoful polonez Leszek Kolakowski- fără să-i dea de capăt, este fericit în fața umanității?
Dacă ne mai permeabilizăm cu narațiunea creștină că suntem după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, tabloul predispune la depresie, în măsura în care panoramează societatea în ansamblu. Unde și când a triumfat binele la nivel de popoare? Unde și când a domnit plenar binele? Niciodată, nicăieri.

Autor: Alexandru Petria
Sursa: Alexandru Petria facebook

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu