Tot mai mult apar în presă diverse propuneri ale unor persoane din comitete strategice de urgență, care frizează nazismul și bolșevismul sau discriminarea largă a unor categorii de populații, fără ca CNCD să se sesizeze. Se naște o ”minunată lume nouă”, care amintește perfect de gulagul stalinist, când erai luat noaptea cu duba neagră a securității, iar astăzi se propune ridicarea suspectului de molimă cu ambulanța cu izoletă din rândul familiei și ducerea în locații închise. Deoacamdată acestea sunt propuneri nesancționate, încă de CNCD, parchet și președinție, dar pot deveni realitatea de coșmar dacă liderii OMS își propun asta. Se știe că de ani buni, OMS a devenit un fel de filială a regimului comunist din RP Chineză, fapt ce l-a făcut pe președintele Donald Trump să numească pandemia de Covid 19 ”virusul ideologic chinez” și să taie finanțarea acestei organizații conduse de un fost marxist maoist. Din păcate, UE care a acceptat să se ridice pe teritoriul ei statui ale lui Marx și Lenin pe banii chinezilor, a recunoscut prin vocea vicepreședintei Comisiei Europene, Vera Jourova, dependența prea mare și letală a Bruxellului față de Beijing. Când am citit o proiecție de izolare totală pe categorii de vârstă, care ar fi fost propusă de dr. Adrian Streinu Cercel am înțeles ca istoric cum au apărut concepte filosofice, care au dus la nașterea nazismului și bolșevismului, prin ostracizarea unor categorii sociale, rasiale, de sănătate (persoane cu handicap) sau de vârstă în anii 1930 pentru un presupus bine suprem, care a dus la Auschwitz și gulagul sovietic cu zeci de milioane de morți. Influențați de ideologie și propagandă importante pături de oameni au achiesat atunci la măsurile criminale, tot pentru un presupus bine suprem care s-a dovedit ucigaș în masă.
Discriminare oficială, ca în anii 1930, se propune zilele acestea în România? În perioada fascismului și bolșevismului discriminiarea pe vârstă a devenit politică de stat. Profesorul dr. Adrian Streinu Cercel ar fi propus un proiect în care se cere ca, în perioada de după relaxarea măsurilor de distanțare socială, bătrânii să stea izolați în continuare 12 săptămâni. Managerul Institutului Matei Balș ar fi spus că a apărut o nouă categorie de risc, și anume 40-65 de ani. Printre măsuri se numără separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de trei luni şi izolarea totală a persoanelor din categoria de vârstă 40 – 65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”. Pentru categoria de 65 de ani măsurile imediate propuse de şeful de la „Matei Balş” sunt „izolarea la domiciliu pentru următoarele 12 săptămâni – indiferent cum se cheamă domiciliu (casă proprie, relocare într-o casă liberă sau relocare instituţionalizată), susţinerea acestor persoane, respectând cu stricteţe măsurile de distanţare socială, pe toată această durată”. Potrivit documentului, „susţinerea va fi efectuată fie de rudele directe, indirecte fie de autorităţi şi cu ajutorul ONG-urilor”, iar monitorizarea să fie realizată de poliţia locală şi autorităţile locale, titrează Antena3.ro. Pentru noua grupă de risc apărută, cei între 40 – 65 de ani, proiectul lui Cercel prevede „izolare totală” acolo unde este posibil (în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie, respectiv acolo unde se poate lucra de acasă) şi decalarea programului de lucru astfel încât să înceapă munca la 7.30. Primăriile şi Poliţia locală ar trebuie să identifice persoanele cu loc de muncă şi care nu pot lucra de acasă şi să le elibereze adeverinţă de muncă? Sigur propunerea ar fi pe o perioadă scurtă de timp. Sincer aștept ca dr. Adrian Streinu Cercel să se dezică de acest proiect pandemic halucinant, care se aseamănă cu reflexii totalitare ale regimurilor hitleriste și staliniste, totul pentru un presupus ”bine al nostru”, așa cum ne spunea Ceaușescu când ne scotea duminica la muncă voluntară că o ”să fie bine” pe viitor în comunismul luminos? Acum trebuie să ne sacrificăm pentru o utopie viitoare. Cred că țara trebuie condusă de politicieni aleși, de instituții alese prin vot, nu de epidemiologi și virusologi, care nu au capacitatea să înțeleagă complexitatea unei societăți umane largi și care transformă lumea într-un spital mai mare, unii l-ar putea numi chiar de nebuni. Consider că democrația, libertățile și drepturile omului sun fundamentale pentru o societate sănătoasă în care se iau reguli stricte sanitare în pandemie, dar care să nu transforme societatea într-un gulag sanitar care l-ar face invidios și pe Stalin.
Ionuț Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu