joi, 30 aprilie 2020

262 de noi cazuri de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore


Până în 30 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.240 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 262 de cazuri de îmbolnăvire.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.017 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până astăzi la prânz, 695 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din țară, au decedat. La ATI, în acest moment, sunt internați 221 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 175.374 teste.
Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și militari din cadrul Batalionului 612 Artilerie Antitanc ”Maramureș” au executat în sistem integrat 64 de misiuni pe raza județului, în ultimele 24 de ore. În acestea au fost angrenate 149 de efective care au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pentru depistarea și identificarea persoanelor care se sustrag măsurii de izolare la domiciliu, pentru paza locațiilor de carantinare, pentru fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care au venit în țară, pentru verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, pentru combaterea criminalității economice și pentru verificarea respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin ordonanțele militare.
Din punctele de trecere a frontierei de stat au fost preluate și  conduse în carantină instituționalizată 14 de persoane venite din state aflate în zona roșie de risc.Au fost verificate peste 180 de persoane cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu. S-au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale în valoare de 124885 lei pentru nerespectarea prevederilor legale. Au fost confiscate pentru nerespectarea legislației în vigoare bunuri materiale în valoare de peste 2700 lei. În perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional 62 de persoane care nu au respectat interzicerea deplasării în afara locuinței/gospodăriei, în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr.3/2020.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș precizează că ziua de 1 Mai va fi abordată anul acest altfel, prin rămânerea acasă și respectarea regulilor stabilite de către autorități. Evitați să ieși și să transformați acest weekend prelungit în cumpărături inutile, respectați indicațiile și regulile de distanțare socială în magazine și piețe agroalimentare, evitați aglomerațiile și nu ieșiți în parcuri sau în zonele de agrement din pădure. Parcurile publice și private sunt și vor rămâne închise. Polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră, polițiștii locali și militarii din Ministerul Apărării Naționale vor fi la datorie pentru siguranța cetățenilor. În toată această perioadă se va acționa cu efective mărite, de la structuri de poliție rutieră, la echipe specializate în acțiuni speciale de intervenție de poliție și jandarmi pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
  1. Alba 195
  2. Arad 565
  3. Argeș 140
  4. Bacău 226
  5. Bihor 456
  6. Bistrița-Năsăud 185
  7. Botoșani 456
  8. Brașov 457
  9. Brăila 23
  10. Buzău 20
  11. Caraș-Severin 89
  12. Călărași 48
  13. Cluj 349
  14. Constanța 231
  15. Covasna 188
  16. Dâmbovița 99
  17. Dolj 117
  18. Galați 368
  19. Giurgiu 130
  20. Gorj 47
  21. Harghita 22
  22. Hunedoara 513
  23. Ialomița 180
  24. Iași 255
  25. Ilfov 265
  26. Maramureș 72
  27. Mehedinți 62
  28. Mureș 434
  29. Neamț 484
  30. Olt 45
  31. Prahova 68
  32. Satu Mare 54
  33. Sălaj 32
  34. Sibiu 297
  35. Suceava 2.765
  36. Teleorman 101
  37. Timiș 451
  38. Tulcea 47
  39. Vaslui 116
  40. Vâlcea 26
  41. Vrancea 261
  42. Mun. București 1.275

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu