REPLICI LITERARE - DARIA PINTEA / VASILE BELE

ADIO, IUBITE!(autor DARIA PINTEA)

Mâine, trezește-te devreme, îmbracă-te cu ceva frumos,
Și fă-mi pentru ultima dată al tău ceai de tei.
Pregătește-mi acel mic dejun atât de gustos
Și-apoi, ultima dată, în brațe poți să mă iei!

Pentru ultima dată... ți-o spun cu ochii triști și lăcrimați,
Dar, iubite, am ajuns printre acei oameni slabi și dezarmați.
M-am prăbușit pe-un mal, în marea pustietate
Și mă confrunt cu oameni lipsiți de demnitate.

Cum să mai lupt cu tine, când nu mai am putere?
Tu m-ai secat de toată... și acum sufletu-mi cere,
Îmi cere să-ți dau drumul, precum un fluture din mâinile-mi protectoare,
Din inima plină de iubire... dar frântă, lipsită de-apărare.

Și-acum, nu mă privi, cu ochi-ți sclipitori ca două stele
Și nu încerca să-mi schimbi cuvintele spuse cu durere,
Căci plec, chiar dacă în mine te strig neîncetat,
Acum, te las pe tine... slab și dezarmat!

ADIO, IUBITE!(autor Daria PINTEA - 18 aprilie 2020)

I.

REPLICĂ
IUBITO, ADIO!(autor Vasile BELE
19 aprilie 2020)

Iubito... haide, trezește-te,
se uită Soarele la noi...
s-a făcut dimineață...
O nouă zi... deja e pe cale să se nască...
Cineva se naște... cineva moare...
Nu întreba cine!
Privește lacrimile dintr-o floare de cais
și îți va răspunde bobul de dor de fericire...

Am auzit lacrimile de rouă căzând,
S-a întâmplat devreme... eu nu aveam somn,

așteptăm să se trezească și fericirea...
Nu s-a trezit!
Și nici umbra dintr-o bucurie n-a mai dat în rod...
Lasă-mă să plâng...
sunt lacrimile dintr-un dor de fericire nerostită,
Lasă-mă să visez...
să visez cu ochii deschiși...

S-a făcut devreme... și luna a plecat,
La culcare în patul florilor de tei
Înveșnicind un sărut de pe o buză de fericire...
Luna... frumoasă lună... dormi?
Ssssst!
A adormit pe-o pătură de soare!

,,Iubito, tu plângi?".
Am rostit minciuni trădând acel șoptit și nedorit:
,,- Nu! Nu plâng!
Plânge doar fericirea pe care, niciodată, nu mi-ai dăruit-o!".

Visam... visam că am curaj de a-ți aminti...

Și câte nopți le îmbrăcam în vise și în lacrimi!
Și câte semințe de visare mi-aș dori să prindă rădăcini!
Și câte nopți aș fi vrut să le îmbrac în iubire!
Și câte boabe de bucurie aș fi vrut să le ud cu lacrimi de sinceritate!

De ce taci? Adio, iubito!
Adio, iubite! Iubirea mea coboară în stația următoare!
Și eu voi coborî cu ea...
Îmbrăca-te frumos... drum bun în căutările

fără rost ale viselor tale pierdute...
Drum bun!

Am coborât din vis și-am întâlnit o lacrimă...
Nu am vorbit cu ea nimic...
și nici cu patima,
și nici cu norul de stele
și nici cu izvorul dorului...

Plângeau și ele...
Și tu ai tăcut! Drum bun prin fericire!
Drum bun om fără inimă...

Și am tăcut!
Și am răbdat!
Și am suferit în clipa de tăcere!
Gata!... tăcere... răbdare... suferință...
Gata!... nu vă mai pun în rucsacul fericirii mele...
Caut... și mai caut în cuprinsul unui bob de liniște...

(Chiuzbaia, 19 aprilie 2020)

ADIO, IUBITO!
REPLICĂ

(variantă 2)(autor Vasile BELE)

Iubito, haide trezește-te!
Îmbracă hainele cele mai scumpe,
Să fii îmbrăcată frumos... deși de azi doar umbra mea îți va mai fi partener.
Nu zâmbi! Nu te vei întâlni cu fericirea,
Este plecată dincolo de rouă, în vacanță, cu un foșnet de vânt...
În umbra unui curcubeu...

Lacrimile se vor duce la întâlnirea cu roua de pe o floare albă de crin,
De pe floarea de tei...
Până să pleci... mai fă un ceai! Te rog...!
Ceai din flori de tei cu rouă și arome de iubire, de fericire...

Vom sorbi amândoi din căldura razelor de soare,
Vom respira picuri de fericire cu aromă de flori de tei,
Deși, nu este ziua ta prea norocoasă!
Nici n-ai scos măsuța pentru a-ți vinde din noroc...
În schimb, ai așezat ura pe masă,
Pentru a prinde rădăcini.
Și va avea culoarea foșnetului de vânt
Prins de umbra unui fluture.

Noi, nu vom mai vorbi niciodată despre iubire,
Eu, ieri, am sădit-o în haina veșniciei,
Azi o voi sădi în pământul dragostei,
Iar mâine îi voi gusta aroma.
Tu, ai scos iubirea la mezat... la drumul mare,
Va sta acolo până va înflori răbdarea,
Într-un cuib de curcubeu,
Iar veșnicia se va înrădăcina cu trecutele iubiri,
Din bob de nu-mă-uita!

Santinela - martor razelor de lună,
Va scutura roua de pe bobul unei frunze de salcâm,
Iubito! De ce taci?

Iubito... nu-i vis, nici visare!
Totul trebuie să fie uitare! Ce va rodi în umbra unui dor
Și va deveni trup de amintire...

Iubire! Trezește-te! Pune pe tine hainele cele mai scumpe...
Musafirii sunt la ușă... a sosit - Uitarea, Despărțirea, Durerea...
Trebuie să ajungă pe o umbră de vânt și Regretul
(oricum este prea târziu!)...

De ce-ai tăcut? De ce te-ai oprit?
Se aude doar umbra răbdării ce-ți bate la ușa inimii... Depinde de tine,
Deschizi sau nu deschizi?
Iubito! De ce taci? Iubito...
Mi-a suflat fericirea o adiere pe o lacrimă de stea!
Nici ceaiul nu-l vom mai bea împreună,
Azi este ziua mea,
Am avut curajul să-ți spun ADIO!

Adio! Adio, IUBITO!

(Chiuzbaia, 20 aprilie 2020)

III.

ADIO, IUBITE!(autor DARIA PINTEA)

REPLICĂ
ADIO, IUBITO!(variantă 3)
autor Vasile BELE

Iubito! Haide, trezește-te
Azi avem de vorbit... cuvinte dintre două inimi de foc,
o singură patimă,
râu de lacrimi,
izvor de mir...
Îmbracă-te în culorile curcubeului,
Calcă pe roua dimineții senine.

Am rugat luna-prietenă să-mi dea sfat,
Ea, a chemat la judecată, stelele și roua lor
și simfonia unui greier
ne-au ținut companie.
Am dansat printre vorbe-fără-rost,
Am prins de haină roua cerului
din limpezimea izvorului,
Apărător mi-a fost foșnetul de vânt
și privirea de lună senină.

,,Pregătește-mi micul dejun
și ceaiul de tei cu apă rece
dintr-un bob de rouă nouă!",
încă îmi răsunau în inimă.
Atunci a căzut prima lacrimă...
Umbra curcubeului răsărea în lanul cu maci,
iar eu, neputincios, cu privirea în veșnicia pământului,
desculț alergam printre stropii de rouă,
ce curgeau dintr-o inimă de floare albă de crin...

Caisul înflorit oferea dulceață privirii de curcubeu
două se jucau în albastrul seninului de ziua.
Iubito! Am brut să te pictez în culoarea dorului
Și-apoi să te ofer ofrandă unui zâmbet,
Nu mi-au ieșit culorile de fericire
Și am renunțat la pictarea icanei.

De ce taci? Doar vântul ne mai aude...
Umbra lui se varsă în inima mea pustiită
adunând, bob cu bob, tunetul...
De ce taci? Iubito! Haide trezește-te,
Acum s-a născut clipa de sinceritate
Pe-o umbră de dor,
pe-o aripă de fericire.
Au înflorit boabele de fericire și liniște,
,,-Curaj!"... este vremea ultimului sărut
Și-apoi două veacuri de despărțire,
O ultimă îmbrățișare...
Un ultim cuvânt... Adio!
În rest... fiecare cu icoana sa,
Pe drumul de rouă, căutând rost vieții
Căutând rădăcină de fericire,
semințe de visare,
frunze de bucurie,
clipe de răbdare...

Fiecare își va lua în spate cărarea cu vise.
Adio! Iubito...! De ce taci?

Trezește-te... Să te îmbraci în haină de rouă...

(Chiuzbaia, 21 aprilie 2020)