Maria Alexandrescu Vianu
Între cer și pământ
11 septembrie - 11 octombrie 2020
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în perioada 11 septembrie – 11 octombrie 2020, expoziţia „Între cer și pământ” a artistei Maria Alexandrescu Vianu. Maria Alexandrescu Vianu este fiică lui Tudor Vianu (1897 - 1964) și a Elenei Vianu (1911 - 1965). Între anii 1958-1963, a urmat Facultatea de Istorie a Universității din București, specialitatea „Istorie antică și arheologie”. După absolvirea facultății, a lucrat, ca muzeograf, la Muzeul Național de Artă al României, apoi de la întemeiere, din 1965, ca cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene. În anul 1983 a obținut titlul de doctor în istorie. Din 1987 lucrează la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan al Academiei Române. A activat și ca profesor asociat la UNArte (2001 - 2004) și la Universitatea «Ovidius» din Constanța (2005 -2008). Este membru onorific al Institutului de Studii Sud Est Europene. Din 2010 și-a dedicat viața picturii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu