CIOCLII APOCALIPSEI

                                de Mihai Eminescu

Voi ce stați pe tribună și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți orgolii doar din lacrimile Țării,

Slugi vândute altor neamuri, cioclii veacului ce moare,

Zornăiți în pungi arginții, îmbuibați pe-a noastră jale.

Răsfoind prin cartea lumii, citesc pagini de milenii,

Strâng în tolbă adevăruri de prin cronicile vremii,

Văd tirani ce varsă sânge, voievozi ce-adus-au pace,

Dar prin voi, ca niciodată, răul firele trebuie toarce.

Ne-ați vândut pământ și codrii, toată zestrea milenară,

Ne-ați ucis și bucuria, ați pus doliu peste Țară.

Pleacă fiarele din codru, de durere toate gem,

Și asupra voastră cade, al străbunilor blestem.

Căci în cugetele voastre nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciuna și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe, pe sub hainele cu ștaif,

Ochii voștri n-au lumină, sufletul vă și bolnav.

Iar din sufletele pure, astăzi vreți să smulgeți crinii,

Și în templul curăției, să-nflorească mărăcinii.

Să pătați tot ce-i cândare, toate florile de Har,

Însă nu puteți Luminii, voi să puneți stăvilar!

Cioclilor apocaliptici, plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți CREDINȚA și CHIVOTUL din ALTARE!

Ne-ați ucis cu nepăsare și bunicii și părinții,

Ne-ați îngenuncheat sub biruri și ne-ați pus sub pază sfinții.

Trădători de Neam și Țară, ca păduchii stând în frunte,

N-auziți pe Mihai-Vodă, greaua-și bardă cum ascute?

Ascultați cum cântă lemnul! Vlad Drăculea vine-acușa,

Nu simțiți pe sub izmene, cum vă gâdilă țepușa?

Bravi cârmaci aveam pe vremuri, însă azi domnesc mișeii,

Rup bucăți din trupul Țării, precum hienele și leii,

Însă va-nvia dreptatea, Neamu-acesta so trezi,

Și în groapa ce ne-o sapă, oasele le-or putrezi!

Vreau ca pana mea săracă, cântul lui Tirteu să fie,

Sufletul acestei Nații să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să mă doboare brațul fiarei de ATEU,

Iau cu mine plânsul țării și îl duc lui DUMNEZEU!