În fiecare an în 15 august se sărbătorește Ziua Marinei Române. O sărbătoare marcată de autoritățile publice și celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, precum și prin ceremonii militare și religioase. A fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 896 din 1 octombrie 2004.
Ziua Marinei Române s-a aniversat pentru prima dată în 1902, la 15
august, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria,
ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea dată, evenimentul
a fost marcat în Portul Constanța, la bordul crucișătorului
Elisabeta, în prezența ministrului de război Dimitrie A.
Sturdza și a tuturor ofițerilor Diviziei de Mare. De asemenea, pe faleza Cazinoului din Constanța au
fost organizate ample manifestări, spectacole în aer liber și jocuri de
artificii.
În anul 1912, serbarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestății
Sale Regina Elisabeta, inițiativa organizării sale aparținând Societății
,,Regina Elisabeta” a Marinarilor Civili din Constanța. Manifestările
au evoluat ca amploare și spectaculozitate, ele fiind susținute, în special
în perioada interbelică, de Liga Navală Română, Yacht Clubul Regal
Român și Asociația Marinarilor Civili Regina Elisabeta.
În anul 1933, s-a instituit Ziua Apelor, precedând Ziua Marinei și
care a fost sărbătorită până în anul 1945.
Între anii 1949-1953, Ziua Marinei s-a rezumat la marcarea Zilei
Flotei URSS, în ultima duminică din luna iulie. De la 1 august 1954, Ziua
Marinei s-a serbat de Ziua Forțelor Maritime Militare, programul Zilei Marinei
fiind politizat și adaptat noii ideologii. Începând cu anul
1960, manifestările au dobândit accente propagandistice, care
includeau conferințe despre semnificația Zilei Marinei susținute de către
ofițeri și propagandiști în întreprinderi și în garnizoanele de marină.
Semnificația creștină a sărbătorii a fost substituită cu
una mitologică: participarea zeului Neptun în calitate de
patron al întrecerilor și jocurilor marinărești.
Din anul 1990 s-a revenit la tradiția de a celebra Ziua Marinei Române,
odată cu sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la
data de 15 august.
Sursa informațiilor: Wikipedia

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu