sâmbătă, 12 august 2023

Gabriela Firea s-a pandelit rău de tot!


 Scrie doamna Gabriela Firea, în biografia dânsei, pe blog-ul personal: ”Studiile mi le-am continuat la București, unde am urmat cursurile Facultății de Litere, specializarea Științele Comunicării, pe care am absolvit-o în 1994”.

Doamnă Firea, nu trageți, sunt eu, Lăscărică! Am făcut aceeași facultate, să știți! Da, și eu ca fetele, tot la Litere, tot la Comunicare și Relații Publice, cu un masterat după, în Modele de Comunicare. Doar că eu am făcut-o mai târziu, iar dumneavoastră, prea devreme, doamnă! Devreme în sensul că ați intrat la specializarea asta când ea nici nu era înființată, doamnă Firea . Ceea ce, să recunoaștem, este o performanță. Adică acum înțeleg de ce v-a luat domnul Pandele. Ochi de doctor, frate! Ca să ne înțelegem, doamnă Firea. Specializarea Comunicare și Relații Publice s-a înființat în 1993. Știu asta pentru că am participat, în 2013, ca absolvent, la sărbătoarea prilejuită de împlinirea a douăzeci de ani de existență a secției. Deci în 1994 n-aveați cum să terminați la Științele Comunicării. Doar dacă ați făcut patru ani într-unul (așa se făcea atunci). Dar nu s-a întâmplat asta, pentru că dumneavoastră ați absolvit, de fapt, la Litere, specializarea Bibliologie, adică vă pregăteați temeinic să deveniți bibliotecar. Mai mult, să știți că m-am interesat și n-ați terminat în 1994, așa cum susțineți, ci în 1997. Înțeleg că ați avut și un an de întrerupere de studii, când ați rămas prima dată gravidă. Ceea ce e bine, și eu mi-am dorit copii de tânăr, să pot să mă-nțeleg cu ei. E, aflați că azi specializarea Bibliologie nu mai există, ea a fost denumită Științele Informării și ale Documentării – moamă, ce tare sună acum, e pă informare, pă documentare, pă de-astea, e de pus în CV! – și a intrat sub marea pălărie a Științelor Comunicării. Dar și când ați dat examen de admitere, și când ați dat examen de licență, treaba pe care ați făcut-o se numea Bibliologie. Pfai, acum îmi dau seama că puteți să le spuneți ăstora mai săraci cu duhul că Bibliologia este știința care se ocupă cu studiul Bibliei. Tot o ardeți dumneavoastră pe credință, așea! Nu mai spun că erați printre cei mai slabi din grupă, pentru că nu vreau să fiu rău. Până la urmă, e normal, ceilalți nu aveau copii de îngrijit, puteau să învețe temeinic să devină bibliotecari. Niște tocilari, doamnă, n-ai cu cine! Așa cum ați fi făcut și dumneavoastră când făceați meseria asta, m-am întrebat: bine-bine, dar de ce să fi mințit doamna Firea în CV? Să fi fost pentru a ”justifica” ocuparea funcției de consilier de relații publice și imagine pe lângă nea Mugur Isărescu, în 1999? Sau ați avut nevoie de această schimbare a specializării pentru a putea da bine ca șef al Departamentului de Comunicare al Guvernului? Eu cred că tot vă puneau, doamnă, nu trebuia să mințiți. Ce, dacă treceați acolo că sunteți bibliotecar, credeți că vă puneau la biblioteca Guvernului? Că doar nu studiile v-au dus în acele poziții… Dar dacă așa e, să nu uitați să modificați acolo, repede, în CV: Facultatea de Litere, specializarea Primărie – spații verzi.

Autor: Dragoș PĂTRARU
********










Un comentariu:

  1. Sa stie si Gaby!
    Măsurarea corectă a penisului uman de la flasc la erect
    În comparație cu alte primate, inclusiv exemplarele mari, cum ar fi gorila, penisul uman este mai gros, atât în termeni absoluți, cât și în raport cu restul corpului.
    Măsurătorile variază în funcție de studiu, mai ales în studiile în care subiecții își măsoară singuri penisul, față de cele în care sunt măsurați de personalul medical. Măsurătorile variază în funcție de studiu, mai ales la studiile în care subiecții își măsoară singuri penisul, față de cele în care sunt măsurați de personalul medical. În 2015, în urma unui studiu aprofundat pe 15.521 de bărbați și cel mai detaliat studiu de până acum, respectivii subiecți au fost măsurați de personalul medical calificat, și nu de ei însăși, ca în alte studii, s-a concluzionat că lungimea penisului uman erect este în medie de 12,13 cm, în timp ce circumferința medie a penisului uman este de 11,66 cm.
    Lungimea penisului flasc poate fi uneori deosebit de mic, un indicator slab în predicția lungimii penisului erect.
    Creșterea penisului uman are loc de la naștere până la vârsta de 5 ani, în prima etapă, și între aproximativ un an de la debutul pubertății și până la 17 ani, în cea de-a doua etapă de creștere.
    O corelație statistică între mărimea penisului și mărimea altor părți ale corpului nu a fost încă dovedită științific. Unii factori de mediu, pe lângă factorii genetici, cum ar fi prezența perturbatorilor endocrini, pot afecta creșterea penisului.

    RăspundețiȘtergere