Pe 11 noiembrie 1995 pleacă la Domnul, Seniorul
Corneliu Coposu: „Negociem orice, dar nu negociem principii“. Este înmormântat la Cimitirul Belu Catolic,
fără funeralii naționale, dar sute de mii de români vin să-l conducă pe ultimul
drum.
Seniorul Coposu a fost o rază de lumină în vremuri
în care poporul român orbecăia în întuneric.
„Credinţa mea sinceră, pe care o am de când eram mic
şi cu care voi trece pe lumea cealaltă, este că democraţia şi normalitatea în
ţara românească se va face numai o dată cu restaurarea Monarhiei.”
„Românii nu ar trebui să aibă linişte până ce
Basarabia nu se va întoarce la patria mamă.”
„În fond nu e importantă persoana mea, importantă e
ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa și dacă ea este
îmbrățișată de prietenii mei și de opinia publică, apariția sau dispariția mea
sunt secundare. Totul este să supraviețuiască o atitudine. Dacă aceasta va
triumfa, dispariția mea nu mai e semnificativă.”
„Nu resemnații scriu istoria, ci cutezătorii ei.
Prin aceștia, neamurile sunt veșnice.”
„Deceniile de comunism au făcut mai mult rău
României decât au provocat cele două războaie mondiale la un loc, întrucât
acestea nu i-au denaturat spiritualitatea”.
S-a născut la 20 mai 1914 în Bobota, județul Sălaj,
în familia protopopului greco-catolic Valentin Coposu, fiind influențat încă
din copilărie de militantismul tatălui său pentru afirmarea clauzei românești
din Transilvania, dar și de ascendența ilustră a familiei sale. După școala
primară urmată în localitatea natală a absolvit cursurile liceului confesional
„Vasile cel Mare” din Blaj, iar apoi a studiat dreptul la Universitatea Regele
Ferdinand din Cluj. Apropierea de Iuliu Maniu a consfințit traiectul său politic
ulterior, în 1935 fiind ales președinte al Organizației Tineretului Universitar
a Partidului Național Țărănesc Cluj. Doi ani mai târziu a fost numit secretar
personal al lui Iuliu Maniu, iar din 1940 a devenit secretar politic al
liderului partidului. În perioada 23 august – 6 noiembrie 1944 a fost director
de cabinet la Președinția Consiliului de Miniștri, iar în 1945 a devenit
președinte al filialei P.N.Ț. Sălaj, primind mandatul de delegat la
reinstalarea activității autorității românești în Transilvania de Nord.
Ascensiunea sa în cadrul partidului nu s-a oprit aici, fiind ales secretar
general adjunct, iar în 1946 secretar al Delegației Permanente, forul
conducător al partidului. În virtutea activității politice și a funcțiilor
deținute, a fost arestat după „Înscenarea de la Tămădău”, din 14 iulie 1947.
Trei ani mai târziu a fost arestată și soția sa, Arlette, și condamnată la 14
ani de închisoare.
A fost judecat abia în 1955 de Tribunalul Militar
Teritorial București și condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activitate
intensă contra clasei muncitoare”.
Închisorile și coloniile de muncă prin care a trecut
în cei 15 ani de detenție au fost: Văcărești, Rahova, Jilava, Bragadiru,
Pitești, Malmaison, Craiova, Aiud, Popești-Leordeni, Poarta Albă, Capul Midia,
Gherla, MAI. Ultimii 5 ani de detenție i-a executat în regim sever de izolare
la Râmnicu Sărat, această perioadă punându-și în mod ireversibil pecetea asupra
stării sale de sănătate.
După expirarea pedepsei, la 9 iulie 1962, i s-a
fixat domiciliu obligatoriu pentru 24 de luni în localitatea Rubla, din
Bărăgan, iar după 1964 a lucrat pe diferite șantiere de construcții. Deși a
fost permanent urmărit de Securitate, nu a renunțat la activitatea politică,
reușind, în 1987, să afilieze Partidul Național Țărănesc, aflat in
clandestinitate, la Internaționala Creștin Democrată.
Imediat după 22 decembrie 1989, a anunțat reintrarea
în viața politică a partidului, devenit ulterior Partidul Național Țărănesc
Creștin și Democrat. Ales președinte, devine liderul opoziției democrate
împotriva formațiunii dirijate de Ion Iliescu – Frontul Salvării Naționale.
Inițiator al coagulării formațiunilor democrate în confruntarea politică cu
forțele criptocomuniste, este ales în 1991 președinte al Convenției Democrate
Române. A primit cu seninătate și luciditate campania de hărțuire și
discreditare lansată de Frontul Salvării Naționale, atitudinea sa din acel
context contribuind din plin la consolidarea imaginii sale în ochii
posterității. Meritele sale politice au fost recunoscute și în străinătate,
fiind distins cu cea mai înalta decorație a Republicii Franceze, Ofițer al
Legiunii de Onoare.
A murit la 11 noiembrie 1995, fiind înmormântat la
Cimitirul Bellu Catolic. Nu a beneficiat de funeralii naționale, teama
guvernanților post-decembriști de mutațiile pe care un astfel de moment l-ar fi
putut produce în conștiința românilor simțindu-se din plin. Cu toate acestea
sute de mii de oameni l-au condus pe ultimul drum, moartea sa lăsând o
puternică impresie asupra populației, fapt ce s-a reflectat pe plan politic
prin victoria Convenției Democrate în alegerile parlamentare și prezidențiale
din 1996.
Corneliu Coposu a fost liderul autentic al
formațiunilor politice democrate reintrate în circuitul politic după 1989.
Perceput ca un simbol al vieții politice de până la 23 august 1944, Coposu a
fost primul politician de această factură care a canalizat cu adevărat dorința
de schimbare a românilor. Victoria Convenției Democrate Române în alegerile din
1996 i se datorează în bună măsură.
Sursa:
NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu