Motto: „Inspirația vine din lucrurile care ne fac să suferim mai mult”.
Daria
Hristina alege din tematica vastă a creației cel mai important sentiment și anume
cel al dragostei. Prin poeziile din acest volum de debut se oprește cu
nostalgie asupra tradițiilor românești (Altfel de Crăciun), asupra iubitei
mame, dar mai ales poveștile dragostei urmează cu suișuri și coborâșuri visul
unei tinere scriitoare care-și dorește idealul în dragoste.
Unii spun că
viața e o iluzie și că dacă o vezi în culori vii, ea e vie, dacă o vezi în
culori întunecate, ea este la fel - neagră. Titlul acestei cărți ne sugerează
că trandafirii/ florile iubirii sunt vii, colorate:
„Culori...
Reprezentate
de mii de frunze/ Mai fermecătoare decât un buchet de flori...
Aduse pentru
scuze/ Visezi la curcubeie/ Pe cerul tău închis/ Visezi și speri/ La iubiri
împlinite/ Tu nu știi că au plecat/ Au obosit cât te-au așteptat.” (Culori)
Autoarea
Daria Hristina trăiește sentimentul nesiguranței pe calea care poate să ducă
sau nu la fericire. De aceea iluzia fericirii e mereu aproape:
„Înflăcărat
e sufletul dinlăuntrul meu/ Buimac visând că ești un zeu/ Să-mi fii tu, rază de
soare/ Sau lumina săracă ce miroase a trădare./ Să-mi fii tu, vreun pom
roditor,/ Sau al meu jalnic dor./ Ori o dâră trecătoare de fum/ Al unui avion
gonind nebun/ Spre soare sau spre nemurire oarbă,/ Ori spre liniște cu a ei
podoabă.”(Iluzie)
Se scriu versuri închinate chipului
duios al mamei, care e „fundația casei clădite,... de-aș rămâne singur un biet
pământean/ fără mama/ dulcele uman/ Aș pieri, n-aș cunoaște cerul... Nimic
nu-ți lipsește din darul suprem/ Ai o putere de care alții se tem./ Ești
împărăteasă în propriul tău palat./ Iar împărăția, îți sunt copiii ce mereu
te-au urmat.” (Mama)
O poveste de
dragoste scrisă prin versuri sprințare care reușesc să transmită sentimentele
de care a fost stăpânită creatoarea: nostalgie, admirație față de partener,
regretul despărțirii, înțelegere, toleranță, dar.. aceste calități nu se găsesc
mereu la un tânăr îndrăgostit, autoarea rămâne cu speranța că va găsi un suflet
care să rezoneze la unison cu al ei.
„N-avea
stofă de prinț de poveste/ Avea doar vorbe... Îmbrăcate în zestre/ De aur,
minciuni frumoase/ Rău îmi pare inimă că l-am lăsat/ Am obosit amândouă și-am
plecat/ Viața lângă el nu era a mea/... Inima acum este goală/ Dar te va umple
vocea domoală/ Al altui suflet ce te va iubi,/ Așa cum meriți, după cum știi./
Inimă, azi fără el,/ Ești liberă și tu, nițel./Nu plânge, nu dispera/ Viața e
acum a ta.” (Inima)
Iubirea e
nemuritoare, ea trece dincolo de mormânt, în lunga călătorie a sufletelor.
Poezia din care voi reda câteva strofe aduce imaginea iubitei și a iubirii
nemuritoare păstrând ritmul, rima și ideea din poezia Luceafărul de Eminescu,
arhicunoscută de mai tinerii poeți care încearcă să creeze atmosfera din fața
implacabilei morți:
„-Mi-e teamă
că-ntr-o zi ai să pleci/ Și ai să mă lași iar baltă/ Cu ochi gri, cu palme
reci/ Iar eu sunt vinovată/ Aș vrea să mă iubești mereu/ Cum mă iubeai odată/
Să fii numai în sufletul meu,/ Să nu-ți fiu căutată./ La finalul vieții mele
vii,/ Să fiu eu muritoare,/ Urmași îmi
sunt doar cinci copii/ Și fața-mi iubitoare./ Și-n cavoul închis de trandafiri/
Tu să-mi arunci o floare/ Și poate o poză cu noi, miri/ Când am fost
înfloritoare.” (Încheierea muririi)
Închei cu
ultima poezie din visul dragostei:
„Bună ziua,
dragoste!/ Ți-am mai scris și ieri spre seară/ Cum făceam odinioară/ Să mai
stăm la o poveste...Te-am cântat cu lacrimi calde/ De un dor ce mă-nvelea/ Să te știu mereu aproape/
În toată lumea mea.”(Salutări, dragoste!)
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM, 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu