Motto:
„Cum arată
bucuria/ și ce miros are?
A întrebat
bujorul,/ Deschide-te! / i-a răspuns/ Cerul.
Cum arată
fericirea / Și unde este?
A întrebat
omul/ Privește-n tine, i-a răspuns Universul
Cum arată
invidia/ și minciuna?/ a întrebat Soarele
Ai descris
omul, i-a răspuns Luna.”
(Credința
iubirii sau Iubirea credinței)l)
Așa cum se
poate observa din aceste versuri scriitoarea „a văzut idei”, a încercat să dea
răspunsuri la întrebările ce o frământă, cine suntem, de unde venim și mai ales
care sunt atributele care ne definesc pe noi ca oameni: credința, încrederea,
înțelepciunea, loialitatea, istoria neamului și nu în ultimul rând soarta omului pe pământ.
Coperta
cărții e de un albastru infinit, o culoare a perfecțiunii care te inspiră, te
îndeamnă spre spiritualitate, meditație, adevăr și perfecțiune morală, spre
pace, fiind culoarea celui de-al XXI-lea mileniu. E un cer plin cu stele , albastru celest
într-un univers circular cu o păpădie efemeră orientată spre înalt, spre lumina
răspândită dintr-o pană(de scris). Cine
sunt, de unde vin și mai ales care e rolul meu pe pământ ?- sunt tot atâtea
întrebări care o frământă pe Maria Muntean: „Vast și greu orizont/ Între mine
și... eu,
Un destin
ferecat/ Înlăuntrul meu.
Suntem un
semn de întrebare,/ Între cer și pământ,
Prea aerieni
sau prea tereștri/ Acum și... nicicând”.
(Sunt)
În fabrica
sufletului său istoria țării e prezentă: „Istoria ne scoate la tablă,/ A mia
oară repetenți/ Trăim aici /Dar nu prezenți.”
(Istoria)
Totul e
frumos în fabrica sufletului până când: Strigătul „pământului ”pentru pace se
cere a fi auzit: „Bobocii cad și tremură pioși/ În imensa catedrală/ Fără
credincioși/ Strigătul de nu-l vom auzi/ Frumoasa roză va muri.”
(Pământul
ca o roză)
Scriitoarea
evadează în cuvinte dintr-o lume neacceptată pentru a-și salva visele.
Nemurirea și sensul existenței sunt cuprinse la tema „viața-n veșnicie:
„Nu există
boală, nici suferință,/ Totu-i îndoială și neputință./ Nici moarte nu există,
căci/ A sufletului grandoare/ Sondat de către cer,/ Sublimul ființei/ E chemat
la el.”
(Nemuritorii)
Transmiterea
iubirii de la mamă la fiu consfințește existența fabricii de sentimente
sufletești:„Când linia va fi întreruptă/ Pe pământ/ Și voi alege calea/ Către
stele/ Atent să fii, copile/ La orice adiere,/ Eu sunt în fiecare/ Fir de
vânt,/ În galbenul solar/ De răsărit/ În luna roșie/ La asfințit/ În albastrul
cerului/ De venil/ Acolo sunt!”
(Copilul
meu)
Credința-n
fața icoanei Sf. Maria o face pe poetă să meargă: „Cu pași sângerând și
aripa-mi frântă/ La icoana ta, Marie Sfântă/ Ale mele lacrimi înflorite-ți las/
Și tumultul ce mă frământă”.
(La
icoana ta)
Oglinda
sufletului poetei cuprinde și lupta pentru pace: „Și totuși/ Va exista cât de
puțin/ Primitiva umanitate/ În câte un Hitler sau un Putin/ Ce nu știu ei? Este
că și-n mileniul trei/ Va exista cu atât mai mult/ Un Buddha, un Iisus/ O
credință, un cult/ Și oricât ne-a fi de
greu/ Credem într-un Dumnezeu”.
Perceperea
vieții cu aceleași produse ale fabricii sufletului: fericire de-o clipă, percepție
frivolă, perpetuă veșnicie – Ne grăbim
spre nu se știe, agitați, nervoși „ Se deschid uși/ Se scufund orașe/ Se îneacă
munți/ Reapar aceleași lumi/ Pe aceleași culmi,/ Aceeași este... viața,/ Bună
dimineața!”
(Percepție)
Fabrica
sufletului cuprinde la loc de cinste
iubirea și credința-n Dumnezeu: „Când Dumnezeu vorbește/ Tu taci/
Absorbit de șoapte,/ Îmbrățișând lumina/ De-ți întinde brațul,/ Tu întinde-i
mâna/ Și taci”.
(Contemplare)
Dincolo de
iubire și pentru ziua de mâine fabrica de iluzii și de zbor produce sufletului
răspunsuri concludente: „Ascult cântul ploii, vag/ Și aria vântului ștrengar/
Bucurându-se de ea/ Dansează nimfe/ Într-un arțar./ Piscul munților/ Sărută
zorii/ Și se ascund/ Să treacă norii/ Aș dori să zbor/ Ca păpădia/ Să mă îmbrac
ca iasomia”. (Zbor)
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM
