duminică, 14 aprilie 2024

Întâlnire cenaclieră


Sâmbătă – 20.04.2024, orele 11, Sala de cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Va citi din creație proprie poeta Mihaela Poduț Ienuțaș. Lectura va fi urmată de lansarea volumului său de poezie „Sensul frunzelor”, apărut la Editura „Casa Cărților”, Baia Mare, martie, 2024. Mihaela Poduț Ienuțaș a debutat la  Cenaclul Scriitorilor din Maramureș. Întâlnirea cu poezia Mihaelei a fost o adevărată sărbătoare. Așteptăm cu nerăbdare să o ascultăm din nou. O felicităm de pe acum pentru cartea sa, proaspăt apărută, fiind siguri că și de data aceasta, poezia ei ne va îmbogăți ziua și sufletele. Mult succes, Mihaela! Câteva date despre colega noastră, MIHAELA PODUȚ IENUȚAȘ.



• Născută la 9 ianuarie 1970 în Baia Mare, fiind fiica profesorilor de limba și literatura română, Monica și Mihai Poduț;

• Copilăria și școala generală – în Dănești, com. Șișești, Maramureș;

• Absolventă a Liceului „Gheorghe Șincai” Baia Mare și ulterior, a Universității de Vest

„Vasile Goldiș”, filiala Baia Mare, Facultatea de Științe Economice, Specializarea –

Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor;

• Absolventă de master – Specializarea  Etnoturism, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,

Facultatea de Litere;

• Debut literar în Vatra Chioreană, nr. 13/Anul XIV/2019, Maramureș, România;

• Autoare a volumelor de poezie „Lumea de sub pleoape”, „Romanțe pentru prea târziu” și „Pe prispa

unui asfințit”, Editura Ceconi, Baia Mare, 2020,2021,2022 (în ordinea aparițiior);

* Autoare a volumului de poezie „Sensul frunzelor”, Editura Casa Cărților, Baia Mare, martie , 2024.

• Poezii publicate în antologii:

- ILLUSIVE HEARTS, An Anthology of Beautiful Poems By the Contemporary Poets of the

Beautiful Minds Community MMXVI; David Palmer, Maricris Cabrera, 2020;

- ANTOLOGIA PRIETENIEI VOL. IV, Editura StudIS, 2020;

- MISS LIZZI ȘI PRIETENII – antologie a  Concursului Internațional de Proză și Poezie, Miss Lizzi, forever, 2020/ Editura ANAMAROL, 2021;

- THE THIRD ANTHOLOGY OF WORLD GOGYOSHI, Editor Taro Aizu, 2021;

- FREAMĂT DE PRIMĂVARĂ – ANTOLOGIE DE POEZIE NR. 34, Editura Inspirescu, 2021;

-ANTOLOGIE – Festivalul Internațional  de creație literară  „Grigore Vieru”  - „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – Ediția a X-a, 2022, Editura Ro.cart, 2022;

-Gogyohka USA Anthology, Editura DOTA, 2022;

- ANTOLOGIA PRIETENIEI VOL. VI, Editura Armonii Culturale, 2022;

- ANTOLOGIA FESTIVAL DEI DUE MONDI – GABRIELA VERBAN, ITALIA, 2022;

- ANTOLOGIA GALAXY – ANTOLOGIE DE ECOURI LITERARE – AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI, V0L. 3 și 4, Montreal, Canada, 2022, Editura Globart Universum, 2022;

- ANTOLOGIA Îmbrățișări Stelare VOL. 2, editura pim, 2022.

-ANTOLOGIE – Festivalul Internațional  de creație literară  „Grigore Vieru”  - „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – Ediția a XI-a, 2023, Editura Ro.cart, 2023;

- ANTOLOGIA PRIETENIEI VOL. VII, Editura Ștef, 2023;

- ANTOLOGIA ELOGIUL IUBIRII - Valer Popean, Ediția a V-a, Editura Ștef, 2023;

- Antologia POEȚI CLASICI ȘI CONTEMPORANI PREZENTAȚI ÎN ESENȚE LIRICE, EDIȚIE DE COLECȚIE  Anul I, Editura CELESTIUM, 2023,

- Antologia RÂMNICUL ESTE METAFORĂ – Antologia Festivalului Internațional de Poezie, Editura Hoffman , 2023;

 - Anotimpul Poeziei, antologie bilingvă româno-abaneză, Antologia Cenaclului Scriitorilor din Maramureș,, 2023;

- Antologia Cuvânt în lume – antologie de creație literară și artistică realizată în cadrul proiectului „Cuvânt în lume” – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare,mai 2023;

- Antologia TOAMNA PE SENSUL LIRIC, antologie de creații literare, proiect A.S.P.R.A., Edit. Boem@, noiembrie 2023;

- Antologia Dăinuire prin cuvîntul scris, antologie literar-artistică colectivă, L.S.R., Filiala „Ioan Slavici” - Arad, Edit. Ștef, 2023;

- Antologia Pe urmele lui Goga: eternele iubiri în amurgul vieții, Iași, Editura PIM, 2023;

- Antologia  Festivalului-Concurs Internaţional de Creaţie Literară (poezie şi proză scurtă,) „Vis de toamnă”, Ediţia a XI –a, Edit. Ro.cart, 2023

 


Apariții în publicații de literatură:

- Revista „Nord Literar”, Anul XVIII, nr. 11-12 (210-211), noiembrie - decembrie 2020;

- MONITORUL DE POEZIE, Anul I, nr. 12, decembrie 2019;

- Revista EXTEMPORAL LIRIC, nr. 23-24 decembrie 2020, 5-6 martie 2021; nr. 21-22 (59-

60) noiembrie 2021;

- Revista URMUZ, nr. 1-2/ 2022, Editor Biblioteca Municipală „Dr. C.I. Istrati”, Câmpina;

-Revista BOEM@, nr. 162, august 2022, (Anul XIV), (8/2022);

- Revista POLYMNIA, anul I, nr. 1, septembrie 2022;

- Revista Marmația literară, revistă a  Festivalului  Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației octombrie, 2022;

-Revista Apollon, nr. 209 (10), octombrie 2022;

-Revista  Surâsul Bucovinei, nr. 3 (31), octombrie 2022;

- Revista Agora ARTELOR, NR. 11, decembrie 2022;

- multiple apariții online în Revista Vitrina Cu Poezii; Revista Vitrina Cu Poezii  Nr. 14/2023 (An III)

- Revista Vâlcea Literară Nr. 1 (8), iunie 2023

-Revista  Surâsul Bucovinei, nr. 2 (33), iulie 2023;

- Revista BOEM@, nr. 174, august 2023, (Anul XV);

- multiple apariții online în Revista 72 de Anotimpuri, Poezie de inspirație japoneză; 31 iulie 2023, etc...

- Revista Apollon, nr. 220 (9), septembrie 2023;

- Revista Marmația literară, revistă a  Festivalului  Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației octombrie, 2023;

- Revista  Surâsul Bucovinei, nr. 3 (34), noiembrie, 2023;

- Revista Freamăt, anul IX, nr. 21, noiembrie 2023;

- Revista  Surâsul Bucovinei, nr. 1(35), februarie, 2024;

- Revista Freamăt, anul X, nr. 22, martie, 2024

 

• Distincții obținute la concursuri literare:

- Poezie premiată la Concursul Internațional MONITORIADA 2019; mențiune la Concurs –

Festival de creație literară – Elogiul Iubirii, Ediția a I-a, 7 ianuarie - 17 februarie 2020;

Mențiune la Festivalul Internațional  de creație literară  „Grigore Vieru”  - „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – Ediția a x-a, 2022;

Mențiune la Festival – Concurs Internațional –„ Elogiul Iubirii” – ediția a IV-a, 2022, secțiunea proză;

- Locul IV la CONCURS FESTIVAL DEI DUE MONDI – GABRIELA VERBAN, ITALIA, 2022; secțiunea  poezie în limba română,

- Premiul revistei Marmația Literară, în cadrul  Festivalului  Internațional de Poezie – Sighet 2022 pentru volumul  „Pe prispa unui asfințit”, Editura Ceconi, Baia Mare, 2022;

- Premiul III – secțiunea poezie (România), în cadrul Concursului Internațional „CARTEA ANULUI – 2022”, organizat de Societatea Culturală Apollon – România, pentru volumul  „Pe prispa unui asfințit”, Editura Ceconi, Baia Mare, 2022;

- Mențiune la Festivalul-Concurs Internațional Literar-Artistic „Elogiul Iubirii” – Valer Popean, Ediția a V-a, 2023, secțiunea poezie;

- PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI la SECŢIUNEA SENIORI – POEZIE, în cadrul Festivalului-Concurs Internaţional de Creaţie Literară (poezie şi proză scurtă,) „Vis de toamnă”, Ediţia a XI -a, desfăşurat în perioada 10 octombrie - 10 noiembrie 2023;

 - Mențiune la secțiunea Poezie și premiul II la secțiunea Proză (fragment), distincții obținute la Concursul Internațional "Eminescu, un vis în așteptare", ediția a II-a, 2023 - 2024, desfășurat în cadrul unui Proiect Cultural aflat sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

- Premiul III la secțiunea Proză, în cadrul CONCURSULUI ANIVERSAR „PRIETENIA”, Ediția a VII-a (2023 – 2024)

• Membră a Societății Scriitorilor Români

   Membră a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș.

Felicitări și  succese!


Florica Bud,

 președinte,

Cenaclul Scriitorilor din Maramureș


Foto: Gelu Dragoș, Flavia Oltea Foltoș, Vasile Bele, Vasile Tivadar



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu