Sub cerul cu lampa stinsă șade pământul adormit. Șade și visează... visează... visează. Cu noaptea-n cap, prin grădina din fața casei, umblă puiul vântului cu roua de mână și mângâie pe frunte firele de iarbă. Albinele-și uzează somnul și așteaptă să urce mierea-n flori, vinul în araci și țuica-n pruni. Slănina, ceapa persistă-n beciuri și vinul în doage. Ocaua mică uitată pe corlata bătrână face rugăciuni iar fuiorul dospit în praful timpului oftează și el.
Inexistentele vârghini de la porți așteaptă naștere de vremi ca lmea să le mai folosească la câte-o tacla.
Și pe anii-mi duși în fascinanta copilărie a Țepeștiului, praful vrmii se depune. Nu și al uitării.
La fel, pe Sudosul sfintei copilării, s-a depus colb.
De cei care m-au învățat carte, ce să mai zic? Predau acum prin ceruri, mai puțin doi, Viorica și Emil Antonie. Ei mi-au mai rămas.
Câinele Ursei s-a dus și el în cerul lui, la fel ca dudul copilăriei, cel care a asistat la nașterea mea.
Salcâmul aplecat din Sudos a fost și el mistuit de flăcările timpului.
În acest „Trepied”, „Trepiedul de aur” al vieții mele mi-am depozitat tot ce am mai sfânt, coplăria.
Sfânta copilărie.
Sfântă-mi este și biserica Sfântul Nicolae unde am fost botezat, dar și părinții, Margareta și Costică Răducan, cei care mă veghează din poala Domnului.
Părinții, Trepiedul și biserca sunt tot ce am mai sfânt, restul... durere.
Puiu RĂDUCAN
16042024-Vila 1 Mai, B. Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu