marți, 5 noiembrie 2024

IN MEMORIAM - RADU G. ȚEPOSU

 


Radu G. Țeposu, cel care a așternut o ”Clipa” într-o clepsidră a presei din Baia Mare

Nu îți venea să te oprești ascultându-l. Izbutea mereu să te uimească, prin orice spusă, dând o tușă specială, de el doar știută, cuvintelor, frazelor de care se slujea în dialog. Un observator rafinat al vitraliilor vieții. Pictor al cuvintelor, cărora le dădea și culoare, și târcoale, și farmec. Și mult miez.

În scris, a avut o peniță deopotrivă diafană și ascuțită. Că a fost vorba de critică literară ori de materiale de presă, nu s-a sfiit să scrie după cum a simțit. Mângâia, prin cuvinte, o faptă bună, însă, tot prin cuvinte, era acid la adresa celor care o luau brambura, indiferent că erau ciupiți de vreo nerozie literară ori că scăpau caii prin miriștea politică.

Era anul 1993 când, în 1 aprilie, sub conducerea lui Radu G. Țeposu, ca director, apărea, în Baia Mare, cotidianul ”Clipa”. A fost soi de un pionierat de presă după 1989. De presă scrisă locală. Pe atunci, în Maramureș mai exista un singur ziar tipărit, ”Graiul Maramureșului”. ”Clipa” era o alternativă.

Radu G. Țeposu a fost un reprezentant special al așa-numitei generații a ”optzeciștilor”. Oameni de litere care au avut cu adevărat ceva de a spune în a noastră literatură. Și în critică, și în creație. Însă despre asta, cu alt prilej.

Azi e ziua de naștere a lui Radu G. Țeposu. Nu mai este între noi fizic, însă asta nu înseamnă că nu ar mai fi în gândurile celor care l-au îndrăgit. Până și pentru faptul că a așezat o ”Clipă” într-o clepsidră a presei din Baia Mare, undeva, cândva, memoria trebuie să meargă mai departe.

 

Tiberiu Sabo (19 aprilie 2021)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu