Se afișează postările cu eticheta clipa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clipa. Afișați toate postările

duminică, 16 noiembrie 2025

Clipa...



Soarele a răsărit și norii i-a risipit
Zâmbitor, privesc în zare
La destinul blând și împlinit
Pentru vechea mea visare
Te-apropii încet de mine
Nu te simt, dar te miros
Fericit și plin de bine
Strâng în brațe trup frumos
Clipa ce-a trecut, ne spune iară
Că în veci n-o să mai vie
Unde ești a mea comoară
Iubire și gingășie?
Ștefan Popa,
Cluj-Napoca, 16.11.2025

marți, 5 noiembrie 2024

IN MEMORIAM - RADU G. ȚEPOSU

 


Radu G. Țeposu, cel care a așternut o ”Clipa” într-o clepsidră a presei din Baia Mare

Nu îți venea să te oprești ascultându-l. Izbutea mereu să te uimească, prin orice spusă, dând o tușă specială, de el doar știută, cuvintelor, frazelor de care se slujea în dialog. Un observator rafinat al vitraliilor vieții. Pictor al cuvintelor, cărora le dădea și culoare, și târcoale, și farmec. Și mult miez.

În scris, a avut o peniță deopotrivă diafană și ascuțită. Că a fost vorba de critică literară ori de materiale de presă, nu s-a sfiit să scrie după cum a simțit. Mângâia, prin cuvinte, o faptă bună, însă, tot prin cuvinte, era acid la adresa celor care o luau brambura, indiferent că erau ciupiți de vreo nerozie literară ori că scăpau caii prin miriștea politică.

Era anul 1993 când, în 1 aprilie, sub conducerea lui Radu G. Țeposu, ca director, apărea, în Baia Mare, cotidianul ”Clipa”. A fost soi de un pionierat de presă după 1989. De presă scrisă locală. Pe atunci, în Maramureș mai exista un singur ziar tipărit, ”Graiul Maramureșului”. ”Clipa” era o alternativă.

Radu G. Țeposu a fost un reprezentant special al așa-numitei generații a ”optzeciștilor”. Oameni de litere care au avut cu adevărat ceva de a spune în a noastră literatură. Și în critică, și în creație. Însă despre asta, cu alt prilej.

Azi e ziua de naștere a lui Radu G. Țeposu. Nu mai este între noi fizic, însă asta nu înseamnă că nu ar mai fi în gândurile celor care l-au îndrăgit. Până și pentru faptul că a așezat o ”Clipă” într-o clepsidră a presei din Baia Mare, undeva, cândva, memoria trebuie să meargă mai departe.

 

Tiberiu Sabo (19 aprilie 2021)



vineri, 2 martie 2012

Să nu striveşti clipa!

În stele suntem noi, în lumina veşnică
ce închide două suflete în aceeaşi crisalidă.

Pe tine te cheamă inima mea,
de-atâta aşteptare iarba a crescut de-o palmă!
Vin din inima ta, din fundaţia creată,
din lacrima câmpului - rubine presărate-n flori.

Ca nopţile de altădată vei veni
să-mi aprinzi stelele stinse de singurătăţi!
Realitatea e acolo unde eşti cu gândul, stelele
cunosc drumul iar luna-l urmează,
trebuie să fii în visul cuiva pentru a-l visa.

Lumina ne veghează până ne descifrăm mesajul
şi ne-mplinim menirea! Ai să ţi-o aminteşti
după numele rostit cândva! Numele - tunelul din
labirintul iubirii prin care iubita poate să fugă
înainte ca iubitul să-şi dea seama
de absenţa ei într-un vis, care-i mai mult decât un vis...

Să nu striveşti clipa! … Nisipul scurs printre degete,
salonul plin de umbre, palide chipuri, secunda fugară,
urmele timpului tulburat de bucurii scufundate în dureri,
Acesta-i sensul vieţii - ecoul creaţiei în tot ce-i trecător!

Sunt stări care nu se pot repeta de două ori,
este ca şi perfecţiunea, pornite şi din greşeală sunt perfecte.
Într-un râu nu putem intra de două ori,
chiar dacă intrăm în apa din acelaşi loc va fi, totuşi, alta.

Pictând cerul cu stele numai noaptea va şti
de ce nu-şi arată cerurile, căci în adâncuri sunt poveştile...
În acea clipă, dincolo de cuvinte, un strop ai privit
prin vălul zeiţei Isis ce-acoperă bolta lumii.

Totul se-aşează în armonia
de dincolo de geneză, de dincolo de nimic!

                                                        IRINA LUCIA MIHALCA