joi, 1 ianuarie 2026

România în 2025 - bilanț de sfârșit de an


Pentru România, 2025 nu a fost doar un an prost guvernat. A fost un an de degradare instituțională accelerată, în care statul a continuat să funcționeze formal, dar a început să piardă sensul pentru care există. Nu a fost o prăbușire spectaculoasă, ci o alunecare lentă, administrativă, justificată permanent prin “necesitate”, “urgență” și “stabilitate”. România a intrat în 2025 fără o viziune clară despre ce vrea să fie și a ieșit din el cu un stat mai autoritar, mai confuz și mai puțin democratic, dar nu și mai eficient.

Anul a început sub greutatea unui fapt extrem de grav: anularea alegerilor. Nu doar decizia în sine a fost problema, cât modul în care a fost explicată. În locul unor argumente juridice solide și asumate, am primit narațiuni neclare, aproape conspiraționiste. Statul nu a vorbit cetățenilor ca unor adulți, ci le-a cerut să-l creadă pe cuvânt. De aici s-a produs prima fisură majoră: pierderea încrederii că regulile mai contează.
În acest context fragil, România a fost condusă de un tandem atipic: doi foști primari ajunși în vârful puterii executive și simbolice a statului. Problema nu a fost trecutul lor administrativ, ci confuzia fundamentală dintre competență locală și guvernare națională. De la primar la premier sau președinte nu este o promovare, ci o schimbare de meserie. Statul nu funcționează ca o primărie mai mare, iar România a plătit prețul acestei iluzii. Guvernarea a fost dominată de reflexe administrative, nu de gândire strategică. Deciziile au fost luate fragmentat, sectorial, fără înțelegerea interdependențelor dintre economie, buget, societate și instituții. Efectele nu au fost imediate, dar vor fi durabile.
Puterea executivă s-a consolidat nu prin rezultate, ci prin proceduri de forță. Asumarea răspunderii, concepută constituțional ca excepție, a devenit metodă curentă de guvernare. Parlamentul a fost ocolit, nu pentru că ar fi fost inutil, ci pentru că era incomod. Decizia reală s-a mutat în structuri informale – Consiliul Coaliției, rotativa – mecanisme inexistente în Constituție, dar decisive în practică. În acest timp, premierul a afișat autoritate, dar a exercitat puțină putere reală. Episoadele de “fermă indignare” nu s-au tradus în rezultate. Statul a vorbit tare, dar a executat slab. Iar eficiența proclamată s-a oprit, de cele mai multe ori, la nivel de declarație.
La Cotroceni, lucrurile nu au stat diferit. Președintele a confundat vizibil rolul constituțional cu activismul administrativ. A intrat în teme asupra cărora nu avea competență legală și le-a abandonat rapid. A lipsit din spațiile instituționale unde ar fi trebuit să fie prezent, dar a intervenit în zone sensibile, precum justiția, prin semnale informale și presiune publică. De altfel, în 2025, justiția a devenit o țintă legitimă de discurs politic. Critica s-a transformat în presiune, iar presiunea – în normalitate. Puterea judecătorească a fost tratată ca o problemă de management, nu ca un pilon constituțional.
În plan politic, anul a consfințit o alegere clară: românii nu au votat un proiect de construcție, ci o promisiune de demolare. Toți candidații vorbeau despre “o altă Românie”, dar “finaliști” au fost cei care au promis să dărâme - unul explicit, prin acțiune, celălalt, implicit, prin inacțiune. Românii l-au ales pe cel din urmă. Iar demolarea, odată începută, nu știe să se oprească singură.
Poate cea mai gravă moștenire a lui 2025 este însă redefinirea “statului paralel”. Nu a fost eliminat, ci reinventat: mai puțin ocult, mai administrativ, mai “legalizat”, dar la fel de exterior Constituției. Un stat în care decizia se mută din instituții în mecanisme informale, iar regulile devin flexibile atunci când deranjează.
România a ieșit din 2025 cu un executiv supradimensionat, un legislativ slăbit și o justiție pusă sub presiune. Exact arhitectura unui stat autoritar în devenire, nu prin lovitură de stat, ci prin obișnuință.
Aceasta a fost, în plan intern, adevărata semnificație a anului 2025: nu prăbușirea României, ci normalizarea unui stat care funcționează tot mai mult prin forță administrativă și tot mai puțin prin legitimitate democratică.

SILVIU PREDOIU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu