A venit, a venit toamna, iar eu am pornit la drum spre Târgu Mureș cu dorința de a petrece clipe binecuvântate alături de scriitori care vor veni din toate colțurile țării dar și din diaspora. De un deceniu, doamna Mariana Moga ne cheamă și ne adună pentru a sărbători cuvântul și a trăi prietenia în lumină, armonie și comuniune. Scriitoare, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, inițiatoarea Grupului„De Amicitia”, Mariana Moga este Omul care a reușit să creeze în jurul său un nucleu de scriitori care dincolo de creație au dezvoltat și spiritul familiei, al prieteniei, al iubirii de aproapele. De-a lungul timpului, participanții la Tabăra Literară „De Amicitia”, au venit și revenit cu aceeași emoție și dragoste de cultură, au scris și au vorbit despre evenimentele literare de excepție care s-au realizat . Și anul acesta programul întâlnirii Grupului „De Amicitia”, a fost unul complex și a constat în : lansări de carte, conferințe, recitaluri de muzică și poezie, întâlniri literare cu scriitorii din zonă. Conform definiției oferite de Unesco,…,, cultura reprezintă ansamblul trăsăturilor distinctive spirituale, materiale, intelectuale și afective care caracterizează un grup social”. Iubitori de cultură, promotori și creatori de cultură, participanții laTabăra Literară„De Amicitia”, au adus în bagaje cele mai recente creații ale lor. Printre lansările de carte, menționăm volumul „Cumpăna nostalgiei”, de Marioara Vișan, prezentat de Mariana Moga, scriitor, Daniel Luca, scriitor și critic literar, și prof. dr. Maria Vaida, scriitor și critic literar. Pentru prima dată și ca o premieră, întrucât ea scrie mai mult poezie, Mariana Moga, și-a prezentat volumul de teatru intitulat „KPI: Karmă, Panicǎ și Isterie”. Cartea a fost prezentată de Nicolae Băciuț, Maria Vaida, Daniel Luca și Nicolae Toma. Tot în cadrul taberei au fost prezentate volumele „Ninsori de fluturi” și „Același țărm de mare, alte dialoguri”, semnate de Nastasica Popa. Despre cărți au vorbit Nicolae Băciuț, scriitor, critic și promotor cultural, Daniel Luca, scriitor și critic literar, prof. dr. Maria Vaida, scriitor și critic literar, și Mariana Moga, scriitor, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Scriitoarea Marioara Vișan, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a recitat cu multă emoție câteva poezii din volumele Nastasicăi Popa. Cartea plină de umor „Viața și moartea lipsită de glorie a lui Papadache”, scrisă de Nicolae Toma, a fost prezentată de criticul literar Daniel Luca. Despre volumul anual colectiv „Clepsidra cu sentimente”, am avut onoarea și bucuria să vorbesc eu și Mariana Moga. În această lucrare colectivă, care apare la finele fiecărei ediții a Taberei Literare au publicat majoritatea scriitorilor prezenți la Târgu Mureș. Programul a fost întregit de conferințele susținute de scriitoarele: Maria Vaida, cu tema „Dirijorul Sergiu Celibidache – un sfânt al muzicii”; Mirela Ianuș Dinga, cu tema „Forța ascunsă a personajelor feminine la Homer”; eu am conferențiat pe tema „Cultura și iubirea de aproapele, o lucrare vie și nepieritoare”, și am prezentat volumul „Gânduri pentru mai târziu”; Daniel Luca – cu tema „Remember: Valeriu Drumeș”.Lucrările Taberei Literare„De Amicitia” au fost frumos și atent coordonate de doamna Mariana Moga care s-a implicat în fiecare detaliu. Joi, 3 septembrie 2026, a avut loc o întâlnire cu scriitorii din zonă, membrii Cenaclului „Aurel Filimon” din Târgu-Mureș și ai Ligii Scriitorilor din România Filiala Târgu Mureș, coordonați de doamna scriitor Liliana Moldovan. Au participat: Mircea Dorin Istrate, președinte onorific al Filialei Mureș, Voichița Elena Toma, Lola Dobroiu, Anca Dana Bejan, Iovu Roiban, Andrei Guțu dar și Jr. Ioan Berța, președintele Asociației Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – Filiala Mureș care au avut ocazia de a se prezenta, de a-și face cunoscute creațiile literare și de a lectura fragmente din recentele cărți pe care le-au publicat. Prezentarea a continuat cu scriitorii veniți în Tabără, într-un dialog frumos, plin de lumină și de emoții. << Întâlnirile cenacliste și taberele scriitoricești, oferă spațiul necesar pentru fructificarea proiectelor literare, antrenarea schimbului de idei, promovarea lecturii și cizelarea dialogurilor literare memorabile și luminoase, toate acestea contribuind la fertilizarea universului literar românesc, la consolidarea spiritului de breaslă și la edificarea unei admirabile și necesare solidarități între oamenii de cultură, Literatura română are nevoie de astfel de manifestări, după cum are nevoie de oameni dedicați culturii naționale asemenea, asemenea scriitoarei Mariana Moga, dar și de împătimiți ai cuvântului poetic, asemenea, scriitorului și editorului Nicolae Băciuț, invitatul special al Taberei „De Amiciția”, spunea scriitoarea Liliana Moldovan în articolul- Gruparea literară „De Amicitia”, zece ani de „creație și prietenie” celebrați împreună cu scriitorii mureșeni>>. Tradiționalul concurs de poezie s-a numit „Ecou pentru alt mâine”. La ceas aniversar, se cuvenea un ,, Medalion Nicolae Băciuț – 70, dedicat scriitorului și omului de cultură stabilit de ani și ani, cu familia în Târgu Mureș. << Recunoașterea valorii unui scriitor se măsoară nu doar prin cărțile pe care le lasă posterității, ci și prin ecoul pe care opera sa îl produce în spațiul cultural românesc și european. La cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Transfrontalier de Literatură „Mihai Eminescu”, desfășurată în perioada 14–16 iunie 2026, scriitorul Nicolae Băciuț a fost distins cu Premiul „Eminescu” pentru Literatură și cu Medalia „Eminescu”, însoțită de brevetul acordat pentru promovarea literaturii române în spațiul balcanic și european. Distincțiile vin să încununeze o perioadă de excepție pentru reputatul om de cultură, care, în luna mai, a primit și Premiul Național pentru Literatură „Grigore Ureche”, ulterior fiind elogiat drept un autentic „Cetățean de Onoare al Culturii Române” în cadrul Festivalului „Ana Blandiana” de la Brăila…Scriitorul Nicolae Băciuț, ambasador al literaturii române în spațiul european, laureat al Premiului și Medaliei „Eminescu”, articol semnat de Alexandra Vasile >>. Domnul Nicolae Băciuț ne-a încântat cu scrierile domniei sale, cu modestia specifică oamenilor valoroși, cu talentul de a recita versuri. Deasemenea ne-au încântat cu poezie autorii Andrei Guțu și Cosmina Pânca, cu muzică populară Simina Mureșan, și cu muzică folk, cantautorul Nelu Pelaghie”. La ediția din acest an au participat membri ai unor asociații literare sau publicistice precum Uniunea Scriitorilor din România, Liga Scriitorilor din România și Uniunea Ziariștilor din țara noastră, și anume: Mariana Moga, Nastasica Popa, Maria Vaida, Marioara Vișan, Luminița Postolache, Adriana Șerb, Carmen Tania Grigore, Mirela Ianuș Dinga, Aura Nicoleta Lupșescu, Daniela Vâlceanu, Silvia Giurgiu, Arpad Toth, Dorin Ștefănescu, Viorel Birtu Pârăianu, Daniel Luca, Nicolae Toma, Angelina Nădejde, Tănasă Costina, Carla Katty Blaja, Cosmina Pânca. Toate aceste întâlniri culturale, dialoguri literare, au transformat momentele petrecute împreună în clipe și amintiri binecuvântate. Cea de a X a ediție a Taberei Literare „De Amicitia”, a fost plină de surprize și emoții, de bucurii și multe lacrimi, dar de fericire, prietenia a adunat Oameni și a unit Inimi, a creeat ,, o Familie” care va dăinui peste timp. Sărbătoare în lumină, literatură și prietenie, Grupul „De Amicitia”, a trecut testul timpului, a împlinit un deceniu și se pregătește pentru mulți alți ani de împliniri și bucurii ! Mulțumim Mariana Moga, felicitări dragi prieteni, scriitori de pretutindeni !










Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu