Avem primul șoc, nu? Discursul de „Starea Uniunii” a Ursulei von der Leyen a arătat în primul rând o direcție clară. Câteva idei mari și late: interzicerea accesului pe rețelele de socializare până la 13 ani, reducerea deficitului comercial cu China, o nouă structură de securitate la nivel european, ce va cuprinde și amicii Canada, Norvegia și Marea Britanie. Plus un plan împotriva valurilor de căldură. Plus încetinirea dezvoltării inteligenței artificiale. Și da, invitarea Canadei în Uniunea Europeană ca stat asociat. Ceea ce deschide clar calea și altora, iar Australia a și confirmat-o public.
Vi se pare îndeajuns de coerentă orientarea
europeană? Uite ce spune profesorul Jeffrey Sachs de la Columbia University
despre cei 35 de membri ai Executivului american: „Nici unul dintre miniștri nu
are abilități în domenii tehnice. Nici unul nu are vreun doctorat. Spre
deosebire de China, unde jumătate din membrii Cabinetului au doctorate în
știință sau tehnologie. Suntem conduși de țepari și proști”. De aici și
abordările medicale, economice etc, de peste ocean. De aici și venirea Canadei
încoace. La cealaltă extremă, uite cum se face meritocrația: Banca Mondială
și-a anunțat noul economist șef, este Michael Kremer, laureat al Premiului
Nobel pentru Științe Economice pentru abordarea experimentală în combaterea
sărăciei la nivel global. Dar alții…ceilalți?! Uite, din țară producătoare de
petrol, Rusia are probleme cu alimentarea de combustibil în jumătate din
benzinării. Aceeași țară lasă pe vecinii Armenia ce mișcă-n front fără gaz,
cică face reparații la conducte. Dar Românica? Tocmai am pierdut 12 locuri în
topul celor mai competitive economii ale lumii, am ajuns pe locul 61. Polonia a
câștigat 11 locuri de anul trecut… Exemplificăm cu programul Saligny, cel rămas
fără fonduri, de nu ne credeți: 12% din programele contractate s-au finalizat,
restul sunt în aer. Adică 562 de proiecte sunt gata… din 4600. Hai să vă mai
dăm o cifră. De speriat. România are o piață a muncii de 8,7 milioane de locuri
de muncă. Ocupate sunt 5,58 milioane, la cică 21 milioane locuitori. Belgia are
11 milioane locuitori, cu o piață a muncii de… 5,3 milioane. Altfel sună, nu?
Iar INS ne spune că 3 din 10 persoane din România apte de muncă nu vor să
lucreze, carevasăzică aici e diferența!
Cât despre Orientul Mijlociu, el (mă rog, grație
celor ce au pornit războaiele acolo) e o bombă cu ceas. Armata Houthi în șlapi,
cu sprijin iranian, a cucerit mai multe insule de pe coasta Yemenului,
paralizând comerțul mondial. Trece doar cine vor ei. 90% din țițeiul Arabiei
Saudite trecea pe acolo. Fosfatul, ureea, amoniacul, sulfurile, metanolul
saudit, produsele petrochimice, toate stau. Îngrășămintele Planetei, adică.
Arabia Saudită negociază cu Pakistanul să atace împreună Yemenul, ca să
elibereze ruta, atât e de grav.
Toate cele de mai sus, după cum ați văzut, sunt
recente mutații sociopolitice și militare date de…nevoi economice. Numai noi
suntem Zen, în aer, plutim.
Autor:
Alexandru Ruja
Sursa:
Graiul
Maramureșului

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu