În anul de grație 2009 l-am cunoscut pe Ioan Astăluș, pe atunci șeful Trenului Regal din România — garnitură construită la comanda regelui Ferdinand în 1927, la Uzinele „Ernesto Breda” din Milano, pentru a înlocui vechiul tren al regelui Carol I.
Îmi amintesc că pe atunci am scris că era cel mai „doxat” angajat al Societății de Turism Feroviar: absolvent a trei facultăți, cu două masterate, zece cărți scrise la acea dată și peste 80 de cursuri de perfecționare. Și, colac peste pupăză, cel care a reușit să sculpteze chipul genialului poet Mihai Eminescu pe un bob de orez (iar la un moment dat a scris „Luceafărul” și imnul țării pe bețe de chibrit).
„Sunt singurul cioplitor din România care a reușit să sculpteze chipul lui Eminescu într-un bob de orez. Această miniatură a ajuns la un colecționar din Australia”, îmi povestea artistul.
Însă cel mai remarcabil lucru din povestea lui Ioan Astăluș este că deține un record mondial — cea mai mică corabie de 16 mm introdusă într-o sticluță —, o capodoperă pentru care șase luni i-au luat doar să realizeze dăltițele din ac de seringă pentru o astfel de „nebunie”.
O geometrie subtilă a esențelor tari
Între timp, l-am reîntâlnit în tot atâtea ipostaze câte energii clocotesc în ființa lui: la lansări de carte, unde cuvântul se face faptă, în studiouri de radio și televiziune ori ca oaspete drag la diverse podcasturi, prin tabere de creație, dăruindu-se în tăcere prin voluntariat și, nu în cele din urmă, strălucind ca amfitrion al uneia dintre edițiile Galei Premiilor „AMBASADOR”, găzduită la hotelul-restaurant Black Lord — moment în care, văzându-l atât de jovial și lipsit de prejudecăți, am înțeles o lecție rară: a privi o emoție fără a o judeca înseamnă a recunoaște ceea ce trăiești în clipă, fără a lăsa ca o stare trecătoare să ți se împietrească într-o identitate definitivă.
Despre scriitorul Ioan Astăluș nu se poate scrie decât în maxime și minime — o geometrie subtilă a esențelor tari. Este cu atât mai admirabil cu cât el se declară cu mândrie, oriunde acordă un interviu (fie la radio, fie la televiziune, ori invitat în vreun podcast), un urmaș de viță ales din Gâmbuț, acel loc binecuvântat de istorie unde cercetările moderne au scos la lumină urme ale agatârșilor.
Legătura sa cu aceste locuri ancestrale nu este doar una livrescă, ci una de ocrotire activă. Când un posesor de tehnologie LiDAR a identificat în apropierea satului Gâmbuț posibila locație a mormântului unei căpetenii agatârșe, artistul nu a stat pe gânduri: pentru a se asigura că locul este pus la adăpost de lăcomia căutătorilor de comori, el personal a ridicat o troiță solidă din beton chiar deasupra tumulului. Gândul i-a fost la acești străbuni numiți de Herodot drept cea mai bogată și frumoasă civilizație, primii artiști ai umanității, închipuindu-și cum bătrânii stejari de odinioară își împleteau rădăcinile protectoare în jurul căpeteniei pentru eternitate.
Om al cumpătării și al simplității profunde, maestrul mărturisește deschis că în viață se bazează pe un principiu infailibil: „mănânc cât am și beau cât pot”. Exact ca motocicliștii adevărați, el refuză să se uite vreodată în spate, gonind mereu cu sufletul deschis spre orizonturile creației! Bucuria vieții la el se simte în toate manifestările ei.
Un adevărat om renascentist și o biografie aflată sub semnul omniprezenței
Dincolo de parcursul juridic marcat de tripla absolvire a unor studii superioare, traiectoria curriculară a subiectului înregistrează un vertiginos plafon de 87 de atestate și specializări. Această cartografie a competențelor – pendulând cu o dezinvoltură greu de egalat între rigoarea inspectorului de protecția muncii, a fochistului, a vameșului sau a ornitologului și subtilitățile pranayamei, ale reiki-ului, alpinismului, cinematografiei, brevetului de marinar ori ale unui curs de restaurare frecventat la Universitatea Oxford – conturează portretul unui polihistor autentic, un om renascentist capabil să stăpânească domenii radical diferite cu o competență reală, în fața căruia însăși ideea de specializare rigidă pălește.
Nu ar mira pe nimeni ca, după o scurtă escală terapeutică într-un Spital de Recuperare Cardiovasculară din Covasna, itinerariul să continue direct în Ecuador, în căutarea unor revelații catalizate de ayahuasca alături de șamani indigeni. Această inițiere ar putea constitui, de altfel, o nouă treaptă pentru obținerea unei prestigioase acreditări de hipnoterapeut, menită să dezlege o misiune aproape soteriologică: neutralizarea acelor „asasini culturali” care, din meschine resorturi autarhice, au blocat proiecte culturale importante pentru națiunea română sau au surghiunit busturile marilor personalități ale României în obscuritatea unor magazii, beciuri ori toalete de serviciu ale unităților de învățământ, spații altminteri predestinate stingerii ritualice a chiștoacelor în pauze.
Ioan Astăluș a probat că le poate face pe toate în această viață: a alternat demnități administrative de rangul prim-secretariatului județean Mureș cu manualitatea aspră a minerului, a mecanicului-ajutor de locomotivă sau a sculptorului în piatră, alabastru, lemn, boabe de orez, semințe de mango și fasole, fără a omite funcția de șef al Trenului Regal. Dincolo de această prodigioasă polivalență, racordarea sa constantă la dinamica socială validează o vocație filantropică perenă. În calitatea sa de președinte al Fundației Asturian, a patronat burse destinate tinerilor dotați, în timp ce la centrul de plasament din Bărdești a convertit art-terapia în vector de coeziune și incluziune comunitară.
Spiritul său empatic și deschiderea spre binefacere se reflectă și în implicarea sa constantă în parteneriate de prestigiu, printre care amintim proiectul „Generații” (susținut de Fundația Regală Margareta a României și Hochland România) despre care a vorbit la un podcast a lui Mihai Moraru la Radio ZU și activismul civic desfășurat la Fundația Brukner din Târnăveni. Concomitent cu sprijinul acordat Taberei de pictură de la Gâmbuț – satul natal –, disponibilitatea sa empatică se revarsă spre beneficiarii secțiilor de cardiologie, autism și distrofie din Covasna. O dovadă vie a acestei recunoașteri sale la nivel naţional şi internaţional este prezența lui Ioan Astăluș ca invitat de onoare din partea Fundației Regale Margareta a României la cea de-a X-a ediție a Conferinței Naționale „Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă”, eveniment programat pe 30 septembrie 2026 la Teatrul Național București (TNB).
Privind retrospectiv din liniștitul areal al cartierului Gheja din Luduș, bilanțul voluntariatului său contabilizează cel puțin 900 de copii sprijiniți prin intermediul atelierelor coordonate, lăsând deschisă premisa unor noi proiecte la fel de efervescente.
IOAN ASTĂLUȘ: Un „apostol al lui Eminescu” în plastica românească
În studiile sale dedicate iconografiei eminesciene, istoricul de artă Victor Macarie din Iași subliniază contribuția monumentală a sculptorului mureșean Ioan Astăluș, consacrându-l drept un adevărat „apostol al lui Eminescu” în plastica românească. Această reputație este fundamentată pe un demers artistic singular: transfigurarea chipului poetului național în 47 de ipostaze și materiale distincte — de la uluitoarele micro-sculpturi dăltuite în bobul de orez sau în fructul de castană, trecând prin materiale dure precum piatra, piatra de macadam și marmura, până la căldura organică a lemnului de tei.
Sculptorul recunoaște că a sortat zece kilograme de orez pentru a găsi bobul perfect. „Trei luni a durat sculptura în sine. Mai mult timp îmi ia meșterirea dălților pe care le fac din diferite ace de seringă”, spune artistul.
La extrema cealaltă Ioan Astăluș a lucrat la realizarea unui bust de mari dimensiuni al lui Mihai Eminescu direct într-un tei plantat în 1889 anul morţii lui Eminescu. Acesta avea o înălțime de trei metri și se afla în curtea școlii din orașul Iernut (județul Mureș).
„Dar dincolo de această contribuție greu de egalat, Ioan Astăluș a realizat o mulțime de alte busturi importante pentru cultura poporului român. Nu ne putem raporta la el ca sculptor fără să amintim Ansamblul monumental de la Mănăstirea „Sfântul Mina” din Sărmașu (amplasat pe Dealul Comoara), o adevărată capodoperă de for public și un pilon de spiritualitate:
Structura ansamblului: Galeria monumentală este structurată în secțiuni cu încărcătură simbolică profundă – precum „Sanctuarul românilor”, „Arc peste timp” și „Golgota neamului românesc” –, reunind zeci de busturi ale unor personalități marcante, eroi, martiri, voievozi și cărturari.
Dimensiunea culturală și religioasă: Realizat prin conlucrarea dintre așezământul monahal (în special prin implicarea regretatului preot protopop Ilie Bucur-Cașu) și viziunea artistică a sculptorului, ansamblul a fost gândit ca o „cronică în bronz și piatră” a memoriei înaintașilor. Iar Ioan Astăluș este cel care a transpus în piatră și bronz o viziune unitară asupra identității, transformând Dealul Comoara într-un loc de pelerinaj la interferența dintre artă monumentală, istorie și credință.”
Muzeul „Poarta de sub Feleac” și alte opere de for public
Să cuprinzi întreaga operă sculpturală a lui Ioan Astăluș într-un singur articol este imposibil, însă merită amintită o altă oază de spiritualitate: Muzeul „Poarta de sub Feleac” din Cluj-Napoca. Fondat de familia Rodica și Gheorghe Căpușan, primul muzeu etnografic privat din România adăpostește busturile unor figuri emblematice realizate de maestrul Astăluș:
Dumitru Fărcaș: „Omul-taragot”, maestrul absolut care a dus faima cântecului transilvănean pe toate meridianele lumii.
Cornel Udrea: Spiritul fin al umorului ardelean, dramaturgul și jurnalistul care a dat culoare presei clujene.
Florin Piersic: Nemuritorul „Făt-Frumos” al scenei românești, a cărui biografie artistică este legată de Cluj.
Dumitru Prunariu: Primul și singurul cosmonaut român care a dus numele țării în Cosmos.
Legătura dintre mitologie și natură în care și-a mai pus amprenta Ioan Astăluș se extinde și în zona naturală a Tăul Domnului (cunoscut și sub denumirea de Iștan-Tău sau popular „Lacul lui Dumnezeu”), situată în județul Mureș, în satul Fânațe din comuna Band, reprezentând un colț de o frumusețe aparte, legat adesea în imaginarul local de origini geologice speciale (fiind supranumit și un „lac meteoritic”).
Pe malurile acestui lac încărcat de liniște, artistul și sculptorul Ioan Astăluș a transformat peisajul într-un adevărat muzeu în aer liber, dăltuind în lemn sau alte materiale lucrări monumentale cu puternică încărcătură simbolică, mitologică și istorică. Printre cele mai cunoscute opere care pun în valoare acest spațiu se numără:
„Dacul Gerula” – o impresionantă statuie de 3 metri înălțime, care domină spațiul și face trimitere la rădăcinile și mitologia dacică.
„Izvorul lui Zamolxis” – o lucrare ce aduce un omagiu divinității dacice și elementului primordial al apei.
„Jilțul domnitorului” – o piesă sculpturală monumentală, integrată în ambientul natural, amintind de autoritatea și istoria locurilor.
„Maternitatea efemeră” – o creație cu o profundă încărcătură filozofică și emoțională, dedicată trecerii, creatorului și naturii.
Acest ansamblu de pe malul Tăul Domnului îmbină geologia inedită a zonei cu arta plastică de un unicat aparte, transformând Fânațe-Band într-o veritabilă destinație culturală și turistică a județului Mureș.
În anul 2017, Ioan Astăluș a participat la tabăra de sculptură de la Oarba de Mureș, unde alături de alți zece sculptori coordonați de Vasile Cornea, inițiatorul proiectului început în anul 1985 de omagiere a ostașilor români căzuți în lupta de eliberare a țării, a încheiat șirul celor 121 de monumente cu lucrarea monumentală în piatră de Viștea „Poarta celor 11.000 de îngeri”.
Galeria figurilor create de el este completată de numeroase alte busturi amplasate în țară: scriitorul Adrian Păunescu (la Iernut), Constantin Brâncuși (la Târgu-Mureș și Zau de Câmpie), prefectul Constantin Romanu Vivu (la Sărmașu), Petre Sâncrăianu, prof. Aurel Gurghian (la Iclănzel), Sever Suciu (la Gâmbuț), Romulus Boilă (la Târnăveni), bustul poetului și caricaturistului Traian Furnea (Cluj-Napoca)- în memoria căruia, Ioan Astăluş a iniţiat şi un Concurs la secţiunea de Caricatură în cadrul Festivalului de Satiră şi Umor de la Gheja. Mai amnintim bustul actorului Ovidiu Iuliu Moldovan (amplasat în curtea Mănăstirii „Sfântul Mina” de pe Dealul Comoara – comuna Râciu) și I. G. Duca (Horezu), bustul Alexandru Papiu Ilarian (în localitatea Papiu Ilarian) unul dintre principalii organizatori şi conducători ai Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, supranumit şi „tribunul de la Blaj”. De asemenea, preotul pensionar Gheorghe Oltean a creat un sanctuar omagial în curtea sa din Zau de Câmpie, având în centru un bust al lui Brâncuși sculptat de Ioan Astăluș.Un proiect emoționant și neterminat a fost „Galeria poeților în viață și a oamenilor de cultură”, realizat în colaborare cu pr. protopop Ilie Bucur, care a apucat să se materializeze doar prin chipul actorului Rudi Moca, înainte ca trecerea în neființă a Părintelui Ilie să oprească demersul.
EXPOZIȚII MARCA IOAN ASTĂLUȘ
Este membru al Asociației Artiștilor Plastici Mureș din anul 1983 și, în ultimii 43 de ani, a participat la expoziții de sculptură fără granițe geografice, începând din București, Târgu Mureș, Turda și Cluj, până la Budapesta (Ungaria), Varșovia (Polonia), Bolu (Turcia), Nürnberg (Germania), Madrid (Spania), Londra (Marea Britanie) sau Tokyo (Japonia). De asemenea, a fost prezent la Luvru (Franța) cu sculptura „Isus”, în cadrul unei expoziții itinerante, și are alte sculpturi în miniatură în colecții particulare din Franța, Australia și Japonia.
A participat cu caricaturi şi pictură la expoziții în: Torino, Madrid, București, Gura Humorului, Zalău, Arad, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Luduş-Gheja etc.
Tehnică folosită: sculptură în lemn, cretă, piatră, gips, bronz, mină de creion, orez, fasole, fistic, castană, sămânță de mango, sâmbure de măslină și material compozit etc., iar în caricatură: creionul, grafitul, tușul și culorile pastel.
Ioan Astăluș este un artist unic pe scena culturală românească, fiind recunoscut ca primul român care a cioplit în tuf vulcanic, primul român care are o statuie în Andorra și primul român inclus în catalogul lucrărilor de artă ciudate și în Muzeul Sileziei (Muzeum Śląskie) din Katowice, Polonia. A fost distins cu o sumedenie de diplome de excelență la diverse concursuri și gale, fiind inclus și în „Antologia caricaturiștilor mureșeni” și în „Antologia caricaturiștilor români” (semnate de M. Pînzaru, R. Soare și Șt. Popa Popa’s).
„Celebrul anonim de la Gâmbuţ ” a fost prezent în presa tipărită și online de-a lungul anilor, începând de la revista „Flacăra” și cotidianele Evenimentul zilei, Zi de Zi, Cuvântul Liber, Cotidianul, Ziarul de Mureș, Adevărul și Punctul, până la platforme precum Agerpres.ro, ziarul21.ro, identitatea.ro, transylvanianeditions.com, sursazilei.ro și, nu în ultimul rând, visurilenuautermenlimita.com.
Aparițiile sale au continuat pe micile ecrane la numeroase posturi TV, de la TVR și Antena 1 până la Pro TV sau Știi TV Târgu Mureș. De asemenea, a fost invitat la Radio România Târgu Mureș și Radio ZU, iar cel mai recent podcast în care a putut fi urmărit este „Invitațiile lui Dobrater”.
Scriitorul Ioan Astăluș
În calitate de scriitor, Ioan Astăluș a scris până în prezent 30 de cărți, dintre care 15 au văzut lumina tiparului, restul așteptând momentul optim divin. Dintre volumele publicate amintim:
Păianjenul de aur (roman)
Gabriel, îngerul rebel (roman)
Gânduri pieptănate (aforisme)
Plante medicinale (minighid)
Singur prin paradis (roman)
Noranda (roman)
Ticăloșii (roman)
Comoara marelui învățat (roman)
Fluturele (roman)
Semnul la care răsare soarele (roman)
A doua izgonire (roman)
Pașii peregrinului (aforisme)
Colivii / Colivii pentru păsări călătoare (ziceri și aforisme)
Reîntoarcerea la Gâmbuț
Cea mai recentă carte în calitate de scriitor este „Rezervația de zâne”, publicată la Transylvanian Editions Londra în 2024, o colecție de prelegeri aforistice ce îmbină realismul fantastic cu cinismul socratic, într-un stil profund ancorat în spiritul popular românesc. Volumul continuă demersul literar și filozofic al autorului, evocând înțelepciunea țăranului român și farmecul mitologiei autohtone, cu treceri fluide între tonuri dramatice și ironii subtile menite să provoace atât introspecție, cât și zâmbete.
CELEBRUL ANONIM A CONDUS ȘI TRENUL REGAL AL ROMÂNIEI CU O NOBLEȚE GREU DE EGALAT
Ioan Astăluș a fost cu siguranță cel mai școlit membru al „echipajului” de pe Trenul Regal, construit la comanda regelui Ferdinand în 1927 de Uzinele „Ernesto Breda” din Milano. Închipuiți-vi-l pe Astăluș îmbrăcat în uniformă de început de secol, cu chipiu și nelipsitul fluier, stând mândru lângă locomotivă. Garnitura putea fi remorcată la locomotive de viteză și scoasă din depou la cerere, fiind manevrată direct de șeful de tren Ioan Astăluș în perioada 2003–2011.
Garnitura istorică era compusă din vagoane salon și de dormit de o eleganță rară:
Vagonul de dormit regal (1928): Construit la uzinele Ernesto Breda, avea o capacitate de 5 locuri în două apartamente cu băi complet utilate.
Vagonul însoțitorilor: Cu o capacitate de 8 locuri în cușete și grup sanitar.
Vagonul-sufragerie: Cu 24 de locuri în salonul mare și 12 în salonul mic (folosit ca fumoar sau salon pentru micul dejun).
Vagoanele dormitor de clasa I și a II-a: Dotate cu paturi, lavoare și spații pentru bagaje.
Toate cele 5 vagoane au fost restaurate în 2004 de S.F.T. – C.F.R. S.A. la Atelierele Grivița. Când nu era solicitat pe Trenul Regal, pe Ioan Astăluș îl găseai la Târgu-Mureș îngrijind mocănița „Mureșul”. Potrivit calculelor sale, Trenul Regal a parcurs între 1928 și 2009 circa 500.000 de km.
Prin intermediul trenului, Ioan Astăluș a colaborat cu regizori celebri: în 2008, garnitura a fost cerută la Sinaia și Snagov de Francisc Ford Coppola pentru filmul „Tinerețe fără tinerețe” (după Mircea Eliade); a fost utilizată pentru seria „Mafalda di Savoia” (regizor Renzo Giuseppe), dar și în filmele lui Sergiu Nicolaescu, precum „Orient Express”. A filmat totodată și cu Claude Lelouch, celebrul regizor francez, laureat al premiilor Oscar și Palme d’Or, care a ales țara noastră pentru a filma o parte semnificativă din lungmetrajul său muzical și istoric „Ces amours-là” (lansat în anul 2010 sub titlul românesc „Iubiri din trecut”).
De asemenea, a condus trenul pentru mai multe companii care l-au închiriat pentru a realiza diverse spoturi publicitare, campanii de interes public și inițiative de comunicare noncomercială cu scopul de a informa și educa populația despre sănătate, siguranță, mediu și drepturi civice.
În calitate de șef de Tren Regal, Ioan Astăluș a avut ocazia să plimbe chiar și Familia Regală a României. A deținut o dublă calitate rară în cadrul proiectului cultural „Scriitori pe Calea Regală”, o serie întreagă de importanți scriitori și poeți români călătorind efectiv cu Trenul Regal. Ioan Astăluș a fost singurul de la bord aflat în această dublă ipostază: pe de o parte conducătorul trenului, iar pe de altă parte scriitorul prezent în garnitură.
Acest turneu literar itinerant a transformat celebrul Tren Regal într-o adevărată gară și bibliotecă mobilă, garnitura oprind în mai multe orașe și gări din România pentru promovarea culturii și a volumului-antologie. Printre scriitorii care au urcat la bord și au recitat din versurile lor în timpul călătoriei s-au numărat Ana Blandiana, Varujan Vosganian, Adrian Popescu, Mihail Gălățanu și alții.
Un om cu o sumedenie de ziceri și o filosofie a suficienței
Ioan Astăluș are o sumedenie de ziceri. Unele sunt amuzante, altele sunt profunde. Unele par desprinse dintr-un manual de filozofie, altele dintr-o conversație purtată la o cafea. De pildă, își închide de fiecare dată telefonul atunci când trebuie să îmbrățișeze o femeie frumoasă, dar important este că te sună întotdeauna înapoi.
Dincolo de glumă, există însă și o filosofie simplă a vieții:
„Trăiesc după principiul suficienței: mănânc cât am și beau cât pot.”
Ochiul dublu
O viață cât pentru două
Dintre toate calitățile sale, poate că cea mai nobilă este tocmai aceea de a dărui fără să aștepte ceva în schimb. Voluntariatul îi dă o noblețe aparte „celebrului anonim”. De când s-a implicat în această activitate, aproximativ 900 de copii au trecut prin preajma lui, iar el a încercat să le insufle dragostea pentru sculptură, modelaj și pictură. Prin Fundația Astur, prin proiectele sale culturale și prin implicarea în diverse inițiative, a ajuns inclusiv în zona activităților dedicate copiilor din centre de plasament, lucrând cu sute de copii.
A rămas antologic proiectul artistului, realizat în colaborare cu regretata doamnă Dr. Romanța Lupșa de la Clinica de Oncologie din Târgu Mureș, intitulat „Terapia prin râs” — acel moment în care maestrul Ioan Astăluș și-a dus caricaturile direct pe holurile spitalului, aducând lumină și zâmbete acolo unde era mai mare nevoie. Pentru acei oameni încercați de suferință, fiecare desen a fost o gură de aer proaspăt, o scurtă eșapare din umbra bolii și o dovadă vie că râsul rămâne, chiar și în cele mai grele clipe, un leac neprețuit pentru suflet.
Ioan Astăluş face voluntariat din altruism, din dragoste pentru copii și din dragoste pentru artă, încercând să le transmită nu doar tehnici, ci și bucuria de a crea, curajul de a încerca și libertatea de a-și transforma imaginația în formă. Iar impresionant este că, după toate câte le-a făcut, încă mai are chef să facă ceva: să fie voluntar la Tabăra de Creație „Sever Suciu” din Gâmbuț, să-i învețe pe copii să picteze și să modeleze în argilă, să le transmită bucuria de a crea și să le arate că imaginația poate deveni, cu răbdare și mâini pricepute, formă. De altfel, chiar în aceste momente, maestrul susține ședințe de terapie prin artă cu copii diagnosticați cu afecțiuni cardiovasculare, autism sau distrofie într-un spital din Covasna.
Poate că în aceste preocupări nobile ale lui Ioan Astăluș, despre care nu face niciodată paradă se vede cel mai bine energia lui: nu o păstrează pentru el, ci o dă mai departe. Și poate tocmai de aceea viața lui nu încape într-o biografie obișnuită. Nu pentru că ar fi avut mai multe vieți, ci pentru că într-una singură a înghesuit suficient cât pentru două.
După toate câte le-a făcut, ceea ce impresionează nu este doar cantitatea. Este faptul că încă merge înainte, nu se uită niciodată în spate și nu pare să-și consume energia încercând să schimbe ceea ce a fost, ci o folosește pentru ceea ce urmează. Poate că, după atâtea experiențe, a descoperit „comoara marelui învățat”: acel echilibru interior care îi permite să nu lase fiecare lucru și fiecare om să-i tulbure drumul.
Iar dacă ar fi să reducem tot acest portret la câteva cuvinte, poate că acestea ar fi cele mai potrivite: o viață cât pentru două, spusă în maxime minime.
Dar tot nu pot să nu mă întreb, admirându-i întreaga creație plastică și literară:
Când a mai avut timp să fie și șef de gară la Sovata?
Poate că și la această întrebare Ioan Astăluș ar avea, undeva, o maximă minimă pregătită … fără licență politică.
A consemnat, Matei Robert Mihai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu