Sâmbătă, 5 septembrie, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre Minaur și CS Universitatea Cluj Napoca, din runda inaugurală a Ligii Zimbrilor. N-a fost deloc un meci ușor, clujenii formând o echipă arțăgoasă, care s-a bătut pentru fiecare minge, dar acest lucru era de așteptat. Mereu meciurile din prima rundă sunt imprevizibile.
Băimărenii au început extrem de bine partida, cu o
apărare exactă și cu Makaria în formă, astfel că au reușit să se desprindă încă
din start și aveau șase goluri la jumătatea primei părți (9-3). Clujenii au
revenit în joc, au mai strâns rezultatul, iar la cabine s-a intrat cu 13-8. Același
aspect al jocului și după reluare, cu Minaur mai incisivă, iar în minutul 54 am
ajuns pentru prima oară la distanța de 10 goluri (26-16). Studenții au mai
redus puțin din handicap până la final, dar victoria gazdelor este pe deplin
meritată. A jucat toată lumea, au ieșit sănătoși de pe teren, iar punctele au
rămas în Baia Mare. Perfect pentru un nou început!
CS
Minaur Baia Mare – CS Universitatea Cluj Napoca: 27-19 (13-8)
Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare, cca
800 spectatori
Arbitri: Claudiu Gorina și Florin Melencu (Craiova).
Observator: Adrian Nacu (Târgu Mureș)
Aruncări de la 7m: 6-2 (toate transformate). Minute
de eliminare: 6-18 (Botea, Klis, Rancans / Mousavi 2, Bizău 2, Ragea, Paul,
Coman, Vujic, Costea)
Minaur:
Darius Makaria (11 intervenții), Barna Buzogany – Mamadou Diocou 10 (6 din 7m),
Lucas Sabou 4, Robert Nagy 3, Hugo Forsberg 3, Antonio Bordeanu 3, Edin Klis 2,
David Pavlov 1, Viorel Fotache 1, Tudor Botea, Milan Kotrc, Kristian Lornstad,
Erik Pop, Roberts Rancans, Ovidiu Ardelean. Oficiali: Nuno Miguel de Melo
Farelo, Mihai Bușecan, Sebastian Albu, Răzvan Pop, Raul Nistor
Univ.
Cluj: Adrian Țenghea (6 intervenții), Mihai Merlă (o
intervenție) – Marius Ragea, Cătălin Ghivil 2, Bogdan Paul 1, Alexandru Coman
3, Eaul Ostace, Tomas Cip 1, Călin Hosu 2, Georgel Costea, Stefan Vujic 2 (unul
din 7m), Octavian Bizău 4 (unul din 7m), Alireza Mousavi 4, Dan Duță. Oficiali:
Carmen Amariei, Liviu Jurcă, Alexandru Pop
Declarații
după meci:
Carmen
Amariei (antrenor U Cluj): “Nu sunt supărată. A fost un
meci destul de bunicel, felicit echipa gazdă și mult succes în continuare și
nouă și lor. Abia a început campionatul, avem multe de îmbunătățit. Felicitări
echipei din Baia Mare.”
Stefan
Vujic (jucător U Cluj): “Meciul ca meciul… sincer să
spun, Minaur a fost mai bună din toate punctele de vedere. A fost mai bună. Noi
trebuie să vedem ce am greșit, să muncim și să încercăm să obținem rezultate
bune. Felicit Minaur și îi doresc succes.”
Robert
Nagy
(jucător Minaur): “Ne-am dorit foarte mult să începem campionatul cu un joc
puternic, să prindem încredere. Am vrut să începem noul sezon cu o victorie și
cu un meci bun și cred că ne-a reușit. Știam că U Cluj este o echipă arțăgoasă,
foarte bătăioasă. Cred însă că noi am făcut un meci bun.”
Nuno
Farelo (antrenor Minaur): “A fost o victorie bună, un joc
bun. Au fost și greșeli, pentru că așa e mereu în startul sezonului, dar
important este că am câștigat. Sunt foarte mulțumit pentru că am luat foarte
puține goluri. Evident, vrem să câștigăm și următorul meci și e bine că avem
moralul ridicat.”
Prima
etapă:
Steaua București – HC Buzău 29-35
Potaissa Turda – SCM Politehnica Timișoara 21-21
CSM București – CSO Teutonii Ghimbav 51-34
CS Minaur Baia Mare – Univ. Cluj-Napoca 27-19
CSU Suceava – CSM Vaslui 27-24
CSM Constanța – Dinamo București 22-23
Etapa
a doua: Timișoara – Buzău, Dinamo – Steaua, Potaissa – CSM
București, Vaslui – Constanța, Cluj Napoca – Suceava, Teutonii Ghimbav – CS Minaur Baia
Mare.
Cristi
SOMEȘAN

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu