La doar câteva ore după ce Guvernul a anunțat că Ilie Bolojan a luat act de revendicările protestarilor din Piața Victoriei, premierul interimar a revenit cu un al doilea mesaj pentru fermieri. Prim-ministrul demis a declarat că nu există nicio scuză pentru cei care au deturnat protestul și au instigat la violență. Ilie Bolojan a adăugat că se încearcă atragerea României „într-o destabilizare periculoasă” și a făcut apel la unitate: „Simţim cu toţii tensiunea din societate, prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină. Protestele paşnice sunt o manifestare a democraţiei. Nimic însă nu îi poate scuza pe cei care deturnează aceste manifestări şi instigă la violenţă. Cei care încearcă să atragă România într-o destabilizare periculoasă trebuie să înţeleagă că nimeni nu câştigă atunci când ţara este dezbinată prin ură şi interese partinice”.
El este de părere că nu ne putem permite „să ne pierdem unii de alţii”: „Reuşim doar împreună, cu răbdare, cu înţelepciune şi cu încredere”. „Cu toţii ne dorim acelaşi lucru: o Românie mai bună pentru fiecare. Vă asigur că atât eu, cât şi Guvernul, facem cu bună-credinţă şi responsabilitate tot ceea ce ne stă în putere pentru ca România să traverseze cât mai bine această perioadă. Ascultăm societatea şi răspundem concret, în măsura în care este posibil şi întotdeauna în interesul ţării”, a mai declarat premierul interimar.
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în violențe marți după-amiază. Protestatarii au încercat să forțeze intrarea în guvern, au rănit un jandarm și au încercat să distrugă o mașină a Jandarmeriei. Ei au fost respinși, în cele din urmă, de forțele de
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu