Dedic acest text profesorilor și elevilor care au început un nou an școlar!
A lucra zilnic cu zeci de copii și adolescenți reprezintă nu doar un act de responsabilitate majoră a profesorului, ci și o presiune psihică și intelectuală extraordinară, o concentrare ce ar trebui să rămână permanent imperturbabilă, plină de atenție și de respect. Aveam uneori 5 sau șase ore pe zi a câte cel puțin câte 35 de adolescenți, unii cuminți, alții năstrușnici, unii sclipitori de inteligență, alții cu gândire mai lentă – era o presiune extraordinară pentru mine, profesoara, care căutam să transmit cât mai corect, mai clar și inteligibil informația de specialitate, ca ea să fie înțeleasă de circa 170 - 175 de capete. Această informație era și ea diferențiată de la o clasă la alta, de niveluri diferite de învățare, de la a IX-a la a XII-a, unele clase performante, altele lente. Pentru că literatura este știință, dincolo de povestea codificată-n metafore, informația de specialitate implica nu doar lectură, ci noțiuni abstracte, definiții, perspective de abordare, categorisiri estetice și clasificări etc. Și era și este fundamentală relația profesor-elevi care implică mai multe dimensiuni, ca de pildă: dimensiunea umană ce presupune obligatoriu empatie, înțelegere a fiecărui elev, motivarea și formarea lui; dimensiunea didactică, de învățare și modelare specifică a minții; dimensiunea științifică întrucât ceea ce predai este știință complexă; dimensiunea comunicării și aici intră adecvarea limbajului, empatie, apreciere, stimularea gândirii pozitive; dimensiunea etică, corectitudinea și respectul în munca aceasta comună profesor-elevi este obligatoriu din ambele părți. Dimensiunea științifică a procesului educațional înseamnă adecvare a conținuturilor învățării la nivelul elevilor spre a-i învăța și a le dezvolta succesiv, abilități, competențe și comportamente la nivelul cerut de programele de învățare, a le modela mintea și personalitatea potrivit cu statutul de discipol, de individ care învață.
Efortul psiho-intelectual și relațional al profesorului este extrem de complex și de intens. E o muncă delicată, intensă și perseverentă. Cum altfel să facă profesorul lecții bune și cum altfel să-l învețe pe elev, fără instaurarea unui climat de atenție și respect, potrivit învățării, fără vorbărie, fără telefoane, și fără a se concentra cu toții intens pe conținuturi. Aceasta presupune ca elevul să vină la școală cu respect pentru instituția în care intră ca într-un templu al propriei formări și pentru profesorii care fac efort să-l modeleze, să-i dea ce este mai bun și mai relevant din disciplina predată. Elevul vine la școală să învețe, să respecte colegii alături de care depune efort de a învăța, să respecte profesorul care muncește pentru el. De aceea, se cere să fie setat, de acasă, să asculte, să fie atent, să se concentreze, să rețină cât mai mult din ce se predă.
Profesorul este și el setat de rigorile profesiei, să transmită cunoștințele cu o anumită abilitate, să-i motiveze pe elevi, să-i intereseze prin informațiile transmise, să creeze împreună cu ei un climat de comunicare în care regulile de comportament să fie formulate împreună cu elevii – 5-7 reguli ale climatului în care vor lucra împreună. Astfel activitatea de învățare se apropie ba chiar se identifică adesea cu oficierea unui ritual de transmitere a unei energii omenești și intelectuale – spirituale deci, de la profesor, și prin profesor, către elev, de la magistru spre discipoli. Și aceasta în fiecare oră către cele 30-35 de creiere, de conștiințe în formare, care mâine vor alcătui peisajul social al Românei. O școală bună va da o societate bună.
dr. Terezia FILIP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu