S-a ofilit Brândușa

                                        de Gheorghe Pârja

A murit jurnalista, scriitoarea și profesoara universitară Brândușa Armanca! O voce puternică și autentică în presa românească de după 1989. A condus timp de șase ani Institutul Cultural Român din Budapesta, unde a dovedit o suplă diplomație culturală. A fost membră a Grupului pentru Dialog Social și a Societății Timișoara. A publicat sute de articole de presă, zeci de cărți despre profesia de jurnalist, a realizat emisiuni de radio și televiziune. A fost pe baricadele jurnalismului și ale implicării civice până în ultimele zile de viață. Avea 72 de ani când s-a ofilit de pe fața pământului. Deși nu eram neapărat pe aceeași baricadă a vremii, asta nu ne-a împiedicat să avem întâmplări împreună până în vecinătatea respectului profesional. Când mi-am lansat o carte despre Nichita Stănescu, la Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, la invitația regretatului meu prieten, criticul literar Cornel Ungureanu, Brândușa a fost alături de mine. Ba chiar a scris un text în revista „Orizont”. Cum a fost și confratele, poetul Robert Șerban.

Atunci am descoperit că Brândușa era o mare iubitoare de Maramureș. Apoi ne-am mai întâlnit la un Festival al Artelor la Ujgorod (Ucraina), unde ea a fost premiată pentru filmul „Plaiul meu natal”, iar eu am luat un premiu pentru traducerea poeziei mele în limba ucraineană, de către poetul Ștefan Tcaciuc. Apoi alte întâlniri profesionale la București, Craiova, Reșița, Arad și evident Timișoara. Și-a luat doctoratul în Litere cu teza „Metafora magică în poezia română modernă”, coordonator Nicolae Manolescu. În ultimii ani îi citeam săptămânal articolele din Revista 22, care abordau subiecte pe teme profesionale. Analize bine gândite despre starea presei actuale. Era o profesoară de presă și de spirit civic. A fost o excelentă jurnalistă politică și culturală. A format, în acest sens, o adevărată școală. Întruchipa spiritul democratic al Timișoarei.

Brândușa a avut o calitate rară, a știut întotdeauna de ce parte să fie. Nu a fost de partea celor puternici, nu de partea celor care uită de cei mulți, ci tocmai de partea celor care sunt purtători de energie civică și care cred în dreptate. De multe ori această situare a costat-o. De la jalonul istoric numit Timișoara și până în ultima clipă a vieții, a rămas fidelă unei idei exigente despre libertate și despre răspunderea cetățeanului în societate. Ea, în toate bătăliile publice în care a fost prinsă, a dovedit capacitatea de a susține adevărul. A arătat cu creionul ascuțit unde locuiește minciuna, unde se ascunde abuzul, a luptat împotriva uitării și a tuturor încercărilor de a face din principiile democratice simple vorbe festive. Am admirat la ea limpezimea gândirii, curajul de a spune lucrurilor pe nume și consecvența de a zidi principii. Și-a trăit cu demnitate convingerile.

Brândușa Armanca, unul dintre ultimele bastioane ale eticii jurnalismului românesc, a rămas un om drept, corect și profund integru, care nu și-a negociat valorile și care a avut curajul să creadă în ele chiar și atunci când idealismul părea că nu-și mai află locul, spunea ucenicul ei, Alin Moisa. Din discuțiile avute cu ea în mai multe împrejurări am simțit că este dominată de spiritul Timișoarei. Prin dispariția ei apune o voce, se stinge o flacără care a marcat istoria recentă. Era o Doamnă a Memoriei! Jurnalista Ruxandra Hurezean scrie: „Brândușa Armanca a fost un model pentru mine și pentru mulți ca mine. Era unul dintre cei mai buni jurnaliști din estul Europei. Un om de presă exemplar, și profesional și moral, un om bun și drept. Avea o forță incredibilă, lupta până în pânzele albe cu impostorii, plagiatorii, corupții, lupta cu nedreptatea. Avea un simț al justiției adânc, înrădăcinat în conștiința ei și-n felul ei de a fi. Ducea bătăliile până la capăt fără să obosească. Era instanță morală, fără să vrea, așa era ea! Un fir roșu i-a legat întreaga viață, interesul pentru adevăr, pentru responsabilitatea cuvântului public și pentru recuperarea memoriei unor oameni și comunități care riscau să fie uitate. Nu era un jurnalist care semnala, era un jurnalist care făcea bine. Pentru că Brândușa a fost un om bun!”

Am citit în aceste zile multe opinii despre profilul profesional și uman al Brândușei. Cuvinte de respect și apreciere. O jurnalistă aprigă și neînfricată, cu curajul propriilor opinii. Mereu elegantă, mereu stilată, dar mereu gata de luptă pentru o idee, un principiu pentru un om nedreptățit. Nu întotdeauna comodă, niciodată conciliantă de dragul unei amabilități iluzorii. Acesta este portretul făcut de Ioana Avădanei. S-a ofilit Brândușa, dar a rămas în urmă opera unei vieți cu virtuțile primăverii. Am reținut aprecierea confraților: a fost un om bun și drept! Este suprema aureolă a unei vieți. Și Brândușa așa a fost. Respecta mult cotidianul nostru pe care l-a citit adeseori. Memorie binecuvântată!