Se afișează postările cu eticheta Înălţarea Domnului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Înălţarea Domnului. Afișați toate postările

miercuri, 24 mai 2023

BOR: Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român

 

În ziua de joi, 25 mai 2023, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase în semn de veșnică pomenire, de prețuire și recunoştinţă pentru eroii care s-au jertfit pentru popor, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor români la sărbătoarea Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

Prin credința, curajul și jertfa lor, eroii români au contribuit la consolidarea conștiinței și demnităţii naționale, afirmate concret prin dobândirea independenței, realizarea unităţii statului și apărarea constantă a libertăţii în istoria poporului nostru.

Din acest motiv, Catedrala Națională din București este dedicată memoriei tuturor eroilor români, primul ei hram fiind Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor, iar al doilea hram Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, transmite Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

 

Sursa: NapocaNews

miercuri, 8 iunie 2016

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI


ÎNĂLŢAREA DOMNULUI. In fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste praznicul Inaltarii Domnului. Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca.
Astfel, in toate bisericile, manastirile si catedralele ortodoxe din tara si strainatate, de ÎNĂLŢAREA DOMNULUI se face şi pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului, se arata intr-un comunicat al Patriarhiei.
Adesea, ÎNĂLŢAREA DOMNULUI, ca si Invierea Sa au fost intelese ca fiind niste lucrari ale Tatalui asupra Fiului Sau. Trebuie sa avem in vedere, ca moartea lui Hristos nu a avut ca tinta satisfacerea onoarei jignite a Tatalui, ci transfigurarea firii omenesti. De aceea atat in Inviere cat si in Inaltarea Sa, Hristos nu este pasiv.
Evanghelistul Luca spune ca Hristos i-a luat pe ucenicii Sai, i-a dus spre Betania si acolo Si-a ridicat mainile, i-a binecuvantat si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer (Luca 24,50-51). Prin aceste cuvinte nu trebuie sa intelegem ca acesta a fost ultimul act al lui Hristos in lume, El nu devine absent in creatie. Inaltarea lui Hristos nu inseamna retragerea din creatie, El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.
Despre ÎNĂLŢAREA DOMNULUI se vorbeste si in Evanghelia lui Marcu, in versetul 19 din capitolul 16, unde se spune ca Iisus Hristos S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta Tatalui. Astfel, Tatal il iubeste pe Fiul in Sfantul Duh nu doar ca Dumnezeu ci si ca om. Prin acesta trebuie sa intelegem ca toti cei care ne-am unit cu Hristos, devenim partasi la aceasta iubire dumnezeiasca.
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI. Tradiţii şi obiceiuri
In popor exista credinta ca odata cu ÎNĂLŢAREA DOMNULUI se inalta si sufletele celor adormiti de la Saptamana Luminata incoace. Sufletele care rataceau, deveneau strigoi si provocau neajunsuri oamenilor si animalelor.
De aceea in aceasta zi se practicau ritualuri magice de aparare: erau culese si sfintite plante despre care se crede ca au proprietati apotropaice (leustean, alun, paltin); se buciuma la raspantia drumurilor si pe dealuri; oamenii se incingeau peste brau cu ramuri de leustean; si erau date de pomana bucate pentru morti.


vineri, 30 mai 2014

Mirişenii au sărbătorit Înălţarea Domnului

 Ieri, 29 mai, de sărbătoarea Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor, după Sfânta Liturghie, ca în fiecare an, a fost oficiată de către părintele ortodox Romulus Ioan Ciurdaş o slujbă de pomenire a eroilor neamului românesc care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară la monumentul din centrul comunei Mireşu Mare.
     Despre semnificaţia şi jertfele strămoşilor noştri din Mireşu Mare, Lucăceşti, Dăneştii Chioarului, Tulghieş, Iadăra, Remeţi pe Someş, Stejera, au vorbit: Virgil Prună, primarul comunei şi prof. Vasile Mărieş, consilier local.
    Înţeleasă prin prisma semnificaţiei Înălţării la Ceruri a Mântuitorului Iisus Hristos, jertfirea de către toţi eroii a propriei vieţi pe altarul idealurilor celor mai înalte ale poporului român drept-credincios capătă, la rândul ei, valoare de simbol consonant cu însuşi darul divin al Duhului Sfânt revarsat în Biserică, urmare a Înălţării Domnului. Asemenea Înălţării lui Hristos, întru slavă, în urma jertfei Sale mântuitoare, jertfa supremă a vieţii eroilor contribuie la înălţarea poporului român în darul sfânt al libertăţii, al unităţii şi demnităţii naţionale.
     La finalul manifestării, elevii din ciclul gimnazial al Şcolii Mireşu Mare, dir. prof. Lucica Mogoş, dir. adj. Corina Drăgan, pregătiţi de prof. de muzică Codruţa Lupşe au prezentat un program deosebit, de cântece patriotice.



                                                                             prof.  Gelu Dragoş