Se afișează postările cu eticheta 21 iunie 2017. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 21 iunie 2017. Afișați toate postările

miercuri, 21 iunie 2017

Liga Scriitorilor Maramureş a organizat prima Expoziţie de carte a autorilor ei !



 Miercuri, 21 iunie, ora 17,oo de „Ziua Soarelui” la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în Salonul artelor a avut loc o EXPOZIŢIE DE CARTE, organizată de Liga Scriitorilor Români, filiala Maramureş, preşedinte Carmena Băinţan. Manifestarea literară, la care au participat peste 20 de membri ai filialei maramureşene, a fost o reuşită şi datorită faptului că fiecare autor (de proză sau poezie) a prezentat povestea naşterii fiecărei cărţi.
A fost prima ediţie, aşa că emoţiile erau inerente. Cei mai prolifici scriitori de până acum ai filialei maramureşene se dovedesc a fi: Mihai Ganea, Milian Oros, Toma Gross Rocneanu, Aurelia Oancă şi Dragomir Ignat. Urmează o binemeritată vacanţă, până în septembrie, iar autorii prezenţi îşi pot duce la îndeplinire proiecte literare de care au făcut vorbire.

Concluzia acestei manifestări culturale a făcut-o cunoscuta eseistă Virginia Paraschiv, care a spus printre altele: „Modestia, valoarea intrinsecă, trăirile intense de azi, (de parcă acum aţi lansa cartea pentru publicul cititor), îmi întăreşte convingerea că nu sunteţi doar scriitori autohtoni ci scriitori în limba română, ai României întregi!”







Subiectul de la matematică la EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A, ANUL ŞCOLAR 2016-2017



luni, 19 iunie 2017

Liga Scriitorilor Români, filiala Maramureş organizează o expoziţie de carte



Miercuri, 21 iunie 2017, ora 17,oo la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare va avea loc ultima întrunire din acest an cultural al membrilor LSR MM cu o EXPOZIŢIE de carte a autorilor autohtoni.
 Din informaţiile poetei Carmena Băinţan, această întâlnire are loc spre „a ne bucura sufletele şi a vedea cele mai recente cărţi ale membrilor ligii, cărţi deosebit de valoroase şi premiate la concursurile naţionale de gen”. Intrarea liberă!
                                                                                                             GDL

sâmbătă, 10 iunie 2017

Cenaclul Filialei Maramureș a Ligii Scriitorilor Români

Şedinţa a avut loc sâmbătă, 10 iunie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în sala „Ion Burnar” de la ora 11,oo.
Printre cei 20 de participanţi, domnul Augustin Varga și doamma Elena Borde.Un moment festiv, domnul Milian Oros împarte recentul volum al Domniei Sale „Jurnalul”, ieșit din tipografie la Editura „Enesis”.
Doamna președintă, poeta Carmena Băinţan, deschide cenaclul cu unele anunțuri culturale şi organizatorice, inclusiv cu constituirea expoziției de carte cu realizările fiecărui coleg în scești cinci ani de existență a LSR MM. Expoziția va avea loc pe data de 21 iunie,  ora 17,oo .
Se dau unele detalii de realizare a acesteiea. Sunt prezenți toți colegii ligii dar şi sătmărenii Ioan Andreica şi Marian Chiorean.Este felicitat domnul Oniga Iacob pentru reuşita din această săptămână când şi-a lansat o carte de o profunzime aparte.
      Pe marginea Expoziţiei LSR MM s-au stabilit multe lucruri ce sunt necesare atât pentru realizarea Expoziției, dar doamna Carmena Băinţan a atras atenţia celor prezenţi să nu sufere nici alcătuirea revistei Filialei "Freamăt", revistă de valoare, cerută şi de alte filiale din ţară, care se află în curs de formarea și aranjarea șpaltului, de tipărire. Apar din nou  unele discuții pe marginea lansării cărții domnului Oniga Iacob, o dramă a unei familii, o dramă a unei epoci.
    Se trece la lectură. Domnul Toma Gross Rocneanu citeşte proza "Lăcătușul". O poveste din școlile comuniste de prin 1955 . După acest „intermezzo literar” ia cuvântul domnul Ioan Andreica, acesta dă unele detalii de tehnica scrisului şi consideră că „orice scriem trebuie să fie de calitate” și dă exemple chiar dintre scrierile colegilor noştri. Ne citește și Domnia lui un "experiment" literar.
La final, toată lumea şi-a exprimat bucuria şi a aprecia faptul că s-au întâlnit într-un număr atât de mare, pe o vreme generoasă, pentru LIMBA ROMÂNĂ şi cei care scriu în această limbă a cronicarilor şi a lui Eminescu!


                                                                                 Toma Gross ROCNEANU