A APĂRUT REVISTA „PLUMB”, nr. 232–233, iulie–august 2026

O revistă a continuității literare și a conștiinței culturale românești

Apariția revistei „PLUMB”, nr. 232–233, iulie–august 2026, se înscrie în continuitatea unei importante publicații culturale băcăuane, care, prin longevitate și prin diversitatea colaboratorilor, a devenit un reper al presei literare contemporane. Revista „Plumb” este legată de viața culturală a Bacăului și de activitatea Asociației Culturale „Octavia Voicu”; în istoria sa editorială, publicația a fost remarcată pentru deschiderea către poezie, proză, critică, eseu și dezbatere culturală.

Numărul dublu 232–233, prin densitatea și diversitatea materialelor sale, confirmă vocația revistei de a reuni generații și sensibilități literare diferite, oferind cititorului un spațiu în care literatura nu este privită numai ca exercițiu estetic, ci și ca formă de memorie, conștiință și responsabilitate culturală.

O prezență de prim-plan a acestui număr este Al. Florin Țene, scriitor, poet, eseist și istoric literar, una dintre personalitățile active ale vieții literare românești contemporane. Contribuția sa trebuie privită în contextul unei activități de o mare amplitudine, desfășurată de-a lungul mai multor decenii în poezie, proză, critică, istorie literară și publicistică.

Scrisul lui Al. Florin Țene se caracterizează printr-o permanentă preocupare pentru relația dintre literatură, istorie și conștiința națională. În numeroasele sale eseuri, autorul urmărește nu numai valoarea estetică a unei opere, ci și împrejurările istorice și spirituale în care aceasta s-a constituit.

Această perspectivă este importantă și pentru înțelegerea contribuției sale din „Plumb”: literatura devine, în viziunea autorului, un instrument al recuperării memoriei culturale. Scriitorul nu este doar creator de texte, ci și martor al epocii sale și depozitar al memoriei unei comunități.

Un asemenea demers se înscrie firesc în activitatea lui Al. Florin Țene, care a abordat în mod repetat raporturile dintre literatură și filosofie, dintre creația artistică și existența socială. Critica literară a remarcat tocmai această dimensiune reflexivă a scrisului său.

Prezența lui Ionuț Țene completează, într-o manieră particulară, această perspectivă asupra culturii române. Publicist și autor preocupat de istorie, literatură și fenomenul cultural, Ionuț Țene se înscrie într-o direcție publicistică în care trecutul este analizat din perspectiva raportului său cu prezentul.

Textele sale sunt caracterizate printr-o preocupare pentru memorie, identitate și recuperarea unor personalități sau momente istorice. În acest sens, demersul său se află într-un dialog fertil cu preocupările generației anterioare, dar are și o tonalitate proprie, mai apropiată de discursul jurnalistic și de dezbaterea culturală contemporană.

Prezența simultană a lui Al. Florin Țene și Ionuț Țene într-o publicație literară este semnificativă și din perspectivă generațională: tată și fiu, cei doi reprezintă două experiențe ale scrisului, unite însă prin aceeași preocupare pentru cultură, istorie și valorile spirituale românești.

Ionuț Țene are, de altfel, o activitate publicistică susținută, abordând teme istorice și culturale, inclusiv recuperarea memoriei rezistenței anticomuniste și a personalităților importante ale culturii române.

Un loc aparte în prezentarea acestui număr al revistei îl ocupă recunoașterea prestigioasei distincții acordate scriitorului Al. Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor Români.

Este vorba despre Medalia de argint „Mihai I”, distincție asociată Casei Regale a României, al cărei acord reprezintă o recunoaștere simbolică importantă a activității sale culturale.

Deosebit de semnificativă este scrisoarea Alteței Sale Regale Principesa Margareta, prin care este comunicată acordarea acestei medalii scriitorului Al. Florin Țene. Menționarea acestui moment într-o cronică dedicată revistei este justificată nu doar de valoarea onorifică a distincției, ci și pentru că ea pune în lumină dimensiunea publică a activității unui scriitor care a asociat creația literară cu organizarea vieții culturale și cu promovarea scriitorilor români.

În acest context, calitatea de președinte național al Ligii Scriitorilor Români capătă o semnificație suplimentară. Activitatea sa nu se limitează la opera personală, ci include susținerea revistelor, a cenaclurilor, a manifestărilor literare și a autorilor din diferite generații și regiuni ale țării.

Un asemenea număr nu poate fi analizat fără a sublinia rolul conducerii editoriale a revistei.

Directorul și redactorul-șef reprezintă nucleul instituțional care asigură continuitatea unei publicații culturale. În cazul revistei „Plumb”, longevitatea editorială este ea însăși o performanță. Numărul 232–233 demonstrează că publicația continuă să funcționeze ca un spațiu de întâlnire între autori consacrați și scriitori aflați în afirmare.

Munca redacțională este cu atât mai importantă cu cât o revistă literară nu se construiește numai prin valoarea individuală a colaboratorilor, ci printr-o strategie culturală coerentă, prin selecția textelor, prin echilibrul dintre poezie, proză, critică și eseu și prin menținerea dialogului cu literatura română contemporană.

În epoca digitalizării accelerate, revistele literare tipărite continuă să aibă o funcție culturală fundamentală. Ele constituie documente ale timpului și, simultan, instrumente de conservare a memoriei literare.

„Plumb” se înscrie în această tradiție. Nu este doar un suport pentru publicarea unor texte, ci și un document al vieții literare românești contemporane. Fiecare număr adaugă o filă la istoria culturală a prezentului.

Numărul 232–233 se remarcă, prin urmare, prin trei direcții majore: continuitate, memorie și dialog cultural. În interiorul acestui triptic, contribuțiile lui Al. Florin Țene și Ionuț Țene dobândesc o relevanță aparte.

Al. Florin Țene reprezintă experiența unei generații care a traversat transformări istorice profunde și care a făcut din scris o formă de mărturisire și de construcție culturală. Ionuț Țene reprezintă o generație care preia aceste teme și le reinterpretează prin mijloacele jurnalismului și ale reflecției istorice contemporane.

Prin numărul 232–233, iulie–august 2026, revista „PLUMB” își confirmă locul în peisajul presei literare românești. Valoarea unei asemenea publicații nu se măsoară numai prin numărul de pagini sau de colaboratori, ci prin capacitatea ei de a păstra vie ideea de comunitate literară.

Prezența lui Al. Florin Țene și a lui Ionuț Țene adaugă acestui număr o dimensiune aparte, aceea a continuității culturale și a transmiterii valorilor de la o generație la alta. Iar evocarea acordării Medaliei de argint „Mihai I”, împreună cu scrisoarea Alteței Sale Regale Principesa Margareta, constituie un moment de prestigiu care subliniază recunoașterea activității îndelungate a scriitorului Al. Florin Țene.

Într-o vreme în care memoria culturală este adesea amenințată de viteza informației și de superficialitatea consumului mediatic, reviste precum „Plumb” își asumă o misiune necesară: să păstreze cuvântul scris ca mărturie a timpului și literatura ca formă de memorie a unei comunități.

                                                                  Al.Florin Țene

ETIMOLOGIA ȘI ISTORICUL NUMELUI MARIA

Studiu asupra originii, evoluției și semnificațiilor culturale ale celui mai răspândit nume feminin din lumea creștină

Numele Maria ocupă un loc privilegiat în patrimoniul onomastic al omenirii. De-a lungul a peste trei milenii, acest nume a traversat civilizații, limbi și religii, devenind unul dintre cele mai răspândite și iubite nume feminine din istorie. Popularitatea sa se datorează, în primul rând, personalității excepționale a Fecioarei Maria, mama lui Iisus Hristos, însă rădăcinile sale sunt mult mai vechi, coborând până în civilizațiile semitice ale Orientului Apropiat.

Forma cea mai veche cunoscută este ebraicul Miryam (מִרְיָם), numele purtat în Vechiul Testament de sora lui Moise și a lui Aaron (Ieșirea 15:20). Lingviștii au propus numeroase explicații privind sensul originar al acestui nume, fără ca una să fie unanim acceptată.

Una dintre cele mai cunoscute ipoteze pornește de la rădăcina ebraică mar, care înseamnă „amar”. În această interpretare, Miryam ar putea însemna „cea amară” sau „amărăciune”, făcând trimitere la suferințele poporului evreu în robia egipteană.

O altă teorie îl pune în legătură cu verbul ebraic mara, care exprimă ideea de revoltă sau răzvrătire, interpretând numele ca „cea puternică”, „cea care se împotrivește”.

Există și o ipoteză egipteană. Deoarece Moise a crescut la curtea faraonului, unii egiptologi consideră că numele Miryam derivă din termenul egiptean mry, cu sensul de „iubit”, „preaiubit”, întâlnit în numeroase nume faraonice, precum Ahmose sau Thutmose. Această explicație este considerată de mulți cercetători una dintre cele mai plauzibile.

Odată cu traducerea Bibliei în limba greacă (Septuaginta), forma ebraică Miryam devine Μαριάμ (Mariam) și apoi Μαρία (Maria).

Ulterior, traducerea latină a Bibliei, cunoscută sub numele de Vulgata, consacră forma Maria, care va fi preluată de toate limbile europene.

Astfel au apărut variantele: Maria (română, italiană, portugheză),  Marie (franceză, cehă), Mary (engleză), María (spaniolă), Marija (slavă), Mariam (orientală), Miriam (ebraică modernă), Mária (maghiară)

Forma românească Maria provine direct din latina bisericească.

În Evul Mediu, marii teologi au căutat să ofere explicații spirituale numelui.

Sfântul Ieronim traduce poetic Maria prin expresia latină:

Deși această interpretare este rezultatul unei evoluții filologice și nu reprezintă sensul etimologic originar, ea a devenit una dintre cele mai răspândite imagini simbolice ale Fecioarei Maria.

Alți autori medievali au propus sensurile: „Doamna”, „Prințesa”, „Cea aleasă” , „Cea iubită”, „Frumusețea desăvârșită”

În literatura religioasă occidentală, Maria devine simbolul: purității;  maternității; iubirii; milei; speranței; ocrotirii.

Prima purtătoare celebră a numelui este Miriam, sora lui Moise. Ea apare ca profetesă și conducătoare spirituală a femeilor israelite după trecerea Mării Roșii. Prin urmare, încă din tradiția iudaică numele capătă prestigiu religios.

Consacrarea universală vine prin persoana Fecioarei Maria. În Evanghelii, Maria este prezentată drept mama lui Iisus Hristos, fiind una dintre cele mai importante figuri ale creștinismului.

Prin cultul marian, răspândit încă din primele secole creștine, numele Maria devine cel mai frecvent nume feminin din Europa.

Numeroase biserici îi poartă numele, iar sărbătorile dedicate Maicii Domnului contribuie la răspândirea lui.

În spațiul românesc, numele Maria apare în documente medievale încă din secolele XIV–XV. Voievozii, domnițele și familiile boierești îl folosesc frecvent.

Numeroase variante populare au luat naștere: Mărioara, Marioara, Maricica,  Măriuca, Măriuța, Mărioara, Mia, Marița, Mari, Marieta, Mariana, Marinela,  Marinela, Marina (în unele cazuri, cu origine distinctă din latinescul marinus).  Aceste diminutive ilustrează bogăția expresivă a limbii române.

Astăzi, Maria este unul dintre cele mai răspândite prenume feminine din lume. Este întâlnit pe toate continentele și în aproape toate culturile creștine. Statisticile demografice arată că sute de milioane de femei poartă acest nume sau una dintre variantele sale.

În țările latine, Maria este adesea combinată cu alte prenume: Maria Elena, Maria Cristina, Maria Teresa, Maria Grazia.

În lumea hispanică apare și la bărbați ca al doilea prenume, din devoțiune religioasă.

Numele Maria a inspirat numeroase opere literare, muzicale și plastice.

În literatura universală apare în creațiile lui: Dante Alighieri;  Johann Wolfgang von Goethe; Victor Hugo; Lev Tolstoi; Rainer Maria Rilke.

În literatura română întâlnim personaje sau evocări ale Mariei la: Mihai Eminescu; George Coșbuc; Octavian Goga; Liviu Rebreanu; Lucian Blaga, Al.Florin Țene.

În pictură, Fecioara Maria este probabil figura feminină cea mai reprezentată din întreaga istorie a artei europene.

Pentru creștinism, Maria reprezintă modelul credinței absolute. Ea simbolizează: smerenia; ascultarea de Dumnezeu; maternitatea sacră; iubirea necondiționată; speranța; mila.

Din acest motiv, numele Maria este asociat cu noblețea morală și cu protecția divină.

Istoria numelui Maria este istoria unei impresionante călătorii culturale. Născut în Orientul antic sub forma ebraică Miryam, el a fost adoptat de cultura greacă și latină, iar prin creștinism a devenit unul dintre cele mai cunoscute și mai iubite nume ale lumii. Bogăția interpretărilor sale – de la „cea iubită” și „cea puternică” până la simbolica „Stea a Mării” – reflectă nu doar evoluția limbajului, ci și profunzimea spirituală pe care civilizațiile au asociat-o acestui prenume. În spațiul românesc, Maria este mai mult decât un nume: este un reper identitar, religios și cultural, purtător al unei tradiții vii care unește trecutul biblic cu sensibilitatea contemporană.

                                                             Al.Florin Țene

Bibliografie selectivă

Brown, Francis; Driver, S. R.; Briggs, Charles A., The Brown-Driver-Briggs Hebrew and English Lexicon, Hendrickson Publishers.

Koehler, Ludwig; Baumgartner, Walter, The Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old Testament, Brill.

Hanks, Patrick; Hardcastle, Kate; Hodges, Flavia, A Dictionary of First Names, Oxford University Press.

Withycombe, E. G., The Oxford Dictionary of English Christian Names, Oxford University Press.

Room, Adrian, Dictionary of First Names, Routledge.

Iordan, Iorgu, Dicționar al numelor de familie românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Graur, Alexandru, Nume de persoane, Editura Științifică, București.

Biblia (ediția sinodală), Societatea Biblică Interconfesională din România.

Sfântul Ieronim, Vulgata (ediții critice).

The Catholic Encyclopedia, articolul „Mary”, pentru tradiția teologică și simbolică a numelui.