Citindu-i cel de-al treilea volum de poezii „Ceasuri întoarse de vremi”, Editura „eCreator” Baia Mare, 2020 îmi întăresc părerea că poezia poetei băimărene Alina Narcisa Cristian se aseamănă întrucâtva cu poeziile lui Ion Pillat, atât prin formă cât şi prin cultul ei pentru metaforă, sentimentul elegiac ce-i creşte lirismul şi introspecţiune.
Majoritatea
poeziilor sunt tip aforism, filosofice, cu rezolvări neaşteptate şi totuşi atât
de reuşite, fiindcă poeta îşi dezveleşte sufletul în faţa cititorului, iar
pentru ea poezia este o terapie, într-o lume în care valorile sunt răsturnate.
Ea trăieşte la intensitate maximă atât clipele de fericire şi extaz cât şi
clipele dureroase ce le primeşte de la viaţă prin pierderea persoanelor dragi
(tata) sau pierderea iubirii adevărate, în care încă mai crede.
Poeta
Alina Narcisa Cristian scrie cu o uşurinţă devastatoare, şi asta pentru că nu
încearcă să „ne mintă” ci îşi aşterne pe coala de hârtie emoţiile, durerea,
mânia, revolta, dragostea, frica, visele, singurătatea, năzuinţele.
Sensibilă,
cu un vocabular poetic vast din care nu lipsesc neologismele sau cuvinte noi
inventate de către autoare, versurile scrise de Alina Narcisa Cristian se
rostesc (recită) în linişte, aproape în şoaptă. („Ţi-aş şopti/POEZIA/în urechea
inimii”- Şoptire).
Tema
volumului este fără discuţie iubirea, dar nu orice fel de iubire, ci una pură, dătătoare
de viaţă, o iubire ideală, fără sincope
şi umbre, fără incertitudini: „Te-aştept pe aceeaşi stradă a sufletului,/Să-mi
cânţi dorul în fiecare notă a curcubeului,/Arco
iris ce mi-ai deschis cerul adolescenţei/Cu petale de iubire scrise în
stele mângâiate de îngeri.” – Să-mi
cânţi dorul; „Ar trebui să existe o mare pentru fiecare iubire,/să-şi poată
întinde valurile în inima îndrăgostiţilor,/cu dorul ei înspumat să le bată în
geam,/să-şi odihnească răsăritul şi apusul pe tâmpla sufletelor.” – Dor înspumat; „Am tăcut în povestea
noastră/atunci când ar fi trebuit să vorbesc,/şi am vorbit prea mult/când ar fi
fost de-ajuns să tac.//Nu ai să ştii nicând/ce preţ am plătit pe un cuvânt,/sau
pe tăcerea mea.” – Tăcere; „Sărutul
tău pe frunte/mi-a aprentat/pleoapa ochiului interior/cu imaginea ta,/izvor de
iubire/arteziană.” – Izvor de iubire;
„M-am cununat cu versul pe-nserat,/Ca martor am luat iubirea noastră/Şi-am
aruncat toţi norii pe fereastră,/Să-i fie glasul binecuvântat.” – Cununie. Aceaşi tematică, aceleaşi
fioruri, aceleaşi versuri profunde, filosofice le regăsim şi în poeziile:
„Paşii ochilor tăi”, „Paşi de iubire”, „Balanţa iubirii”, „Regăsire”, „Vise”,
„Rătăcire”, „Sărut”, „Niciun ceas”, „Trilemă”, „Amintire”, „Criptare”, „Cuţit”,
ş.a.
Poeta,
asemeni multora, se caută, îşi doreşte propriul drum, propria identitate:
„Mi-am băut/paharul de viaţă/în grabă/cu setea deşertului.//Cu buze flămânde de
dimineţi/muşcam din răsărit.//I-am pus streaşină clipei,/să-i strâng lacrima
cerului/şi apusului însetat de zile”-în poezia Buze flămânde ori „Sunt întrebări cărora/le căutăm răspunsul o
viaţă/şi întrebări la care am vrea/să-l uităm.//Sunt întrebări cărora/le căutăm
răspunsul o viaţă/şi răspunsuri care ne iau/o viaţă să le uităm.” în poezia Căutări.
Surprinde
faptul că uneori scrie la genul masculin, ştiind-o şi cunoscând-o ca o femeie
voluptoasă şi inteligentă, dar poate fi vorba de căutarea „eu-lui” liric, de
propriul destin: „El e nebun de dor,/şi nu cunoaşte alt cuvânt/decât cuvântul
IUBIRE.//El e mereu îndrăgostit/De o altă femeie,De câte ori femeia lui/Se
transformă în mamă grijulie,/Iubita drăgostoasă,/Soţia harnică,/Amanta, nora şi
gazda perfectă,/Prietena ideală din copilărie.” în poezia Nebun de dor.
Câteva
poeme, dedicate memoriei tatălui ei Liviu
sunt de o tristeţe tulburătoare, dovadă că poeta Alina Narcisa Cristian
şi-a deschis inima ferecată până atunci: „Dacă ne pleacă prea repede/cei
dragi,/e pentru că în cer/sunt stele încă nemângâiate.” – Stele nemângâiate; „Azi e numai despre tine, tată!/Aruncaţi cu
mine-n cer, ca să pot bea,/Pentru-o secundă-a ta iubire,/Să-mi fie perna-n
răsărit,/Sărutul tău/pe fruntea mea.” –
Aruncaţi cu mine-n cer!; „Când ai plecat Dumnezeu a închis ochii pentr-o
secundă./Secundă ce mi te-a furat cu tot cu copilărie./Nu am înţeles nici azi
de ce./Nu mai avea nici urechi pentru ruga ta,/Între pereţii scorojiţi ai
bibliei şi-ai cărţii de rugăciune,/Fiecare rând era subliniat cu lacrima ta./Secundă
rea, secure-n fiecare anotimp,/Mă cert cu tine.//Era doar lacrima ta./Secundă
ce mi te-a furat cu tot cu copilărie/Nu am înţeles nici azi de ce.” – Dumnezeu a închis ochii; „Ţi-am sărutat rănile/cu setea cu care/femeia
păcătoasă/i-a sărutat tălpile/lui ISUS.//Le-am uns cu mir/şi le-am şters cu
sufletul/şi cu credinţa că/iubindu-te,/te vei vindeca.” – Închinare.
Consider,
cu riscul de a fi considerat subiectiv (poeta copilărind la bunici, la
Lucăceşti), că poeta Alina Narcisa Cristian a atins maturitatea poetică, că va
continua să scrie la fel de inconfundabil şi să se impună ca o voce poetică
feminină distinctă a Nordului Literar, fiindcă deţine secretul succesului: „Să
nu vorbeşti despre poezie,/dacă nu ai adunat suficiente lacrimi.” (Vorbirea despre poezie).
Gelu Dragoş
