Lumea Poeziilor - Alexandru Macedonski

 

Lumea Poeziilor - Alexandru Macedonski

Un roman despre viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste

Formația de publicist a scriitorului Al. Florin Țene, ( autor a nouă romane și a numeroase volume de poezie, eseu și critică literară), grefată pe fondul unei structuri proeminent lirice se regăsește în proza de restituire și reconstituire a unor personalități literare incontestabile care din diverse motive au rămas în umbra istoriei literare.

Autorul regăsește formula abordării romanțate a vieții unora din acești scriitori pentru a le face mai accesibilă percepția, precum și pentru a-i apropia de interesul publicului larg, de regulă mai rezervat față de abordările academice.

Despre romanul “ Veniți, privighetoarea cântă…!( Viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste)“, în Prefață, prof.univ.dr.Florentin Smarandache spune:” Credem că, după ampla monografie al lui Adrian Marino, ca și a paginilor dense comprehensive ale lui Călinescu, Vianu, Vladimir Străinu, Caracostea sau Mihai Zamfir, ca să dăm doar câțiva dintre exegeții lui Macedonski, cartea lui Al.Florin Țene este ce mai solidă și viabilă lucrare dedicată vieții și operei macedonskiene.“

Acest roman este al doilea din seria acestui gen de proză pe care și-a propus-o scriitorul Al.Florin Țene, după romanul “ la braț cu Andromeda- viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste“, apărut în 2016.

Dacă Gib I.Mihăescu a fost nedreptățit ca scriitor în timpul regimului trecut, din motive politice, fiind prea puțin cunoscut și studiat, în cazul poetului Alexandru Macedonski, potrivnicia i-a fost propria-i fire, așa cum reiese din romanul lui Al.Florin Țene, spiritul său controversat, atitudinea de permanent revoltat, reacția războinică și turbulentă atât în spațiul politic al vremii cât și în mediul literar.

Imaginativ, fantezist, inspirat și exaltat, Macedonski concepe existența ca o chemare spre înâlțimile pure ale artei, ca o ardere pe altarul divin al Poeziei. Poetul apare ca un mesager al armoniei universale: “Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer”( Noapte de mai).Bine surprinde și creionează autorul romanului personalitatea lui Macedonski angrenată în societatea vremii.

Această aură vizionară îl desprinde pe poet de realitate și-i determină o atitudine singulară de un egocentrism exacerbat, de un orgoliu drapat în faldurile unei fantezii pline de grandoare.Din această postură, deși recunoscut și apreciat în boema literară a vremii, Al.Macedonski intră în conflict cu majoritatea scriitorilor de valoare contemporani lui, trimițând săgeți epigramistice dintre cele mai veninoase sau făcând atacuri directe la persoană, cu substrat grav și nedrept, precum în cazurile lui V.Alecsandri, Caragiale, Coșbuc, Goga etc, dar mai ales, împotriva lui M.Eminescu despre care afirmă că: “niciun vers semnat de Eminescu, nu e al acestui poet. “( În “ Forța morală“, an II, nr.10..6 ianuarie 1902). Autorul romanului reușește în unele cazuri să îndulcească animozitățile dintre cei doi stârnite de faptul că Eminescu era conservator și Macedonski liberal.Desigur această atitudine îi va atrage oprobiul public, poetul fiind izolat și părăsit chiar și de către colaboratorii săi. Toate aceste aspecte îi vor umbri valoarea incontestabilă a creației, ca prim reprezentant al simbolismului românesc pe fondul unei structuri profund romantic, precum și aceea a activității de îndrumător al tinerelor talente prin cenaclurile create și mobilizator pe terenul artei prin publicațiile susținute.

Prin cartea sa, de aproape 600 de pagini, Al.Florin Țene proiectează personalitatea poetului pe fundalul social-politic al epocii și în boema literară atât din țară cât și în Europa unde Macedonski a peregrinat pe urmele unei reale erudiții și unde a încercat să-și promoveze numele. Prin acest demers autorul romanului realizează o bogată documentație, rod al unei munci uriașe de cercetare asupra biografiei fizice și spirituale a poetului și încercând să descopere și să motiveze substratul subtil al degringoladei sociale, al mizeriei morale și materiale în contrast șocant cu măreția artistică a operei hrănită de zborul diafan și tragic totodată al imaginației poetice.

Al.Florin Țene încearcă să se transpună în pielea poetului pentru a descifra mecanismul psihologic al unei asemenea arderi ce se consumă între măreț și derizoriu, între sublim și banal între cotidian și absolut. Căutând frumusețea în restriște și luptă, poetul se dimensionează la măreția de a fi “ cineva“, conștient că veacul său mărunt va fi depășit de propria-i menire: “ Va suna și pentru mine al dreptății ceas deplin /Și-al meu nume printre veacuri, înălțindu-se senin,“( Epigraf).

Acest vis reușește scriitorul Al.Florin Țene să-l împlinească pentru poet, al cărui destin încearcă să-l descifreze cu apreciere, cu afecțiune cu parcimonie și cu înțelegere. Prin acest volum autorul repune în circulație memoria marelui și controversatului poet căutând formula prin care să ni-l apropie , momentele de viață prin care să-i confere veridicitate, clipele de înălțare care să-i salveze căderile.

Prin romanul său  Al.   Florin Țene întregește paginile de istorie literară prin străfulgerări de suflet, prin verbul a ceea ce s-ar putea numii” o altfel de istorie a literaturii române“, mai ales că romancierul are în lucru o altă carte de acelaș gen dedicată lui Ion Minulescu.

                                                                                      Prof. Antonia Bodea

Al. Florin Țene, între realitățile și poveștile vieții lui Alexandru Macedonski

Roamnul” Veniți, privighetoarea cântă…!“ de Al.Florin Țene, apărut la Editura Napoca-Nova, continuă seria de cărți despre viața ”între realitate și poveste“ a scriitorilor români începută de acest scriitor anul trecut cu romanul” La braț cu Andromeda“, unde îl regăsim pe Gib I.Mihăescu și va continua cu romanul “Romanța celui ce se-ntoarce- viața poetului Ion Minulescu între realitate și poveste. “

Contradictoriu și controversat, răzvrătit și intolerant, turbulent și complexat, egocentrist și egoist, invidios și conflictual, pripit și tranșant, insolit și dificil, cu o operă în care platitudinile coexistă cu sclipirile geniale ca in paradoxism, Alexandru Macedonski este ― indiferent din ce parte și perspectivă ar fi abordat ― o personalitate fascinantă.

Opera sa literară, fie că este vorba despre poezie, proză sau teatru, articolele sale de critică sau programatice, pamfletele și analizele sociale și politice etc. pun în relief un artist pentru care Arta este însăși viața.

Rațiunea supremă a existenței, cea care dă sens și culoare existenței, iar, în speță, poetul, îngerul care aduce divinitatea în lume, pe care o înfrumusețează și înnobilează, armonizând-o.

Până a ajunge la această imagine, poetul “Nopților”, al “Rondelurilor”, al “Cărții de Aur” etc. își construiește un arbore genealogic care să-i dea strălucire și prestanță. Într-adevăr, mama sa, Maria Macedonski, își avea originea “într-o veche și strălucită familie de peste Olt”, însă ascendența dinspre tată este totalmente fabulată: “Prin tată, neîntrecutul poet coboară dintr-o familie polonă care a domnit în Lituania și care își găsește originea din familia princiară din Biberstein, una dintre cele mai puternice de pe Rhin”.

Dacă, în ceea ce privește studiile, tânărul Macedonski rămâne în domeniul incertitudinii, deși fabulează frumos, atitudinea sa antidinastică se manifestă din plin. După satira “10 Mai”, atacurile sale asupra dinastiei nou instaurate se întețesc, mai ales, în ziarul politic “Oltul”, atât în poezie, cât și în publicistică. Din 1873, este urmărit de autorități, iar în 1875 este cercetat pentru câteva luni, ceea ce va produce o vie agitație în lumea politică și literară a vremii. Achitarea sa către tribunal este primită cu manifestații de simpatie.

Dar, mereu necugetat, de un egocentrism maladiv, după o lectură în cenaclul Junimii și relații protocolare cu Titu Maiorescu, Macedonski îl atacă vehement, ca și pe Alecsandri, de altfel, pentru că a acceptat premiul Academiei (1882).

Credem că, după ampla monografie al lui Adrian Marino, ca și a paginilor dense și comprehensive ale lui Călinescu, Vianu, Vladimir Streinu, Caracostea sau Mihai Zamfir, ca să cităm doar câțiva dintre exegeții lui Macedonski, cartea lui Al. Florin Țene este cea mai solidă și viabilă lucrare dedicată vieții și operei macedonskiene.

Am putea spune, împreună cu Adrian Marino, că Macedonski creează, în plan spiritual și social, un stil, “o tipologie morală, făcută din miraj și himeră lucidă, voluptatea mistificării și totodată a demistificării, trăită alternativ ca o damnare, dar și cu profundă satisfacție ideală”, creionare a personalității macedonskiene pe care și dl. Al. Florin Țene o realizează la parametrii cei mai înalți ― cu o bună doză de iubire și devoțiune, documentat și echilibrat, perfect racordat la scopul propus: acela de a-l înfățișa pe inadaptabilul Macedonski prin propria aserțiune: “Poeților nu li se poate pretinde să trăiască sufletește în viața reală. Este de ajuns că sunt, ca oameni, victimele ei”.( “Viața lui Alexandru Macedonski”, de Adrian Marino, Editura pentru Literatură, București, 1966.)

                                     Prof. univ. dr. Florentin Smarandache

Referinţă Bibliografică:

Al.Florin Țene, între realitățile și poveștile vieții lui Alexandru Macedonski / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2239, Anul VII, 16 februarie 2017, Bucureşti, România.

Lumea Poeziilor - Alexandru MACEDONSKI

Lumea Poeziilor - Alexandru MACEDONSKI

Al. Florin Țene, între realitățile și poveștile vieții lui Alexandru Macedonski

 Contradictoriu și controversat, răzvrătit și intolerant, turbulent și complexat, egocentrist și egoist, invidios și conflictual, pripit și tranșant, insolit și dificil, cu o operă în care platitudinile coexistă cu sclipirile geniale ca in paradoxism, Alexandru Macedonski este ― indiferent din ce parte și perspectivă ar fi abordat ― o personalitate fascinantă.

Opera sa literară, fie că este vorba despre poezie, proză sau teatru, articolele sale de critică sau programatice, pamfletele și analizele sociale și politice etc. pun în relief un artist pentru care Arta este Rațiunea supremă a existenței, cea care dă sens și culoare existenței, iar, în speță, poetul, îngerul care aduce divinitatea în lume, pe care o înfrumusețează și înnobilează, armonizând-o. Până a ajunge la această imagine, poetul “Nopților”, al “Rondelurilor”, al “Cărții de Aur” etc. își construiește un arbore genealogic care să-i dea strălucire și prestanță. Într-adevăr, mama sa, Maria Macedonski, își avea originea “într-o veche și strălucită familie de peste Olt”, însă ascendența dinspre tată este totalmente fabulată: “Prin tată, neîntrecutul poet coboară dintr-o familie polonă care a domnit în Lituania și care își găsește originea din familia princiară din Biberstein, una dintre cele mai puternice de pe Rhin”.

În realitate, strămoșii poetului veniseră din sudul Dunării, pe la 1806. Bunicul poetului, Dimitrie, luase parte la mișcarea lui Tudor Vladimirescu și va fi, mai târziu, în 1841, condamnat în legătură cu conspirația lui Mitică Filipescu. Tatăl, Alexandru, ajuns general și ministru de război în Țara Românească, a fost, în 1859, favorabil lui Al. I. Cuza, cu care va intra în conflict la scurt timp, pensionat de guvern (1863) și reintegrat (1869). Detaliile, în aceste cazuri, sunt relevante pentru unele trăsături de caracter ale poetului, pentru atitudinile sale războinice și turbulente.

La fel, cu o fantezie dezinvoltă și candoare, poetul va imagina un ciclu de studii nesusținut de nici un document: “Cam la 14 ani (…) părăsi clasa a V-a a liceului din Craiova și plecă în străinătate pentru a-și depune bacalaureatul la Geneva”, apoi “studie în Viena, în Geneva, la Universitatea din Pisa și Neapol…”.

În realitate, tânărul Macedonski absolvă, în 1869, patru clase de liceu, potrivit certificatului eliberat de directorul liceului din Craiova, G. M. Fontanin. Anul următor pleacă, într-adevăr, în străinătate, la Viena, și călătorește în Italia, prin orășelele amintite mai sus, unde, probabil, va fi audiat ceva cursuri, dar nu există nicăieri vreo mențiune în acest sens. Cert este că, în 1871, se întoarce la Facultatea de Litere din București, dar nici în acest caz nu avem date că ar fi frecventat cursurile sau că ar fi susținut examenele. Dacă, în ceea ce privește studiile, tânărul Macedonski rămâne în domeniul incertitudinii, deși fabulează frumos, atitudinea sa antidinastică se manifestă din plin. După satira “10 Mai”, atacurile sale asupra dinastiei nou instaurate se întețesc, mai ales, în ziarul politic “Oltul”, atât în poezie, cât și în publicistică. Din 1873, este urmărit de autorități, iar în 1875 este cercetat pentru câteva luni, ceea ce va produce o vie agitație în lumea politică și literară a vremii. Achitarea sa către tribunal este primită cu manifestații de simpatie.

Această revoltă și turbulență împotriva dinastiei și guvernanților, a politicienilor, mai limpede, îl va urmări întreaga viață, fapt care îi va provoca mari probleme și dificultăți de toate felurile, deși, în 1880, este decorat cu medalia “Bene Merenti”, clasa I. Acestora li se va adăuga și atitudinea sa literară. După debutul în ziarul “Telegraful român” din Sibiu (1870) și cu volumul “Prima Verba” (1872), poetul se vrea îndrumător de școală și înființează un obscur cenaclu “Junimea”, care, cu tot zgomotul pe care încearcă să-l facă, trece aproape neobservat. Doar revista “Luceafărul” (1880-1919) iese din “devălmășie”, de numele ei fiind legat primul val al simboliștilor.

Dar, mereu necugetat, de un egocentrism maladiv, după o lectură în cenaclul Junimii și relații protocolare cu Titu Maiorescu, Macedonski îl atacă vehement, ca și pe Alecsandri, de altfel, pentru că a acceptat premiul Academiei (1882). Însă, cea mai crudă nedreptate i se face iconoclastului poet după apariția epigramei împotriva lui Eminescu (1883), pe care ― și înainte, și după ― îl va cataloga “un oarecare Eminescu”, “desființându-i poezia” ori de câte ori va avea ocazia. Reacția publică a fost violentă. Până și colaboratorii și prietenii îl părăsesc, iar opera sa va fi trecută multe decenii într-un con de umbră nemeritat.

Trist e că talentatul poet nu se va opri aici, ci va continua cu atacuri și violențe verbale “campania” împotriva unor Caragiale, Coșbuc, Goga, Vlahuță, Șt. O. Iosif etc.

Și, totuși, deși pus la zid într-un pamflet (“Zaherlina în continuare”), Ovid Densusianu îl propune membru al Academiei (1918).

Bătrân și bolnav, Macedonski rămâne, însă, același spirit agitat, acuzând în stânga și-n dreapta, disculpându-se uneori, dar, cel mai adesea, preamărindu-se și exagerându-și valoarea literară. De altfel, mai ales după 1910, poetul încearcă intrarea în literatura europeană, plecând la Paris și scriind versuri, proză și teatru în limba franceză, cultivând, așadar, relații cu scriitori și reviste din Paris, traducându-i sau elogiindu-i fără discernământ, așa cum o făcea și cu sine și opera sa, în orice împrejurare.

Acestea sunt doar câteva dintre fațetele personalității macedonskiene, desprinse din viața și activitatea poetului. Ele sunt, însă, infinit mai numeroase, la fel de antitetice și spectaculoase, ușor depistabile, atunci când nu sunt expres explicite, în “Veniți, privighetoarea cântă…”, cartea dedicată de dl. Al. Florin Țene acestui poet atât de greu de prins într-o formulă. Desigur, cercetătorul-biograf încearcă să atenueze asperitățile și manifestările turbulente ale autorului “Nopții de Decembrie”, punând în lumină o dimensiune biografică și literară unică, în care viața și opera se întrepătrund, se intercondiționează și se completează, creionând, într-adevăr, profilul celui mai important “opozant” al lui Eminescu în epocă, precum și a celui dintâi simbolist și teoretician al simbolismului românesc. Credem că, după ampla monografie al lui Adrian Marino, ca și a paginilor dense și comprehensive ale lui Călinescu, Vianu, Vladimir Streinu, Caracostea sau Mihai Zamfir, ca să cităm doar câțiva dintre exegeții lui Macedonski, cartea lui Al. Florin Țene este cea mai solidă și viabilă lucrare dedicată vieții și operei macedonskiene.

Chiar dacă autorul și-a propus ― pentru facilitarea lecturii și o mai ușoară și directă apropiere de om și operă ― să realizeze o monografie romanțată,[1] un roman de tip lovinescian, “Veniți, privighetoarea cântă…” este o veritabilă relansare a poetului “Nopților” în spațiul public, un excurs, deopotrivă sentimental și critic, în universul atât de contradictoriu și controversat al celui care a putut spune despre Poetul Nepereche: “… nici un vers semnat de Eminescu nu e al acestui poet”.[2]

În configurarea lucrării sale, dl. Al. Florin Țene a parcurs întreaga operă macedonskiană, selectând ― din articole, proze, poezie, dramaturgie ― cele mai importante și relevante momente, aspecte, atitudini etc. biografice și memorialistice, impunând un paralelism subtil între izolarea socială, damnarea și mizeria morală la care a fost supus omul Macedonski și înălțarea spre artă a creației sale.

Biograful vădește, de asemenea, un spirit critic lucid, dar și o înțelegere superioară a condiției și talentului subiectului său. Este, indiscutabil, mai mult decât meritorie aventura biografului în viața socială și politică a epocii, în istoria ― mai ales artistică ― a marilor orașe pe care Macedonski le-a vizitat, încercând să și le apropie, ca și bogăția de date și nume vehiculate în demersul său.

Desigur, există și fapte, lucruri și personaje inventate de biograf, dar acestea sunt inerente într-o biografie romanțată ca a d-lui Al. Florin Țene, el însuși un scriitor complex și nuanțat.

Am putea spune, împreună cu Adrian Marino, că Macedonski creează, în plan spiritual și social, un stil, “o tipologie morală, făcută din miraj și himeră lucidă, voluptatea mistificării și totodată a demistificării, trăită alternativ ca o damnare, dar și cu profundă satisfacție ideală”, creionare a personalității macedonskiene pe care și dl. Al. Florin Țene o realizează la parametrii cei mai înalți ― cu o bună doză de iubire și devoțiune, documentat și echilibrat, perfect racordat la scopul propus: acela de a-l înfățișa pe inadaptabilul Macedonski prin propria aserțiune: “Poeților nu li se poate pretinde să trăiască sufletește în viața reală. Este de ajuns că sunt, ca oameni, victimele ei”.[3]

                            Prof.univ. dr. FLORENTIN SMARANDACHE

…………………………………………………………………………

[1] Al. Florin Țene a mai publicat un roman de gen, “La braț cu Andromeda. Viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste” (2016), și promite să nu se oprească odată cu publicarea monografiei dedicată lui Macedonski.

[2] În “Forța morală”, an II, nr. 10, 6 ianuarie 1902.

[3] În “Viața lui Alexandru Macedonski”, de Adrian Marino, Editura pentru Literatură, București, 1966.

Lumea poeziei ( VI )