Domnul Gheorghe Grigurcu va împlini frumoasa vârstă de 90 de ani pe 16 aprilie, imediat după sărbătorile pascale. Sper că evocările și omagiile ce i se vor aduce vor reuși să reamintească românilor că tezaur mai mare decât Cultura patriei și slujitorii ei devotați nu există. De aceea, trebuie apărați. (Un alt basarabean, devenit celebru pentru România, savantul Eugeniu Coșeriu, spunea : " Politicienii trebuie să cunoască bine Cultura României și pe slujitorii ei, creatorii, ca să știe ce trebuie să apere"!).
Iar Gheorghe Grigurcu este un astfel de Model.
Fericiți să fim, pentru că Dumnezeu îi dăruiește, iată, Maestrului nostru, ani buni pentru creație de senectute, iar nouă, confraților, rezistența întru Cultură, alături și de domnia sa.
Intransigentul critic și remarcabilul poet reprezintă, poate, ancora cea mai durabilă care stabilizează literatura română pe tărâmul mișcător al unor maree de exiluri (exterioare și interioare) care o amenință. Fabuloasa lui operă va rămâne o mărturie prețioasă despre un secol de risipiri.
Începuturile și traseul carierei mele literare sunt legate de Gheorghe Grigurcu, de susținerea și solidaritatea sa nedezmințită, la fel cum a fost și aceea manifestată de regretații maeștrii Constanța Buzea (care m-a descoperit) și Nicolae Manolescu (care m-a publicat și cultivat mult timp, cu câte două pagini de poezie, anual, la prestigioasa sa revistă, România literară).
Mă gândesc mult la Gheorghe Grigurcu, în ultima vreme, de când am regăsit în arhiva mea acest fabulos portret de familie, pe care l-am reușit cu ani în urmă: Gheorghe Grigurcu și scumpa lui soție, Gabriela Grigurcu, alcătuind unul dintre cele mai frumoase și durabile cupluri ce trăiesc în literatura română.
Ne aflam la Fălticeni, în cadrul proiectului meu lovinescian (de etica neuitării, de pedagogia memoriei, de jurnalism independent, de estetic, etic și est-etic, de comunicare și dialog intelectual-Cetate, de memorie a exilului românesc), derulat între 2005-2020, sub președinția mea, la Suceava, Fălticeni și Iași sau Galați. Presa consemnează: "Proiectul “Zilele Monica Lovinescu” a fost inițiat de scriitoarea Angela Furtuna după anii 2005-2006. Tot ea a inițiat ulterior (2009) și “Premiul Național Monica Lovinescu și Virgil Ierunca”. Juriul internațional al evenimentelor și premierilor a fost condus de Acad. Basarab Nicolescu (Paris, Cluj). De-a lungul timpului, din juriu au făcut parte cercetători și universitari, scriitori și critici, din țară și din străinătate, între care Basarab Nicolescu, Gheorghe Grigurcu, Dennis Deletant, Vladimir Tismăneanu, Cassian Maria Spiridon, Tudorel Urian, Corin Braga, Angela Furtună, Al. Călinescu, Ruxandra Cesereanu, Antonio Patraș, Ioan Moldovan, Doina Jela, iar printre premiați s-au numărat: Nicolae Manolescu, Gheorghe Grigurcu, Doina Jela, Cassian Maria Spiridon, Vladimir Tismăneanu, Radio Europa Liberă, Bogdan Baciu (Premiul dedicat tinerilor, ”Speranța pentru Democrație”)".
Fotografia, realizată de mine la Fălticeni, în anul 2009, este de la Galeria Oamenilor de Seamă (spațiu muzeal generos și celebru, găzduit în casa donată statului de către scriitorii Vasile Lovinescu și Horia Lovinescu, casa fiind vecină cu imobilul familial al lui Eugen Lovinescu). Ilustrul critic intransigent, poet fecund, vertical moralist și atent observator al lumii literare dintre secolele XX-XXI, dintre cele două milenii, Gheorghe Grigurcu avea să fie prima personalitate căreia i se va fi decernat Premiul Național "Monica Lovinescu și Virgil Ierunca". Încă din vremea când încă trăia și publica, Monica Lovinescu îl desemnase a fi cel mai demn continuator, al său și al tatălui său.
Datorez marelui exilat Gheorghe Grigurcu exilul meu fericit.
Autor: Angela Furtuna
Foto: Angela Furtună,
Fălticeni, aprilie 2009.
La Zilele "Monica Lovinescu". Gheorghe Grigurcu, laureatul pentru anul 2009 al Premiului Național "Monica Lovinescu și Virgil Ierunca".
